Meseria unde poți câștiga un salariu de 9.000 de lei imediat după terminarea școlii pe care tinerii din România o ocolesc

Deși la ieșirea de pe băncile facultății de Ingineria Materialelor și Știința Materialelor absolvenții pot obține un salariu între 3.000 și 9.000 de lei, tinerii din ziua de astăzi nu aleg din proprie inițiativă această facultate, majoritatea fiind împinși de la spate de către cunoștințe sau rude. 

Pe tineri nu îi tentează deloc meseria de metalurgist, una dintre cele mai vechi din lume, practicată de peste 7.000 de ani. Situația nu este apanajul exclusiv al pieței locale, însă în special în spațiul românesc industria metalurgică se confruntă cu un declin, interesul pentru aceasta scăzând odată cu închiderea unităților metalurgice, pe fondul scăderii cererii de pe piață, dar și odată cu schimbarea generațiilor. Meseria de metalurgist este considerată ca fiind una grea, chiar „murdară”. În realitate, nu este deloc așa, procesele de producție fiind în cea mai mare parte automatizate și modernizate.

Cum a ajuns o meserie care oferea un statut social aparte să fie considerată în zilele noastre ca fiind una „murdară”? Meseria de metalurgist este una dintre cele mai vechi din lume, avându-și rădăcinile în perioada Eneoliticului (Eneos – aramă în limba greacă – n.red.). La început, piesele de metal obținute prin ciocănire la rece erau folosite ca obiecte de podoabă, iar mai apoi, odată cu obținerea aliajelor, acestea au devenit unelte și arme.

„Metalurgia a fost, este și va fi în continuare. Metalul este în continuare cel mai folosit material din întreaga industrie. Un metalurgist își găsește locul în industria auto, în șantiere navale sau chiar la Banca Națională la bătut monede, sau în domenii emergente cum ar fi industria apărării, industria medicală și așa mai departe”, spune prof. dr. ing. Radu Ștefănoiu, din cadrul Facultății de Știința și Ingineria Materialelor a Universității Politehnica București.

Podoabe, arme și ritualuri magice. Există dovezi arheologice care susțin că arama (cuprul) a fost prelucrată încă din perioada neoliticului, în mileniul al VII-lea î.Hr., în zona Anatoliei. Arama nativă a fost prelucrată prin ciocănire, rezultând piese mici, cel mai probabil de podoabă. Este atestată prima oară în România în neoliticul timpuriu, în aria culturii Starcevo-Criș.
Metalurgia în adevăratul sens al cuvântului a apărut odată cu descoperirea tehnicii de reducere a cuprului din minereu și a tehnologiilor de topire și turnare a metalului topit pentru obținerea pieselor.

În mileniul al V-lea î.Hr., în Eneolitic, are loc o evidentă dezvoltare a metalurgiei cuprului în spațiul sud-est european, fapt dovedit de apariția unui număr destul de mare de piese masive din cupru. Cel mai des întâlnite piese din această perioadă sunt topoarele și târnăcoapele, acestea fiind descoperite pe teritoriul României în aria culturilor Cucuteni, Sălcuța sau Gumelnița. Cu toate acestea, arheologii presupun că erau în continuare obiecte de podoabă, apanajele unor persoane cu statut social înalt.

Mai târziu, în Epoca Bronzului, omul a descoperit că din amestecul a două metale rezultă un material care poate avea proprietăți care fac posibilă utilizarea produsului finit în mai multe domenii. Bronzul este aliajul cuprului cu staniul (cositorul), prin acest procedeu căpătând o duritate mai ridicată.

În Grecia, metalurgiștii sunt atestați de tăblițele linearului B (aproximativ 1450 î.Hr.). Este pomenită o categorie de meșteri numiți ka-ke-u, care sunt specializați în confecționarea vaselor de bronz. Fără îndoială că metalurgiștii aveau un statut aparte în sânul comunităților preistorice. Ba chiar nu este exclus ca operațiunile de reducere să fi fost dublate de ritualuri magice.

Element de securitate națională în vreme de război. În anii ’80, când cei din celebra familie de metalurgiști Krupp au vrut să deschidă un combinat siderurgic, mai întâi au construit case, școli, grădinițe și biserică, apoi au ridicat combinatul siderurgic, acest fapt stând ca dovadă că o comunitate întreagă poate gravita în jurul unei uzine siderurgice. Pe același model au fost construit și combinatele siderurgice din România comunistă, inclusiv cel de la Galați, povestește Petru Ianc, președintele Societății Române de Metalurgie.

Alfred Krupp controla în perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial toate companiile din domeniul metalurgiei care produceau armament pentru naziști. În timpul procesului de la Nürnberg, Krupp a fost condamnat pentru crime de război; el a coordonat activitățile combinatelor din închisoare, vânzându-și averea personală pentru a putea plăti pensiile și salariile angajaților. Acesta a ieșit în scurt timp din închisoare ca parte a planului Marshall de reconstrucție a economiei Germaniei și, timp de doi ani, muncitorii au lucrat fără să fie plătiți. Krupp a fost considerat un pionier al industriei metalurgice, compania sa producând cele mai bune blindaje și cele mai eficiente arme de artilerie din timpul celui de-al doilea război mondial.

Metalurgia în România. Perioada de glorie a industriei metalurgice românească a fost între anii ’60 și revoluția din 1989; domeniul s-a confruntat apoi cu o criză, în contextul în care consumul intern de oțel a scăzut de la 11 milioane de tone anual la 1-1,5 milioane de tone de oțel. În ciuda scăderii consumului, numărul de muncitori din diferite combinate a rămas același, ba chiar s-a mărit. Perioada s-a încheiat după privatizările combinatelor din 2001-2005, când au fost restructurări masive de personal. Activitatea de metalurgie presupune o sinergie a mai multor specializări: oțelari, frezori, laminoriști, cocsari, ingineri etc.

În perioada comunistă, în industria metalurgică feroasă și neferoasă din România lucrau aproximativ 250.000 de oameni. Astăzi, numărul acestora s-a redus de zece ori.
În contextul cererii scăzute, numeroase unități și capacități ale combinatelor siderurgice românești s-au închis. Cel mai elocvent exemplu este cel al Sidex Galați, considerat apogeul și mândria industriei metalurgice românești. Proiectat în anii ’60 la o capacitate de 9 milioane de tone de oțel anual, acesta este în 2018 în situația în care mai poate produce maximum 2 milioane de tone de oțel.

Declinul industriei metalurgie românești s-a reflectat și în cererea pentru facultățile de specialitate. Dacă la începutul anilor ’90 numărul de studenți care optau pentru Facultatea de Ingineria Materialelor Metalice era de 495, în 2018 sunt disponibile 90 de locuri la aceeași facultate (singura de acest tip din România) – Facultatea de Știință și Ingineria Materialelor a Universității Politehnica București.

Pregătirea metalurgiștilor în perioada comunistă era foarte bine definită, aceasta având o importanță extrem de ridicată, în contextul în care în această industrie lucrau 250.000 de oameni în România. Existau școli profesionale în fiecare unitate metalurgică, combinatul asigurând masa, cazarea și costurile de școlarizare. După școlarizare, cursantul avea un loc de muncă garantat și primea o garsonieră. Unitățile de metalurgie aveau și centre de cercetare.

Astăzi mai lucrează aproximativ 25.000 de oameni în această industrie din România, astfel nici cererea pentru școlarizarea în domeniu este scăzută.
„Cererea pentru specializările din domeniul ingineria materialelor nu este foarte mare. În 2017 am completat 59 de locuri la sediul din Cluj-Napoca. La Ingineria Materialelor termină facultatea cam 50% din numărul celor admiși în anul I. Motivele sunt diverse, de la neadaptarea la cerințele facultății la reorientarea spre alte specializări. Din păcate, de multe ori, obișnuințele din timpul ciclurilor de studii anterioare conduc la un astfel de efect”, declară prof. dr. ing. Ionel Chicinaș, decanul Facultatea de Ingineria Materialelor din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
În ciuda faptului că locul de muncă este garantat prin cererea ridicată de pe piața locurilor de muncă, dar și prin facilitățile oferite de companiile din industrie pentru studenți și absolvenți, mulți studenți fug de aceste oportunități.
Sidex are propria școală de formare a viitorilor metalurgiști – Școala de Ucenici, în cadrul căreia cursanții sunt pregătiți timp de 18 luni pentru meserii de metalurgist – laminorist, oțelar și așa mai departe.