Mesaj pentru business: Este esențial ca primele 1.000 de companii, coloana vertebrală a economiei, să meargă bine
Cifra de afaceri a celor mai mari 1.000 de companii din România a scăzut cu doar 1% în 2020, primul an al pandemiei de COVID-19, un nivel care arată pentru prima dată imaginea unui business solid care a stat în picioare în fața unei mari provocări.
♦ În condițiile de stres economic pe care le traversează businessul, de pandemie și acum de război, de evoluția celor mai mari 1.000 de companii din România depind într-o și mai mare măsură restul afacerilor ♦ Top 1.000 generează 45% din cifra de afaceri, 25% din profitul total și angajează un sfert din forța de muncă.
Cifra de afaceri a celor mai mari 1.000 de companii din România a scăzut cu doar 1% în 2020, primul an al pandemiei de COVID-19, un nivel care arată pentru prima dată imaginea unui business solid care a stat în picioare în fața unei mari provocări.
„Scăderea de doar 1% a cifrei de afaceri a celor mai mari 1000 de companii din România este cea mai importantă concluzie a anuarului. Este ceva ce intuiam de ceva timp și anume că am demonstrat ca societate, ca organizații și ca persoane un nivel absolut remarcabil de reziliență și o capacitate de a ne adapta la o provocare excepțională: oprirea simultană a activității economice în toată lumea“, a spus Alexandru Reff, country managing partner al Deloitte România și Moldova, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Top 1.000 reprezintă o adevărată locomotivă pentru businessul românesc, un univers care cuprinde în 2020, anul analizat în catalog, peste 800.000 de firme cu bilanț financiar depus, un nivel record pentru România. „Impactul pandemiei în business a fost redus și asta pentru că politicile de gestionare a crizei au fost echilibrate, nu au distrus companii. S-au păstrat lanțurile de valoare și chiar și businessurile greu încercate au mers către investiții în loc să fi intrat într-o zonă defensivă“.
Firmele din top 1.000 au 958.000 de angajați (23% din total), o cifră de afaceri cumulată de 158 mld. euro, 45% din total și o marjă de profit net de 3,7%, arată datele din anuarul Top 1.000 cele mai mari companii din România realizat de ZF și susținut de Deloitte.
„Cred că vorbim de o concentrare firească, nu excesivă. E o concentrare care apare în toate domeniile vieții și cu siguranță în business ea e naturală“, arată Alexandru Reff.
Topul este dominat de companii multinaționale, iar Alexandru Reff subliniază că prezența businessului occidental în România este evident un atu al societății românești.
„Cred că suntem într-o postură privilegiată și asta se datorează încrederii pe care capitalul străin și partenerii noștri occidentali au avut-o de-a lungul timpului în România. Ne-am dori cu toții, cu siguranță, o mai bună dezvoltare a capitalului local, o expansiune a afacerilor românești în regiune – nu e un capitol la care am remarcat întotdeauna nivelul de performanță pe care ni l-am dori. Sunt, însă, anumite companii pe care le-am asistat într-o astfel de expansiune. Încep companii locale să facă achiziții și să consolideze zona de activitate, ca premisă pentru o expansiune regională“.
Topul celor mai mari 1.000 de companii din România după cifra de afaceri din 2020 include doar companiile (persoane juridice) al căror bilanț aferent anului 2020 era depus până la date de 1 ianuarie 2022 la Registrul Comerțului, instituția care a furnizat datele pentru acest catalog. Criteriul de departajare în clasament este cifra de afaceri raportată în 2020, astfel că în top nu sunt incluse nici firme care nu au depus bilanțul până la data realizării acestui clasament.
Clasamentul include doar entitățile fiscale, cu cod unic de înregistrare fiscală, așa cum sunt ele înregistrate la Registrul Comerțului. Nu sunt incluse grupuri de firme, holdinguri sau raportări consolidate anunțate de companiile listate.
Câteva date din anuarul Top 1.000 cele mai mari companii din România
► Pragul de intrare în Top 1.000 este o cifră de afaceri de 179 mil. lei, față de 135 mil. lei acum cinci ani, la prima ediție a catalogului Top 1.000.
► 150 de companii din Top 1.000 au avut o cifră de afaceri de cel puțin 1 miliard de lei. Dintre acestea șapte trec de 10 mld. lei, iar 16 au avut în 2020 venituri de peste 5 mld. lei fiecare
► 19 firme antreprenoriale au trecut în 2020 de pragul de 1 mld. lei cifră de afaceri, față de 10 firme acum cinci ani, la prima ediție a catalogului Top 1.000.
► Comerțul, industria prelucrătoare și IT&C-ul sunt sectoarele din Top 1.000 cu cea mai mare cifră de afaceri.
► Automobile Dacia a fost în 2020 cea mai mare companie din România după cifra de afaceri. Datele de astăzi arată că Dacia poate pierde după mai mulți ani prima poziție.
► Rețeaua de magazine Profi este cel mai mare angajator privat
► Dedeman Bacău, companie antreprenorială, a avut în 2020 cel mai mare profit net dintre firmele din Top 1.000. Pavăl Holding, firma care adună investițiile acționarilor Dedeman, a avut cel mai mare profit net din economie. Firma nu este însă în Top 1.000
► Complexul Energetic Oltenia a avut cea mai mare pierdere din economie în 2020, de aproape un miliard de lei
► Dedeman (Adrian și Dragoș Pavăl), Altex (Dan Ostahie) și Fildas Trading (Anca Vlad) sunt cele mai mari trei companii antreprenoriale, fiecare lider pe piața pe care activează
► Poșta Română și CFR SA sunt cei mai mari angajatori din economie și singurele firme din România care mai au peste 20.000 de salariați.