Meleșcanu: Nu am avut acces la lista ofițerilor acoperiți ai SIE
Candidatul la Președinție Teodor Meleșcanu a declarat, luni, la Gândul Live, că nu a avut acces la lista ofițerilor acoperiți ai Serviciului de Informații Externe, precizând că această evidență este total separată de cea a ofițerilor care lucrează tot sub acoperire, dar din centrala Serviciului.
“Nu am avut acces, nici nu se pune problema să am acces la lista ofițerilor acoperiți ai SRI, nici la lista ofițerilor acoperiți ai SIE, dintr-un motiv foarte simplu, că această evidență este total separată de evidența personalului de ofițeri care lucrează tot sub acoperire, dar care lucrează din centrala Serviciului”, a precizat Meleșcanu la Gândul Live.
El a mai spus că putea să facă o astfel de solicitare, în cazul în care ar fi avut nevoie să se clarifice în legătură cu o informație. “Dacă, de exemplu aș fi primit o informație că Australia ne va ataca cu marina și aviația, săptămânile viitoare, primul lucru care l-aș fi făcut era să cer să mi se spună care este sursa de la care s-au obținut aceste informații și care a fost persoana care a transmis această informație, prin legătura cu sursa respectivă”, a spus Meleșcanu.
El a precizat că ar fi trebuit, în acest context, să semneze într-un registru că a luat act de aceste informații, tocmai pentru a preveni deconspirarea întâmplătoare sau din neștiință.
Întrebat dacă a semnat un document din care reiese că niciun candidat la prezidențiale, ministru sau parlamentar nu este ofițer acoperit, Meleșcanu a răspuns: “Da, a fost o solicitare din partea Comisiei SIE și am semnat acest document”.
“Noi am spus foarte clar că niciunul dintre candidați nu este ofițer acoperit sau sub orice altă formă. Faptul că nu este este un lucru care se poate spune. Nu contravine cu nimic legii dacă dai o declarație foarte clară că nimeni nu face parte din această categorie“, a explicat Meleșcanu.
Potrivit acestuia, aceeași întrebare, la timpul trecut, nu se poate aplica, pentru că, potrivit Hotărârii de Guvern 223/2013, rezerviștii au dreptul la protecție și în niciun caz nu se poate divulga identitatea lor.
“Din acest motiv, nu am fost, juridic, în poziția să dau un răspuns“, a mai spus Meleșcanu.
El a continuat: “Dacă sunt, am răspuns că nu sunt. Dacă nu au fost, nu am dreptul să dau această informație”, și a menționat că legea care îi interzice acest lucru este cea de organizare și funcționare a SIE, care, la articolul 10, precizează că “sursele de informare, metodele și mijloacele de muncă nu pot fi dezvăluite față de nimeni și în nicio împrejurare”.
Întrebat ce răspuns ar trebui să dea SIE dacă cei din Comisia parlamentrară de control al activității SIE ar cere lista ofițerilor acoperiți, dar nu la prezent, ci pentru trecut, Meleșcanu a spus: “Același răspuns pe care l-am dat pentru că (…) răspunsul nu este al meu, nu încercați să mă băgați într-o bătălie care e între președintele Băsescu și premierul Ponta, în care eu sunt o victimă colaterală. Răspunsurile nu sunt de la mine. Acesta este lucrul cel mai urât care s-a făcut. Sunt ale Servicului”.
Meleșcanu a precizat că a discutat și cu președintele Băsescu aceste aspecte: “Am avut și o discuție personală (..) Nu am avut discuții pe persoane, pentru că obligația mea era să țin discuția la nivel general”.