Mașini electrice „zburătoare”, ochelari care traduc conversații în timp real, centuri încălzite sau senzori inteligenți pentru vasul de toaletă care să monitorizeze sănătatea utilizatorilor, printre cele mai interesante produse inovatoare de la CES 2023
Mașini electrice „zburătoare”, ochelari care traduc conversații în timp real, ecrane care se pliază sau se îndoaie, televizoare fără fir, cărucioare inteligente care se plimbă singure și care leagănă copiii, centuri încălzite, gadgeturi smart home – precum un dispozitiv care…
Mașini electrice „zburătoare”, ochelari care traduc conversații în timp real, ecrane care se pliază sau se îndoaie, televizoare fără fir, cărucioare inteligente care se plimbă singure și care leagănă copiii, centuri încălzite, gadgeturi smart home – precum un dispozitiv care reduce consumul de energie al locuinței – și senzori inteligenți ce pot fi atașați la vasul de toaletă sunt printre cele mai interesante produse inovatoare prezentate în cadrul CES 2023, cel mai de impact eveniment tehnologic la nivel mondial. Evenimentul CES 2023 a adunat peste 100.000 de oameni și peste 2.200 de companii care și-au lansat noile soluții și tehnologii, a scris publicația CNET.com.

Astfel, una dintre cele mai inovative tehnologii care a fost prezentată în cadrul evenimentului CES 2023 a fost Aska A5, ce poate fi numită o „mașină cu aripi”. Practic, vehiculul electric poate transporta patru pasageri, iar aripile sale pliabile se extind pentru a se lansa și a zbura pe o rază de puțin peste 400 km. Însă, chiar dacă Aska A5 a fost lansată oficial la CES 2023, Next Future Mobility – compania care a dezvoltat mașina „zburătoare” – intenționează să lanseze vehiculul pe piață abia în 2026.

La CES 2023, gigantul Samsung a lansat tableta Flex Hybrid care se închide ca un notebook și are un ecran care se ajustează între 10,5 și 12,4 inchi (25 – 30 cm), iar compania LG Electronics a lansat în cadrul evenimentului un televizor OLED, fără fir. Astfel, LG M3 Series funcționează wireless.

Tot în cadrul CES 2023, compania canadiană GlüxKind a lansat căruciorul autonom care continuă să meargă singur atunci când copilul nu mai este în căruț. De asemenea, căruciorul autonom are încorporate tehnologii care ajută la adormirea copiilor și chiar la legănarea acestora. Prețul pentru un cărucior inteligent ar putea porni de la 3.300 de dolari, arată sursa citată mai sus.

De asemenea, compania chineză de technologie TCL a lansat în cadrul CES 2023 ochelarii RayNeo X2 AR care pot traduce o conversație în timp real.
Un alt produs inovator lansat în cadrul evenimentului CES 2023 este centura încălzită, care are ca obiectiv să ajute la reducerea consumului de energie pentru încălzirea cabinei autovehiculului, scrie carssales.com.

„Furnizorul german de automobile ZF Group a lansat o nouă tehnologie a centurilor de siguranță încălzite la Consumer Electronics Show (CES) 2023, din Las Vegas, care ar putea crește autonomia unei mașini electrice cu până la 15% pe vreme rece”, arată sursa citată anterior.
Printre produsele inovatoare lansate în cadrul CES 2023 se mai regăsesc și patinele/rolele electrice, dezvoltate de compania franceză Atmos Gear, care au o autonomie de puțin peste 19 km.
Pe de altă parte, în cadrul CES 2023, compania franceză de electronice Withings a prezentat U-Scan – senzori ce pot fi atașați la vasul de toaletă pentru a analiza urina, având ca scop să urmărească și să monitorizeze starea de sănătate a utilizatorului.
Un alt prototip interesant prezentat la CES 2023 este o bandă de gât – în stilul căștilor de studio – care poate îndruma utilizatorii în timp ce merg spre o destinație, dedicată persoanelor care suferă de o deficiență cognitivă ce face dificilă urmărirea direcțiilor și care au nevoie de însoțitor. Prototipul este dezvoltat de compania japoneză Loovic, care nu a făcut publică o dată pentru lansarea oficială a produsului.
Practic, în cadrul CES 2023 au fost prezentate o mulțime de produse inovatoare interesante, unele pe care le putem găsi în prezent pe piață – precum smartwatch-ul care poate măsura oboseala sau mixerul inteligent de bucătărie care poate spune când aluatul este gata -, însă, unele soluții lansate în cadrul evenimentului tehnologic din acest an sunt invenții futuriste care nu vor fi disponibile pentru publicul larg în următorii ani, a mai scris CNET.com.