Masina ganditoare

Vor putea vreodata masinile sa gandeasca? Pentru autorii de SF, este de-a dreptul o axioma: nu doar ca vor putea, dar chiar se vor razvrati in fata celor care le-au creat. Si cate scenarii grozave se pot naste de aici… Pentru cercetatorii de astazi, lucrurile sunt ceva mai complicate si implica chestiuni aparent simple, precum definitia inteligentei, relatia dintre gandire si inteligenta si modalitatile prin care se poate masura un eventual nivel de inteligenta artificiala. Daca luam ca etalon al inteligentei jocul de sah, atunci ar trebui sa admitem ca Deep Blue, computerul care l-a invins pe Garry Kasparov, este grozav de inteligent. De fapt, Deep Blue s-a bazat mai degraba pe forta bruta, folosindu-si cele 30 de procesoare si cele 480 de cipuri VLSI specializate pe jocul de sah pentru a evalua circa 200 de milioane de pozitii pe secunda, in conditiile in care avea in memorie 700.000 de partide ale marilor maestrii, cateva mii de variante de deschidere si practic toate variantele de final cu cel mult sase piese pe tabla. Chiar si asa insa, victoria a fost la limita si, dupa unele pareri, discutabila. Poate fi aceasta desfasurare de putere de calcul echivalata cu inteligenta?
 
De fapt, provocarea este mult mai ambitioasa, fiindca cerinta consta din crearea unei inteligente de tip uman – singura pe care o cunoastem empiric si deci singura la care ne putem raporta. Chestiunea a fost lansata de matematicianul englez Alan Turing si este interesant de notat ca articolul in care trateaza problema – “Computing Machinery and Intelligence” – a fost publicat intr-o revista de filozofie. Raspunsul autorului la propria intrebare este afirmativ, dar de aici se naste o problema practica: cum putem sa decidem daca o masina gandeste? Sugestia lui Turing a fost ca daca intr-o conversatie un observator uman nu poate distinge intre raspunsurile unui computer si cele ale unui partener uman, atunci se poate decide ca masina gandeste. De aici provine binecunoscutul “Test Turing” si este usor de remarcat ca cerintele acestuia depasesc cu mult nivelul unei partide de sah. Implementarea practica a testului este o chestiune spinoasa si inca destul de controversata. In 1966, un program numit Eliza (dupa personajul din “Pygmalion”) a facut senzatie dupa ce a convins mai multe persoane ca discuta cu un psihoterapeut real si nu cu un program, desi autorul insusi isi considera programul (care functiona pe baza unui simplu sistem de reguli) o parodie.
 
Problema masinii ganditoare este primul “pariu cu bataie lunga” consemnat in cadrul proiectului Long Bets initiat de fundatia The Long Now. Predictia lui Mitch Kapor (fondatorul firmei Lotus) este ca pana in 2029 niciun computer nu va trece Testul Turing, iar oponentul este cunoscutul autor si antreprenor Ray Kurzweil. Cei 20.000 de dolari pusi in joc vor reveni unei fundatii nonprofit (Electric Frontier Foundation, daca Kapor castiga, The Kurzweil Foundation in celalalt caz) si sunt mai putin importanti decat argumentatiile celor doi in sprijinul variantei pe care mizeaza. De fapt, Kapor crede ca niciodata o forma artificiala de inteligenta nu va trece testul, insa regulile pariului cer ca indeplinirea predictiei sa poata fi probata fara nicio ambiguitate. Unul dintre aspectele argumentatiei sale se axeaza pe modul cum ar putea ajunge o masina sa acumuleze baza de cunostinte care sa-i permita o conversatie convingatoare. In vreme ce Kurzweil crede ca lectura unui numar mare de carti si texte poate furniza cunostintele necesare, Kapor crede ca modul fundamental de invatare a oamenilor este pe baza experimentului si ca majoritatea cunostintelor acumulate (mai ales cele fundamentale) nu provin din exterior, ci sunt construite pe baza experientei prin procese care nici macar nu pot fi descrise. Abordarea lui Kurzweil merge mai degraba pe reproducerea modului de functionare a creierului omenesc, printr-un soi de “inginerie inversa” bazata pe materialul genetic care-l modeleaza (la urma urmei, nu sunt decat 23 de milioane de octeti de informatie utila). Voturile publicului mizeaza pe varianta optimista.
 
O miza inca si mai mare pune in joc Hugh Loebner, care promite un premiu de 100.000 de dolari si o medalie de aur primului programator care va realiza un program care sa treaca testul Turing. Pana atunci un premiu de 2.000 de dolari rasplateste anual pe cel care se apropie cel mai mult de marele prag. Anul acesta, programul Elbot a reusit sa pacaleasca un sfert din juriu, insa pana la “Blade Runner” mai e cale lunga.