Micile vise de mărire ale clasei politice

Fumigena lui Voiculescu, cu rolul de a descuraja un nou plan prezidențial de a forma o nouă majoritate post-electorală în jurul PDL, le-a dat ocazia unora dintre liderii USL (Călin Popescu-Tăriceanu, Ioan Rus) să-și afirme frustrările față de actuala conducere a uniunii (Tăriceanu, principalul vânător al șefiei PNL în locul lui Crin Antonescu, a spus chiar că “unii ar trebui să se vindece de obsesia suspendării”, făcând evident aluzie și la Antonescu). De partea cealaltă, fumigena lui Voiculescu a dat prilejul unora dintre liderii opoziției (Sulfina Barbu) să dezvăluie că speră încă nu doar la spargerea USL înainte sau după alegeri (ceea ce, având în vedere caii mari pe care se află candidații uniunii, are probabilitate zero), ci chiar la desemnarea de către președintele Băsescu a unui premier din partea ARD.

Numai că ARD nu face nimic ca să merite puterea: proiect de guvernare nu are, nici măcar unul de formă; a repus pe liste 23 dintre cei 36 de candidați respinși de comisia de etică formată de Monica Macovei, ba chiar cu indignare că Macovei și-a permis să le refuze candidatura pe motive de integritate morală; și-a trimis candidații “grei” din București exclusiv în colegiile ușoare (Arad, Neamț), iar în rest a desemnat doar candidați care nu pun deloc probleme celor de la USL, lăsând impresia unui non-combat extrem de dezagreabil pentru electoratul dreptei.