Meet the CEO. Virgil Șoncutean, CEO, Allianz-Țiriac: „Rolul de CEO este unul destul de solitar, în care trebuie să ai încredere în echipă, pentru că nu poți controla totul“
„Rolul de CEO este adesea unul solitar, în care trebuie să te bazezi pe echipă, pentru că nu poți controla totul” – spune Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac, în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO. După trei decenii…
„Rolul de CEO este adesea unul solitar, în care trebuie să te bazezi pe echipă, pentru că nu poți controla totul” – spune Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac, în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO. După trei decenii de la înființare, dintre care opt sub leadershipul său, rezultatele companiei au depășit chiar și cele mai ambițioase așteptări. Cu toate acestea, Șoncutean subliniază că a învățat să sărbătorească nu doar marile victorii, ci mai ales progresul constant care le-a făcut posibile.
„În liceu, mă pregăteam pentru o carieră în medicină, pentru că acesta era visul părinților mei”, își începe povestea Virgil Șoncutean în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO, organizat de BUSINESS Magazin. Deși visul său academic a evoluat ulterior către economie și cibernetică, iar cel profesional, înspre un domeniu oarecum atipic pentru un tânăr, CEO-ul Allianz-Țiriac a urmat, în mod constant, o abordare în care a învățat să se bucure nu doar de victorii, ci și de progres, după cum a povestit el în cadrul evenimentului. După ce a absolvit liceul la Baia Mare și Facultatea de Cibernetică la Cluj, parcursul său a luat o întorsătură neașteptată: „În asigurări, de regulă, nu alegi să îți faci o carieră; ești invitat sau ales într-o formă sau alta. După ce intri, nu mai ieși din domeniul acesta”, spune el cu zâmbetul pe buze. De altfel, mai observă, chiar și acum, domeniul asigurărilor, după cum reiese și din clasamentele internaționale, sunt la coada opțiunilor pe care le au proaspăt absolvenții: „Însă, odată ce ajungi în asigurări, te captivează”.
Pe Virgil Șoncutean domeniul l-a captivat atât de mult, încât își amintește că prima și ultima dată când a fost nevoit să aplice pentru un job a fost în timpul facultății. „Am aplicat la Telemobil, când tocmai lansau divizia de pagere, care n-a reușit prea mult fiindcă s-au lansat la scurt timp după aceea telefoanele mobile. Mi-am dorit foarte mult un rol acolo și am fost refuzat, motiv pentru care mi-am pus în cap că o să încerc să fac atât de bine ceea ce pot să fac, încât să nu mai trebuiască să aplic pentru un nou rol”. După facultate, a luat-o pe drumul antreprenoriatului și a creat un mic SRL care oferea servicii de training și consultanță: „A fost dificil la început, dar am câștigat primii cinci-zece clienți și am avut o experiență antreprenorială de câțiva ani”. Această experiență l-a condus, de altfel, și înspre corporație și înspre domeniul din care nu a mai plecat. Unul dintre clienții săi a fost o companie de asigurări, Omniasig. CEO-ul de atunci al acesteia i-a oferit lui Șoncutean oportunitatea de a construi un departament de training în cadrul acesteia. În anii 2000 însă, grupul german Allianz se apropia de achiziția companiei de asigurări înființate de Ion Țiriac (care se numea pe atunci Asigurări Ion Țiriac (ASIT) N.Red.), iar în 2001, Virgil Șoncutean a considerat oportun să se alăture companiei ce trecea într-o nouă etapă, sub denumirea Allianz-Țiriac. Virgil Șoncutean a început să lucreze în cadrul acesteia în martie 2001 motivat mai ales de „dorința de a lucra într-un mediu internațional”; visul său era să aibă oportunitatea unui contract în străinătate: „Niciodată nu am avut visul de a mă muta în altă țară, dar am avut visul de a petrece câțiva ani într-o altă lume, altă cultură, alt sistem. Și acesta a fost și motivul principal pentru care am ales Allianz, având în vedere că, la acea vreme, Omniasig nu era parte din grupul VIG, era un jucător local, iar Allianz era admirată de competitori”.
BIO
♦ Virgil Șoncutean are peste 20 ani de experiență în domeniul asigurărilor, iar din 2016 este CEO al Allianz-Țiriac Asigurări, unul dintre cei mai mari asigurători și reprezentantul în România al celui mai valoros brand de asigurări din lume – Allianz.
♦ El s-a alăturat echipei Allianz-Țiriac în anul 2001, iar până în 2006 a activat în cadrul ariei vânzări și managementul vânzărilor, mai întâi ca director al departamentului de training, iar apoi ca director regional de vânzări. În 2006 a fost cooptat în echipa Allianz din Germania, unde a coordonat programe de transformare organizațională în companii ale Grupului Allianz din peste 20 de țări. A condus de asemenea divizia de consultanță în managementul distribuției din cadrul Allianz Group OPEX (în prezent Allianz Consulting), precum și centrul de consultanță regională CEEMA al Allianz Group OPEX.
♦ Este absolvent al Facultății de Științe Economice, specializarea Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca și deține un Executive MBA la Kellogg School of Management.
La Allianz-Țiriac a ajuns să creeze de la zero primul departament de training din cadrul companiei, iar după câțiva ani, i s-a oferit ocazia să se alăture echipei de management de vânzări și să preia regiunea București. În 2006, și-a atins și scopul inițial: a primit o ofertă pentru un contract de expat la München, unde a început un proiect de transformare organizațională, lucrând în peste 20 de țări. „Am călătorit enorm, iar în 2010, Lufthansa mi-a trimis o scrisoare care arăta că distanța zburată în acel an echivala cu jumătate din distanța până la Lună. A fost o experiență intensă, dar extrem de valoroasă pentru mine ca om și profesionist”, își amintește Șoncutean. Experiența i-a schimbat inclusiv percepția lui despre România. „Trăiam în acel miraj al Vestului, comparând ce nu ne place aici cu ceea ce suna bine dincolo. Dar abia după ce am devenit localnic în Germania, am început să îmi dau seama că realitatea e diferită. Am ajuns să apreciez lucruri din România pe care le uitasem și am înțeles că ambele medii oferă oportunități de succes.” Experiența germană i-a arătat că nemții au în ADN-ul lor ceea ce în germană se numește „Ordnung”, adică ideea de ordine obsesivă, care vine cu plusuri, dar și minusuri. „Sunt o forță atunci când lucrurile sunt predictibile, dar când devin volatile, apare un nivel de anxietate pe care nu-l găsim aici. Noi, în România, suntem mai obișnuiți cu volatilitatea și neprevăzutul. Diferențele dintre cele două culturi sunt ceva ce trebuie apreciat în egală măsură.”
În primii doi ani de muncă în Germania și-a pus des problema dacă să se întoarcă, iar după ce au expirat cei doi ani de contract, un reprezentant al top managementului din Allianz-Țiriac i-a făcut o ofertă pentru a reveni acasă, una foarte atractivă de altfel. S-a consultat cu Tony Benitez, managerul său de atunci, care i-a devenit unul dintre cei mai importanți mentori – a lucrat timp de șapte ani alături de el, timp în care spune că a învățat enorm de la el. Când și-a exprimat dorința de a se gândi la ofertă, el l-a întrebat „Ce te-ar face să rămâi?”. A făcut o listă de lucruri pe care și le dorea, printre care cel de a studia într-un program de Executive MBA și, deși inițial voia să salveze lista, a apăsat butonul de Send: „A doua zi dimineață, am găsit un răspuns de la Tony cu „de acord”.” A fost o întâmplare amuzantă, de unde a venit și ocazia de a începe un Executive MBA în parteneriat cu o universitate de business din Germania.” A doua zi dimineață, după ce a primit aprobarea pentru MBA, s-a simțit jenat, simțea că a abuzat de încrederea managerului său. Dar el a înțeles și a fost o întâmplare fericită: „A fost un pas important pentru dezvoltarea mea profesională, dar și personală”. Acesta a fost doar unul dintre multele momente cheie din cariera lui Virgil Șoncutean, care au contribuit la dezvoltarea sa ca lider în cadrul Allianz. Un altul a fost când, la începutul rolului său de project manager, a creat o metodologie inovatoare, „Sales Opera”, care a fost implementată cu succes în Franța, Rusia și Germania, devenind un standard în cadrul grupului Allianz. „După doi ani, echipa mea a crescut la 120 de consultanți, organizați în patru hub-uri regionale. După cinci ani, am extins responsabilitățile asupra întregului lanț de organizații de asigurări din Europa de Est și Orientul Mijlociu.”

10 sfaturi pentru tinerii aflați la început de carieră de la Virgil Șoncutean, CEO, Allianz-Țiriac
1. Nu-ți fie teamă să greșești – Greșelile sunt profesori mai buni decât succesul. Succesul alimentează un sentiment de autosuficiență, de sărbătoare, dar nu ne învață la fel de mult. De aceea, greșelile sunt mai valoroase, ele te ajută să înveți și să crești.
2. Bucură-te de progres, nu doar de victorii – Să ne bucurăm nu neapărat de victorii, cât de progres. Acesta e un lucru pe care l-am făcut prea puțin și l-aș face mai des.
3. Îndrăznește să explorezi imposibilul – Toate lucrurile, la un moment dat, s-au realizat pentru că cineva a îndrăznit, nu pentru că a spus “nu se poate.” Explorarea acelui teritoriu este o zonă de creștere, de cunoaștere și de descoperire. Când ești într-o situație nouă, imposibilă, te întâlnești cu adevăratul tău potențial.
4. Reconectează-te cu oamenii, nu doar cu titlurile lor – E important să ne reconectăm ca oameni, nu doar ca profesioniști sau funcții, dincolo de titlurile pe care le purtăm pe cărțile de vizită. Asta creează o conexiune care, în momentele dificile, te ajută să ieși cu bine.
5. Apreciază lucrurile mici – Lucrurile mici sunt cele care duc la cele mari. Dacă nu știm să le apreciem pe cele mici, nu vom aprecia niciodată pe cele mari. Aș spune asta unui tânăr la 20 de ani, să se bucure de lucrurile mici, poate chiar mai mult decât de cele mari.
6. Păstrează un echilibru între viața personală și profesională – Succesul dintr-un domeniu nu justifică insuccesul într-un alt domeniu. Faptul că ai succes profesional, dar sănătatea se deteriorează sau pierzi relațiile personale, nu este un succes real. Echilibrul merită să fie găsit încă de la început.
7. Nu te opri din a-ți cultiva pasiunile – Viața sportivă și hobby-urile tale merită timp și atenție. Poți avea un rol solicitant, dar e important să-ți găsești timp pentru activitățile care îți aduc bucurie, fie că e sportul, muzica sau altceva.
8. Expunere internațională – Expunerea la culturi, oameni și perspective diferite este o sursă de îmbogățire personală și profesională. Cu cât o faci mai devreme, cu atât mai bine.
9. Autocritica poate fi un dușman – Autocritica poate deveni un blocaj. La 20 de ani, eram prea temător să greșesc, prea prudent, prea prevăzător. Aceasta m-a limitat în anumite momente.
10. Ascultă-ți instinctul – Cele mai mari regrete vin din momentele în care nu mi-am ascultat instinctul. De multe ori, deciziile analizate rațional, dar care contrazic instinctul, s-au dovedit a fi greșite. Instinctul și rațiunea trebuie să lucreze împreună.
În ciuda succesului său internațional, Virgil Șoncutean a decis totuși să se întoarcă în România pentru a avea un rol mai direct în performanța businessului: „Un mentor mi-a spus că e bine să faci consultanță la începutul sau la finalul carierei, dar apogeul trebuie să fie într-un loc unde ai responsabilitatea performanței de business. Știam că următorul pas pentru mine nu era să rămân la sediul central, ci să mă întorc într-o țară unde pot să am responsabilitatea businessului.” Voia să își continue cariera acolo unde ar avea responsabilitatea pentru cifre și puterea de a lua decizii, cu toate consecințele lor. Astfel, a fost un pas firesc pentru el să se întoarcă în țară. Nu avea un plan de a deveni CEO, dar și-a dorit o poziție executivă ca membru de board: „Am lucrat excelent cu Remi, fostul CEO, (Remi Vrignaud, N.Red.) și ne-am sprijinit reciproc. Când el a decis să plece, am fost surprins că eram pe <<shortlist>> pentru poziția de CEO, pentru că nu mă consideram încă pregătit pentru un astfel de rol”. Asta pentru că spiritul său autocritic l-a însoțit tot timpul, și, după cum a observat pe parcursul carierei sale, asta nu servește întotdeauna. „Țin minte că în momentul în care am trecut prin acel proces de evaluare globală la Allianz, care durează trei luni, am primit un raport final care spunea că sunt pregătit pentru rolul de CEO, dar nu eram complet convins de asta.” Tony Benitez, mentorul său din Germania, i-a spus atunci: „Când ești pregătit 100% pentru un rol, e prea târziu să-l iei”. I-a explicat că e suficient să fii pregătit 70-80%, iar restul vine din învățare. Acest sfat l-a liniștit și l-a ajutat să înțeleagă că este important să înveți continuu și să te bazezi pe echipă, cerând ajutorul lor.
Virgil Șoncutean mărturisește că în fiecare an de când lucrează în cadrul Allianz, a primit două-trei oferte foarte atractive din exterior, dar crede că această companie are această reputație de școală bună, cu o echipă profesionistă de la care învață continuu, iar acesta este unul dintre motivele pentru care nu a plecat.„Cred că ești mai puternic atunci când spui «NU» decât atunci când spui «DA» în anumite contexte. Îmi pare rău de fiecare dată când un coleg alege să plece, pentru că văd acest lucru ca pe un eșec, atât pentru mine, cât și pentru organizație. Am observat că mulți colegi care pleacă se întorc după doi-trei ani, realizând că ceea ce au căutat în altă parte nu era atât de bun cum părea.” Amintește și de un coleg care a plecat într-o altă organizație și, după doi ani, a dorit să se întoarcă. „La momentul întoarcerii, i-am pus două condiții: să accepte salariul pe care îl avea înainte de plecare și să prezinte colegilor în cadrul unei întâlniri motivele ce l-au determinat să plece și cele pentru care a ales să rămână. A făcut o prezentare cu titlul «Iarba e mai verde în altă parte pentru că e vopsită», care a fost primită cu aplauze de colegi. A fost o lecție valoroasă pentru toți, inclusiv pentru organizație, și astăzi el este un lider important în echipă.”

Educația financiară nu începe cu economisirea, ci cu protejarea. Virgil Șoncutean a subliniat două aspecte esențiale ale industriei de asigurări, adesea subestimate din exterior. „În primul rând, această industrie oferă soluții financiare oamenilor și companiilor în cele mai dificile momente ale vieții lor, ceea ce oferă un sens și o semnificație profundă muncii pe care o facem. În al doilea rând, asigurările atrag o colecție de profesioniști din diverse domenii, de la riscuri, IT și securitate, până la auto și sănătate.” Această diversitate profesională și importanța socială a asigurărilor fac ca domeniul să fie extrem de dinamic și captivant, chiar dacă inițial este privit uneori cu reținere. Industria de asigurări este un spațiu care interacționează cu o gamă largă de sectoare, oferind oportunități vaste de dezvoltare profesională, mai crede Șoncutean. „De exemplu, poți să îți construiești o carieră în riscuri aviatice, IT și inteligență artificială, moto, sănătate sau asigurări de viață. Această flexibilitate îi face pe cei care ajung în asigurări, fie întâmplător, fie nu, să rămână mult timp în această industrie”, crede el. De asemenea, deși majoritatea pieței de asigurări este formată din produse tradiționale, creativitatea și inovația își găsesc locul în programele internaționale și soluțiile personalizate. Un exemplu este polița de risc financiar creată împreună cu BRD și Hidroelectrica, un bond sindicalizat care a redus presiunea pe capital atât pentru client, cât și pentru bancă. „Aceasta a fost prima poliță de acest gen din piață și a durat aproape șase luni până când am reușit să o lansăm”, explică Șoncutean, subliniind valoarea colaborării și inovației în domeniu.
Virgil Șoncutean, CEO, Allianz-Țiriac: Succesul meu nu depinde doar de mine, ci de performanța echipei. E un rol destul de solitar, unde trebuie să ai încredere în echipă, pentru că nu poți controla totul.
Virgil Șoncuteaan mai observă și că aceasta este o industrie în care tehnologia are o importanță din ce în ce mai mare. El însuși a început un doctorat în inteligența artificială aplicată în asigurările de viață la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, pentru a înțelege mai bine cum tehnologia va remodela viitorul industriei. „Cred că un lider în zilele noastre nu poate exista fără competențe digitale și înțelegerea tehnologiei. În viitor, nu exclud posibilitatea de a deveni profesor pentru a sprijini noile generații să își accelereze parcursul profesional.” Digitalizarea și automatizarea sunt priorități la nivelul grupului Allianz, iar compania face pași importanți în această direcție. „La nivel de Allianz, a fost lansată propria versiune a unui AI generativ asemănător cu ChatGPT, folosit într-o manieră responsabilă”, menționează Șoncutean. De asemenea, proiecte de avatare digitale sunt dezvoltate pentru a accelera curba de învățare a vânzătorilor, având ca scop crearea unor mentori virtuali care să ofere susținere și expertiză colegilor. În ceea ce privește digitalizarea daunelor, există o presiune considerabilă din partea grupului pentru a automatiza aceste procese: „Viitorul va arăta cu siguranță astfel: majoritatea daunelor, mai ales în zona de retail, vor fi gestionate prin procese digitale. Am lansat deja o versiune de notificare a daunelor care necesită doar câteva informații minimale și imagini încărcate de client, iar oferta de despăgubire vine în câteva secunde. Dacă clientul acceptă, plata se face rapid. Totuși, rata de adoptare a acestor soluții este încă mică, dar în creștere.” Deși asigurările au o abordare conservatoare față de risc, Virgil este încrezător că în următorii cinci ani vom asista la o integrare digitală mai puternică în acest sector. „Procesele de daune și vânzări vor deveni mult mai fluide și automatizate”, afirmă el.
De asemenea, referindu-se la viitorul industriei, CEO-ul Allianz-Țiriac este convins că educația în domeniul asigurărilor este esențială pentru viitorul pieței. El atrage atenția asupra faptului că atâta timp cât piața depinde în principal de asigurările obligatorii, perspectivele de creștere sunt limitate. Adaugă că cei mai importanți educatori ai pieței rămân brokerii și agenții, care au un rol esențial în a explica clienților importanța protecției financiare. „Problema majoră este că oamenii nu înțeleg costul lipsei unei asigurări. Independența financiară nu începe cu economisirea, ci cu protecția financiară prin asigurare, care oferă acces imediat la un fond de protecție.” Totodată, el subliniază că piața de asigurări auto, deși în prezent reprezintă o parte semnificativă a afacerii, nu poate funcționa pe termen lung ca principal motor de creștere. „Ne concentrăm pe echilibrul portofoliului, astfel încât asigurările de viață și sănătate să reprezinte o proporție semnificativă din afacerea noastră în viitor.”

Puterea echipei, esențială în succesul unei organizații. Virgil Șoncutean mărturisește că preluarea rolului de CEO a fost o provocare majoră pentru el și își amintește cum, la început, a simțit că nu avea toate competențele necesare pentru a conduce organizația, din cauza puternicului său spirit autocritic: „Îmi era teamă că nu eram pregătit să preiau rolul de CEO, simțeam că nu am toate competențele necesare, dar cei care au decis să-mi ofere acest rol aveau o altă părere. Mi-a fost frică să nu dezamăgesc, pentru că e un post cu multă responsabilitate, iar succesul meu nu depinde doar de mine, ci de performanța echipei. E un rol destul de solitar, unde trebuie să ai încredere în echipă, pentru că nu poți controla totul.”
Când a preluat organizația, Allianz-Țiriac avea 500.000 de clienți și o cifră de afaceri de 200 de milioane de euro. Sub conducerea sa, ambiția a fost de a dubla numărul de clienți, de a crește cifra de afaceri și de a tripla profitabilitatea. După opt ani, rezultatele au depășit așteptările: cifra de afaceri a ajuns la 700 de milioane de euro, profitul s-a situat la 70 milioane de euro în 2023, iar numărul clienților a crescut la 1,6 milioane. „Am avut reacții dure atunci când am prezentat echipei obiectivele pentru prima dată. Mi-au spus că e imposibil. Dar opt ani mai târziu, am făcut de patru ori businessul, și acesta este meritul lor. Contribuția mea este poate de 1%. Echipa este fantastică și se mobilizează când avem misiuni dificile și fac imposibilul posibil.” Privind aceste rezultate dintr-o perspectivă de leadership, pentru Șoncutean, puterea echipei este un factor determinant în succesul unei organizații, iar rolul său principal este să scoată în evidență această putere: „Acesta este unul dintre principalele lucruri pe care le apreciez la acest rol – faptul că pot să potențez o astfel de echipă. Și de aceea mă regăsesc acum într-un astfel de rol mai mult decât m-am regăsit la început.” Deși nu și-a negociat niciodată salariul și nu consideră aceasta o prioritate, Virgil Șoncutean crede în oferirea unui pachet corect și transparent pentru colegii săi. Una dintre lecțiile esențiale pe care le-a învățat de-a lungul carierei este importanța colaborării și a echilibrului în deciziile majore, precum cele legate de remunerație. „Cred că omul potrivit merită să iasă din grile prestabilite, dar trebuie documentat și justificat, pentru a evita orice risc de favoritism.”
El povestește despre o excepție când a simțit că pachetul său salarial era prea mare și a decis să doneze 10% din el anual. „Eu nu negociez salariile. Când mi se pare potrivit, îi dau unui coleg maximul pe care pot să-l dau. Nu vreau să economisesc în zona de salarii. Pentru mine, nu e o victorie să negociez și să economisesc 10% din buget.” Cele mai dificile decizii? Cele legate de renunțarea la oameni se numără printre cele mai grele pe care a fost nevoit să le ia, dar înțelege că uneori ele sunt necesare: „Regret de multe ori că am amânat anumite decizii prea mult. Dacă decizia este clară, trebuie implementată fără întârziere”. Mai mărturisește că a avut norocul ca în fiecare etapă a vieții sale profesionale să aibă cel puțin un mentor. Un exemplu este bunica sa din Maramureș care, atunci când a primit rolul de CEO, a fost singurul om care i-a spus să aibă grijă de el însuși și, mai ales, să nu se schimbe. Un alt mentor important a fost un partener din SUA, cu care a lucrat la un program finanțat de Banca Mondială și care l-a ghidat înspre rolul actual prin cuvintele lui: „Ești foarte bun în ceea ce faci, dar riști ca în 5 ani să nu mai fii relevant”. A ascultat de acel sfat, așa că a decis să intre într-o corporație și să acumuleze experiență. „Planul era să petrec 1-2 ani în corporație, dar cei doi ani s-au transformat în 25.” Un alt sfat pe care l-a primit, de data aceasta de la mentorul său din Germania, Tony Benitez, a fost să privească feedbackul ca pe un cadou: „Nu toate cadourile ne plac, dar pe unele le păstrăm, mai ales pe cele care vin de la oameni în care avem încredere și care ne doresc binele. Într-o perioadă în care mă simțeam copleșit de feedbackuri contradictorii, el mi-a spus să mă concentrez doar pe acele părți care vin de la oamenii importanți pentru succesul meu”.
Ce urmează? Când vine vorba de planurile de viitor, CEO-ul Allianz-Țiriac spune că discuțiile cu grupul german sunt foarte deschise, însă subliniază că „datorez prea mult organizației ca să fiu mofturos sau pretențios. Dacă organizația are nevoie de mine, o să spun «DA», pentru că am o obligație morală de a da înapoi acolo unde e nevoie de mine.” Întrebat, în încheierea evenimentului, dacă ar trebui să aleagă între rolul de rector al Universității Babeș-Bolyai sau un alt rol, admite că ar înclina ușor balanța spre mediul academic. „Avem datoria să punem semințe pentru generațiile viitoare, iar în acest sens, aș înclina mai degrabă spre influențarea tinerilor din liceu sau gimnaziu, unde cred că dilemele sunt mai grele și influența poate fi mai semnificativă.”
30 de ani de creșteri
Istoria Allianz-Țiriac începe în 1994 sub numele Asigurări Ion Țiriac (ASIT), dezvoltându-se rapid și constant într-o companie de top pe piața asigurărilor din România. În anul 2000, grupul german Allianz a achiziționat pachetul majoritar al companiei, marcând nașterea brandului Allianz-Țiriac. De atunci, compania și-a extins continuu portofoliul de servicii, introducând asigurările de viață în 2001, pensiile private în 2007 și asigurările de sănătate în 2009. Allianz-Țiriac s-a poziționat ca lider al inovării în piața de asigurări, marcând mai multe premiere. În 30 de ani de activitate, Allianz-Țiriac a avut o contribuție totală de 20 miliarde de euro la economia locală. Compania a asigurat o stabilitate importantă pieței de capital, finanțând mai mult de 10% din capitalizarea bursieră a României. Pe lângă impactul economic, Allianz-Țiriac s-a implicat activ în proiecte de responsabilitate socială. În ultimii trei ani, compania a donat peste 5,4 milioane euro și a investit în comunități, contribuind la programe care au sprijinit peste 267.000 de tineri și copii.
Sursa: compania