Home Actualitate Mercedes-Benz, pe cale de a deveni regel...
Actualitate

Mercedes-Benz, pe cale de a deveni regele mașinilor de lux

Mercedes-Benz a crescut foarte mult în ultimul timp și a luat un avans considerabil față de rivalii de la BMW, iar ritmul vânzărilor pare a continua până în 2018, scrie Bloomberg.   Creșterea cererii pentru vehicule SUV, precum, Mercedes GLC,…

Mercedes-Benz, pe cale de a deveni regele mașinilor de lux
Mercedes-Benz, pe cale de a deveni regele mașinilor de lux · Foto: Business Magazin

Mercedes-Benz a crescut foarte mult în ultimul timp și a luat un avans considerabil față de rivalii de la BMW, iar ritmul vânzărilor pare a continua până în 2018, scrie Bloomberg.

 

Creșterea cererii pentru vehicule SUV, precum, Mercedes GLC, a făcut ca vânzările companiei să crească cu 12% în ultimele 11 luni, de două ori mai mare decât ritmul de creștere al BMW. Așadar, acum Mercedes a vândut până acum cu 69,100 de mașini mai mult decât BMW, fapt care sigur va duce la încoronarea lui Mercedes ca regele mașinilor de lux în 2016. 

 

Astfel BMW va ceda primul loc pentru prima data în ultimul deceniu, în timp ce este de așteptat ca Mercedes să-și mențină ritmul de vânzare și în 2017 datorită noii versiuni E-Class Sedan, lansat în martie anul trecut.

 

Mercedes a pierdut locul 1, în funcție de vânzări, în 2005, apoi a căzut și sub Volkswagen AG Audi, astfel Dieter Zetsche, CEO-ul Dailmer, își respectă promisiunea, aceea de a readuce compania pe primul loc în segmentul mașinilor de lux. 

 

Recent compania germană a dezvăluit conceptul de pick-up numit X-Class,  prin care speră ca efectul să reediteze experiența pe care a avut-o introducerea SUV-ului luxos M-Class în anii ’90 și care a echivalat cu o veritabilă pistă de lansare pentru acest tip de autovehicul.

 

Piețele principale vizate de germani sunt America Latină, Europa și Oceania, unde numărul total de pick-upuri medii vândute anul trecut a ajuns la aproape 600.000 de unități, însă rămâne de văzut dacă apetitul consumatorilor este la fel de ridicat și pentru un pick-up de lux.

 

Mașina este programată să fie lansată la sfârșitul lui 2017, dar germanii nu au precizat și un preț de vânzare. Aceasta va fi produsă în parteneriat cu Renault-Nissan. Pentru piața europeană, australiană și sud-africană, automobilul va fi prods la fabrica Renault-Nissan din Barcelona în 2017, iar pentru America Latină, producția va începe în 2018 la Cordoba, în Argentina

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună