Mihaela Feodorof, Executive Coach și Business Consultant, Performanceway: Drumul spre rezultate trece prin relații

De oriunde începem demersurile tot acolo ajungem, la relații. Uneori am impresia că ne repetăm, când de fapt noi aprofundăm, în diferite forme, lecțiile necesare devenirii noastre.

Tipul de îngrijorare sau neajuns de la care pleacă discuțiile și apoi se concretizează în proiecte ține de eficiență, responsabilitate și, desigur, profitabilitatea businessurilor. Privirile, priceperea și instrumentele de măsurare se apleacă asupra proceselor, fluxurilor, procedurilor, structurilor și se amestecă cu oamenii. Cei din branșa mea știu cât de frecventă este capcana confuziei rolului cu omul. Deseori auzi numele unei persoane și vizualizezi complexitatea modului în care își face simțită prezența în organizație atunci când definești un post din organigramă. Ceea ce este nevoie să observam lucid este punctul unde rolul și-a atins limitele și omul și le-a depășit. De aici începe povestea îndrăgită de toata lumea despre plusvaloarea individului care își poartă haina postului ocupat, despre minunatul leadership atât de dorit de toată lumea, dar și despre multe alte aspecte care contribuie la un context favorabil, sau dimpotrivă, neprielnic fructificării potențialului unei persoane, oricât de perfecte ar fi procesele. 

Când folosim metafore de tipul „omul potrivit la locul potrivit și/sau la momentul potrivit” știm exact la ce ne gândim, că e și o picătura de noroc la mijloc. Dar și pentru asta avem o vorba românească, care spune că „norocul și-l mai face și omul cu mâna lui”

Imaginea care ilustrează idealul este cea a unui pod care are picioarele calculate atât din punctul de vedere al rezistenței structurii, cât și al materialului potrivit, pentru a-l susține. Când folosim metafore de tipul „omul potrivit la locul potrivit și/sau la momentul potrivit” știm exact la ce ne gândim, că e și o picătura de noroc la mijloc. Dar și pentru asta avem o vorba românească, care spune că „norocul și-l mai face și omul cu mâna lui”. Trecând de la zicale la vremurile actuale, traducem și adaptăm cele de mai sus prin contextele construite de oameni pentru oameni. Pe vremuri se glumea amar pe seama „relațiilor” care îți facilitau drumul către locurile de muncă dorite. Astăzi știm că putem să dăm referințe pe bune pentru persoanele pe care chiar le cunoaștem garantând competențele lor profesionale si calitățile lor umane. Care este punctul de reuniune al celor două paradigme, priceperea profesională și felul de a fi al omului, nimeni nu poate să spună. Sunt momentele din întâlnire când știi că mai departe de cifrele realizate, alte componente din exercițiul interlocutorului tău au făcut diferența. Iar despre aceste lucruri vorbesc ceilalți, sau se duce vorba. Bine, vorba se duce și când sunt aspecte neplăcute, chiar cu o viteză mult mai mare. Așadar, relațiile interumane sunt cele care duc recomandările către cine trebuie, când trebuie, sau dau de știre celor care au nevoie să fie protejați de evenimente nedorite. Să fii om e lucru mare, mai spune o vorbă. De la acel om poți învăța și tot el este mereu deschis să deprindă lucruri noi, sau să afle detaliile atât de necesare unui proces desăvârșit. Am alunecat cu povestea pe malul preferat, acela al relațiilor interumane, dar nu vreau sa uitam necesitatea relațiilor tranzacționale. Am auzit în diverse contexte de viață despre limite, că este important să le facem cunoscute, dar mai ales să le conștientizăm. În proiectele pe care le derulez, le compar cu regulile casei, care par de bun simț pentru cei care au construit-o și o locuiesc, dar trebuie comunicate oaspeților. Respectul pentru gazde și atenția la regulile lor fac ca vizita să fie plăcută și să-ți dorești să revii sau chiar să conviețuiești cu acei oameni. Tot așa și în organizații. Relațiile tranzacționale păstrează curățenia relațiilor interumane în care punem respectul față de om. Dar revenind la imaginea celor două picioare, avem nevoie ca ele să fie egale, la fel de solide și la fel de bine îngrijite. Deteriorarea oricăruia dintre ele destabilizează construcția.

Respectul pentru gazde și atenția la regulile lor fac ca vizita să fie plăcută și să-ți dorești să revii sau chiar să conviețuiești cu acei oameni. Tot așa și în organizații. Relațiile tranzacționale păstrează curățenia relațiilor interumane în care punem respectul față de om.

Am întâlnit multe companii extrem de bine procedurate, dar unde relațiile interumane păreau paralizate, sau măcar anchilozate, scoase periodic din amorțeală de câte un team building sau petrecerea de Crăciun unde un pahar cu ceva alcool dezinhiba gradele de subordonare și făceau să dispară până luni dimineața cotarea posturilor (știți voi, N-1, -2 etc.), când oamenii sunt de fapt tot oameni dacă îi iei la bani mărunți. Am cunoscut și firme deloc bine structurate care trăiau nostalgice vremurile de la începuturi, îndrăgostiți de entuziasmul de atunci, dar blazați de relațiile îndelungate neformalizate. Nici așa nu e bine, o să spuneți, și aveți dreptate. Între aceste extreme avem grade de evoluție organizațională, de tranziție din faza de energie în cea de management directiv, de care ne eliberăm pentru a ne evidenția performanțele individuale și într-un final cu happy-end trăim recompensa efortului comun și a performanței echipei. Ați recunoscut cu siguranță curba performanței pe care Sir John Whitmore ne-a lăsat-o spre reflecție și exercițiu. Niciuna dintre aceste faze, odată depășită, nu-ți garantează că nu te vei întoarce la ea, sau vei rămâne acolo, pentru că acesta este procesul continuu și necesar pentru a face lucrurile cum se cuvine. Adică mereu cu grijă la ambele picioare, aducând la zi relațiile tranzacționale și păsându-ți de oamenii care operează cu procedurile în structurile lor. Charles Handy, a cărui carte „Elefantul și puricele” mi-a întărit credința că oamenii fericiți sunt cei care îți asigură profitabilitatea businessului, spune la fel de limpede în „The Second Curve“ că intervenția este necesară nu când ai ajuns la fundul sacului, ci constant, pe măsură ce consumi din el.  Nu știu vreun acționar, CEO sau altă persoană cu responsabilități complexe care să nu împărtășească experiențe mai bune sau mai puțin fericite despre etapele prin care a trecut businessul său în timp ce căuta soluții. Mereu. Pare că trăiește în paradigma „never ending story” și chiar așa și este. Pentru ca nu-ți permiți niciodată să nu-ți pese de cum faci lucrurile sau de cei cu care le faci.

Nu știu vreun acționar, CEO sau altă persoană cu responsabilități complexe care să nu împărtășească experiențe mai bune sau mai puțin fericite despre etapele prin care a trecut businessul său în timp ce căuta soluții. Mereu. Pare că trăiește în paradigma „never ending story” și chiar așa și este. Pentru ca nu-ți permiți niciodată să nu-ți pese de cum faci lucrurile sau de cei cu care le faci.

În căutarea rezolvărilor, a CUM-ului, întrebarea esențială din procesele de dezvoltare continuă prin coaching, care închide bucla spre obținerea rezultatelor după ce ți-ai răspuns la CE, DE CE, CÂND și alte întrebări simple, îmi place să împărtășesc cu cei pe care îi însoțesc dovezile științifice care stau la baza argumentelor. Curiozitatea se alimentează cu un cocktail de dopamină și noradrenalină pe care îl consumam cu plăcere în căutarile noastre. Iar  relațiile interumane sunt rezultatul unor combinații de neurotransmițători sociali care dau sens activității din sesiunile de brainstorming sau ședințele de rezolvare a situațiilor de criză. Momentele în care simțim că ne putem sprijini  fără ezitare unii pe alții în găsirea soluțiilor nu mai au legătura doar cu know-how-ul participanților, ci mai ales cu disponibilitatea acestora de a-l pune la lucru alături de ideile și priceperea celorlalți membri ai echipei. Acesta este momentul „magic” în care grupul se transformă în echipa, emoțiile trăite împreună (desigur plăcute) devenind un liant care poate fi oricând reactivat atunci când creierul recunoaște situații similare. Știm ce am simțit, ce am trăit împreună chiar și fără elixirul eliberator al unui pahar de alcool, iar aceste emoții garantează eficiența întregului lăsând în urma competiția dintre performerii individuali. Oricât de mult ți-a plăcut să-ți reamintești conceptele pe parcursul citirii articolului, ce este mai valoros in urma acestei lecturi este retrăirea unei situații experimentate de tine  în acest mod. Cu siguranță toți avem o asemenea experiență, și mai ales, toți ne dorim să o repetăm.