Mihaela Iordan: Lecția pe care am învățat-o în cariera mea de până acum este că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei companii
Cred că jobul ideal este… cel pe care îl faci cu pasiune și dăruire, pentru că numai astfel dorința de a te dezvolta continuu și de a te implica în tot ce faci nu dispare niciodată. Mentorul meu este… Fulga…
Cred că jobul ideal este… cel pe care îl faci cu pasiune și dăruire, pentru că numai astfel dorința de a te dezvolta continuu și de a te implica în tot ce faci nu dispare niciodată.
Mentorul meu este… Fulga Dinu – Country Manager Operations, IMMOFINANZ România – un om foarte special alături de care mă bucur din suflet să lucrez și de la care am învățat să-mi folosesc cu încredere cunoștințele și experiența și să mă las ghidată nu doar de rațiune, ci și de instinct pentru a lua deciziile corecte.
Când eram copil, visam… să fiu medic, pentru că-mi doream să salvez vieți. În prezent, pasiunea pentru oameni mă ajută foarte mult în relația apropiată pe care o am cu echipa mea minunată, o relație bazată pe încredere reciprocă, sinceritate și abordare directă în soluționarea oricărei situații.
Lecția pe care am învățat-o în cariera mea de până acum este că… oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei companii, iar propriul exemplu nu este suficient pentru a avea o echipă mulțumită și motivată. Înțelegerea și respectarea dorințelor și a nevoilor personale în cadrul echipei este foarte importantă astfel încât fiecare să-și definească rolul în echipă și să lucreze cu plăcere împreună cu restul echipei. De asemenea, încrederea acordată oamenilor este esențială pentru ca aceștia să se dezvolte și să-și aducă propriul aport în echipă.
Calitățile ideale ale unui coleg sunt… sinceritatea, loialitatea și dorința continuă de dezvoltare.
Sper ca viitorul să fie… plin de oameni extraordinari și oportunități surprinzătoare.
Vârstă: 39 de ani
Funcție: Country Manager Finance
Companie: IMMOFINANZ România
Valoarea contabilă a proprietăților IMMOFINANZ din România: 749,2 mil. euro
Valoarea proprietăților active (8 clădiri de birouri și cinci proprietăți de retail): 611,7 mil. euro
Veniturile totale din chirii în România (2020): 50,3 mil. euro
Experiență: Controller Financiar – G’market; Controller Financiar&Finance Manager – IMMOFINANZ România
Domeniile pe care se concentrează în prezent: A început să lucreze în real estate încă din 2009 și a ajuns să fie pasionată de acest domeniu pe care-l consideră simplu și complex în același timp.