Micii contabili și marele artist

Rembrandt a fost un pictor minunat, dar nu s-a priceput deloc la calcule. A câștigat bani buni, dar nu tot timpul, și, în cele din urmă, a fost îngenuncheat de creditori. Și nu a fost un cheltuitor, dar nu a știut să își administreze veniturile; pe de altă parte, olandezii, nație ordonată, au consemnat cam fiecare bănuț pe care Rembrandt l-a câștigat, l-a cheltuit sau l-a împrumutat. De aceea, istoria financiară a pictorului este o poveste ușor de urmărit, veselă și tristă: zece ani de fericire, paisprezece ani de necazuri și doisprezece ani de mizerie.

Succesul l-a găsit pe Rembrandt de timpuriu: la 25 de ani se mută la Amsterdam din Leydenul natal și, în scurt timp, comenzile încep să curgă. Totul începe cu “Lecția de anatomie a profesorului Tulp”, dar oamenii vin la Rembrandt în special pentru portrete. Nu-s ieftine, costă între 500 și 600 de guldeni, ceea ce este foarte mult (o casă cu trei etaje, în Amsterdam, costă 13.000 de guldeni, pentru comparație). O cunoaște pe Saskia, verișoara negustorului de artă Hendrick van Uijlenburgh, la care pictorul locuiește.

O pictează pe tânăra fată – Saskia din profil, cu pălărie de catifea, cu două rânduri de coliere, cu pălărie cu pene, cu beretă cu pană galbenă de struț, cu un pandantiv greu din aur pe umărul stâng -, muzeele lumii sunt pline de Saskii. Îndrăgostit de vioiciunea fetei, se căsătorește cu ea în 1634. Iată-l în tablou, sărbătorindu-și dragostea: fata de familie înstărită și fiul morarului. El este exuberant, împodobit cu spada de cavaler și ridicând paharul – un chefliu încântat de reușita sa. Ea pare încurcată de postură, puțin nesigură, așezată pe genunchiul bărbatului.

În 1639, Rembrandt cumpără casa pe care am pomenit-o mai sus în cartierul evreiesc al Amsterdamului. Nu-s bani mulți, pentru că Saskia i-a adus o zestre de 40.000 de guldeni, iar casa trebuie să o plătească în cinci ani, cu un an de grație. Artistul nu se mulțumește să lucreze intens, ci își construiește și o colecție solidă de artă și își transformă locuința într-o școală de pictură.

În 1641, Saskia aduce pe lume un băiețel, pe Titus; nașterea șubrezește sănătatea femeii, care suferă luni de-a rândul. Rembrandt picta ceea ce a devenit în timp “Rondul de noapte” – o intrigă complicată și 16 personaje care trebuia să plătească, fiecare, câte 100 de guldeni. Este un prim sacrificiu pe care îl face pictorul, pentru că trei portrete mici i-ar fi adus tot atâția bani, fără bătaie de cap.

La 5 iunie 1642, Saskia moare, în vârstă de 36 de ani; un an după, el încă o mai pictează. Și odată cu Saskia moare și bunăstarea în casa lui Rembrandt. Are mai puține comenzi, căci “Rondul” a bulversat piața într-un mod ciudat. În ianuarie 1645 Rembrandt apare în fața curții cu juri pentru o datorie de 4.180 de guldeni, iar în 1653 notarul Van der Piet îi cere pentru casă 8.470 de guldeni reprezentând rate și dobânzi. Disperat, împrumută pentru un an 4.200 de guldeni. Pierde tablouri, pe care întâi le amanetează, dar pe care nu le mai poate recupera, se luptă pentru fiecare bănuț cheltuit în casă, iar în mai 1656 trece toată averea pe numele lui Titus, acțiune care nu este recunoscută. Pierde casa, tablourile îi sunt vândute la prețuri de nimic (“Maria și Iosif” – 36 de guldeni, “Estera și Ahașver” – 350, “Coborârea de pe cruce” – 400 de guldeni).

Cade, ușor, în uitare. Vinde, pentru a-l îngriji pe Titus, “Cartea despre pictură” a lui Lucas van Leyden cu 600 de guldeni. Degeaba, pentru că Titus moare în septembrie 1668, iar Rembrandt însuși piere un an mai târziu. Moștenirea: un pat, o masă, scaune, un lighean cu cană, un încălzitor pentru pat, un sfeșnic ieftin, oale și crătiți, îmbrăcăminte veche, câteva tabouri neterminate. Cheltuieli de înmormântare, 15 guldeni, au mai notat scribii cei ordonați.

Restul e artă și clarobscur.