Maspex promite că nu delistează Purcari după oferta de preluare. Acum polonezii au 1,6% din companie și vor să devină acționar majoritar pentru a-și “consolida prezența în industria regională a băuturilor alcoolice”. 13 persoane fizice controlează Maspex
Maspex, una dintre cele mai mari companii din sectorul produselor alimentare din Europa Centrală și de Est, spune că că obiectivul de a deveni cel mai mare acționar al Purcari este “de a sprijini Emitentul în continuarea activității și direcției sale strategice,…
Maspex, una dintre cele mai mari companii din sectorul produselor alimentare din Europa Centrală și de Est, spune că că obiectivul de a deveni cel mai mare acționar al Purcari este “de a sprijini Emitentul în continuarea activității și direcției sale strategice, pentru a accelera dezvoltarea durabilă și a consolida poziția Emitentului pe piață”.
În documentul de anunț preliminar privind oferta publică de preluare voluntară, prin intermediul BRD, se arată că “ofertantul nu intenționează să schimbe obiectul de activitate sau să lichideze Emitentul. Mai mult, conform strategiei Ofertantului preconizată la momentul Ofertei Publice, Ofertantul nu intenționează să retragă acțiunile Emitentului de la tranzacționare de pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București”.
“Obiectivul Ofertantului este de a achiziționa acțiunile Emitentului cu scopul de a dobândi o poziție importantă în calitate de acționar majoritar, strategic, pe termen lung. Oferta prezintă acționarilor actuali o oportunitate convingătoare de a realiza o valoare imediată cu o primă atractivă față de prețul de piață, iar în același timp își propune să sprijine următoarea etapă de dezvoltare a Emitentului alături de un partener strategic implicat și cu o experiență relevantă”.
@ Ce mai scrie în document
La data prezentului anunț preliminar privind oferta publică de preluare voluntară („Anunț Preliminar”), Ofertantul deține un număr de 654.487 acțiuni PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED, reprezentând 1,6189% din capitalul social al Emitentului. Achiziția acțiunilor Emitentului de către Ofertant s-a realizat în perioada 03.03.2025 – 27.03.2025, urmare a derulării unor tranzacții de cumpărare efectuate la Bursa de Valori București.
Conform Hotărârii Adunării Generale a Asociaților Ofertantului din data de 13.05.2025, Ofertantul intenționează să deruleze o ofertă publică de preluare voluntară cu privire la Emitent, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Prezenta Ofertă reflectă angajamentul pe termen lung al Ofertantului față de strategia ambițioasă a Emitentului de a deveni un campion în rândul producătorilor de vin din Noua Europă viticolă. Aceasta se aliniază strategiei mai ample a Ofertantului de a-și consolida prezența în industria regională a băuturilor alcoolice prin investiții în mărci consacrate, cu o moștenire bogată și leadership puternic.
Fiind unul dintre cei mai mari producători de vin din Europa Centrală și de Est, premiat pentru marca sa emblematică Purcari și moștenirea moldovenească, Emitentul se integrează perfect planului de acțiune al Ofertantului în ceea ce privește regiunea, portofoliul de produse, strategiile de intrare pe piață și viziunea comună pentru creștere durabilă.
Obiectivul principal al Ofertantului este de a sprijini Emitentul în continuarea activității și direcției sale strategice, pentru a accelera dezvoltarea durabilă și a consolida poziția Emitentului pe piață.
Intenția Ofertantului este de a păstra identitatea și caracterul afacerii Purcari, care au stat la baza succesului sau până în prezent, și de a integra Emitentul în Grupul Maspex ca o entitate separată, sub conducerea în continuare a fondatorului afacerii Purcari și a echipei actuale de management, cu ajutorul angajaților dedicați și calificați ai companiei, continuând activitatea din locațiile existente.
Ofertantul își propune să nu schimbe managementul și personalul Emitentului și al companiilor din grupul acestuia, nu intenționează să facă schimbări în ceea ce privește condițiile de muncă ale angajaților Emitentului sau ale companiilor din grupul acestuia și nici să închidă unitățile de producție.
MASPEX HOLDING S.A. este o societate pe acțiuni, persoană juridică înregistrată în Polonia, fiind deținută în proporție de 99,23% de societatea cu răspundere limitată GMW Partners Sp. z o.o., persoană juridică înregistrată în Polonia, diferența de 0,77% fiind deținută de alți acționari minoritari. GMW Partners Sp. z o.o. este deținută la rândul său în proporție de 100% de 13 persoane fizice.
GRUPA MASPEX Sp. z o.o. este o societate cu răspundere limitată, persoană juridică înregistrată în Polonia, deținută în proporție de 99,9997% de MASPEX HOLDING S.A., iar diferența de 0,0003% este deținută de societatea cu răspundere limitată înregistrată în Polonia, Maspex Food Sp. z o.o. (aceasta din urmă fiind deținută 100% de MASPEX HOLDING S.A.).