Matteo Renzi recunoaște că nu prea se descurcă să vorbească în engleză
Premierul Italiei, Matteo Renzi, a admis din nou că nu vorbește bine limba engleză, cu ocazia prezentării unui plan de reformare a învățământului italian, informează site-ul de știri TGcom.it.
Matteo Renzi a prezentat vineri planul de reformare a sistemului educațional italian, intitulat “Buona Scuola” (“Învățământ eficient”), o atenție specială urmând să se acorde predării limbii engleze în școlile italiene încă din clasa întâi.
“Reforma sistemului educațional intensifică predarea muzicii, artelor, limbilor străine”, a spus Renzi.
“Se va acorda o atenție specială, din școala primară, profesionalismului absolut al profesorilor de limba engleză, (…) pentru însușirea perfectă a limbii engleze”, a adăugat premierul Italiei.
“Ministrul Educației este profesor de limba engleză, iar șeful Guvernului ar avea mare nevoie de un astfel de profesor”, a glumit Renzi, criticat pentru faptul că nu stăpânește bine engleza.
La sfârșitul lunii februarie, Matteo Renzi a făcut o altă glumă despre modul în care se descurcă în limba engleză, cu ocazia unei întrevederi cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. “Engleza mea este nemaipomenită, dar acum vorbesc în italiană…”, afirma premierul Italiei.