Microsoft a implementat săptămâna de lucru de 4 zile în Japonia, mărind productivitatea cu 40%
Un număr tot mai mare de companii mici adoptă săptămâna de muncă de patru zile. Rezultatele unei experiențe recente a Microsoft sugerează că ar putea funcționa chiar și pentru cele mai mari companii, întrucât productivitatea pe angajat a crescut cu 40%, transmite CNN.
Compania a introdus un program în această vară în Japonia, denumit „Work Life Choice Challenge”, prin care a închis birourile în fiecare zi de vineri în luna august, oferind tuturor angajaților o zi liberă în plus în fiecare săptămână.
Rezultatele au fost promițătoare: în timp ce timpul petrecut la muncă a fost redus dramatic, productivitatea – măsurată prin vânzări pe angajat – a crescut cu aproape 40% față de aceeași perioadă a anului precedent, a declarat compania într-un comunicat săptămâna trecută.
Pe lângă reducerea programului de lucru, managerii au cerut personalului să reducă timpul petrecut în cadrul ședințelor și pe cel de răspuns la e-mailuri.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro