Medic de familie, revoltat după un control ITM: „Vine o duamnă cu unghiile de 4 cm care îți cere ștampila” / „Calitatea actului medical nu se obține cu amenzi și hărțuire”
Doctorul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, relatează într-o postare pe Facebook despre calvarul prin care trec medicii atunci când autoritățile vin și îi supun controalelor. Medicul Sandra Alexiu susține că debirocratizarea este doar un slogan de campanie…
Doctorul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, relatează într-o postare pe Facebook despre calvarul prin care trec medicii atunci când autoritățile vin și îi supun controalelor.
Medicul Sandra Alexiu susține că debirocratizarea este doar un slogan de campanie pe care îl zic unii politicieni întrucât în realitate lucrurile stau exact opus.
„Azi a venit controlul de la ITM. Prima data când mi se întâmplă. Știam că va veni, fiindca deja colegii din țară ne-au avertizat. În plus deja știm cu toții tradiția mioritică, veche cât istoria și găunoasă ca orice cancer, când ceva dă în fiert (vezi incendiul din spitale) pornesc controalele pentru că nu-i așa, de ce să reparăm unde e gaura când putem face ale găuri în alte părți!? Din acest punct de vedere, orice guvern al oricărui partid din oricare vremuri a procedat exact la fel și nu ar trebui să mai mire pe nimeni că apar, tot în spirit mioritic, bancuri, meme, înjurături adaptate. De acum deja știm: când apare vreo problemă pornesc controalele (nu reparațiile, da? Clar?). Așa a fost după fiecare incendiu, după fiecare explozie, după fiecare bombă de presă legată de sistemul medical. Cam tot la fel cum de câte ori se apropie contractul cel nou de semnat cu medicii de familie, în buna tradiție începută de Duță cel pușcăriabil, pornesc și articolele din ziarele online obscure despre veniturile fabuloase ale medicilor de familie, acești «oligarhi» cum ii numea «stimabilul»”, notează medicul într-o postare pe Facebook.
Cititi mai multe pe www.gandul.info