Mașina de cusut a Europei a devenit a doua industrie exportatoare a României
România, unul dintre cei mai mari producători de textile și încălțăminte din Europa, a trimis anul trecut peste granițe pantofi și haine în valoare de peste 20 miliarde de lei, industria de profil fiind al doilea motor al exporturilor locale după industria auto.
Producători români sau străini, cu zeci, sute sau chiar mii de salariați fiecare, și‑au împărțit strategic harta României. „Pantofarii” s-au înghesuit în vestul țării, în județe precum Bihor, pariind pe apropierea de Occident și pe salariile mici din zonă. La polul opus, producătorii de îmbrăcăminte s-au concentrat pe estul țării și pe zona de sud, atrași de forța de muncă experimentată, de salariile mici și de lipsa de investiții din zonă.
Regiunea istorică a Moldovei este „cenușăreasă“ în materie de investiții străine atrase în ultimele două decenii și jumătate, având în vedere că sumele totale aduse de investitorii străini la capitalul companiilor pe care le-au înființat în România au fost de două-trei ori mai mici decât cele din Transilvania și Muntenia și de zece ori mai mici față de cele din regiunea București-Ilfov.
În acest context, în orașe precum Focșani sau Botoșani producția de îmbrăcăminte este cea mai importantă industrie, fabricile de aici fiind cele care au ținut în viață atât centrele urbane, cât și satele aflate pe o rază de până la 60-100 de kilomentri. Aici, angajații din industria textilă aleg fie să plece în străinătate să muncească, fie să croiască și să coasă haine pe un salariu care de multe ori nu depășește pragul de 1.000 de lei net.
„În Focșani, industria textilă este cea mai importantă. Sunt producători mici care lucrează cu clienți mass market (și nu pot plăti salarii mai mari – n.red.), de aceea noi trebuie să fim atenți cu politica salarială pentru a păstra în Focșani industria aceasta”, spunea recent Bernard Cheere, CEO al Artifex, unul dintre cei mai mari producători locali de textile. Producătorul de textile Artifex realizează în Focșani haine pentru unele dintre cele mai importante branduri de modă din lume precum Hugo Boss, Massimo Dutti, Lacoste Premium sau COS.
Artifex are peste 1.300 de salariați, iar peste 50% dintre aceștia locuiesc în afara Focșaniului, unii venind de la 60 de kilometri distanță. Oficialii companiei nu dau detalii despre salariile pe care le plătesc, afirmând doar că sunt în linie cu piața. Salariul mediu brut în industriile de textile, îmbrăcăminte și încălțăminte a ajuns anul trecut la 1.610 lei, fiind în continuare cu circa 30% sub media pe economie. Joburile de croitor și cusător sunt printre cele mai prost plătite în România, alături de cele de casier în magazine și de menajeră în HoReCa.
Dacă fabricile mari plătesc salarii ce pot ajunge la 2.000 de lei brut, există și companii care plătesc salariații cu minimul pe economie. „Salariile din industria locală de textile și încălțăminte vor crește, ne aliniem treptat standardelor din Europa. Nu cred că această situație va afecta piața locală, România beneficiind de două avantaje majore – poziția geografică și experiența forței de muncă”, spune Raul Poruțiu, managing director al companiei YKK România, filială a grupului japonez cu același nume. Japonezii au vân-dut anul trecut 26 de milioane de fermoare către mai mult de 400 de producători locali de textile, pantofi și accesorii auto. România este așezată aproape de Occident, unde își au sediile și centrele de distribuție cele mai mari companii de modă din lume. Astfel, costurile de transport sunt reduse, la fel și timpul necesar livrării. Contextul este favorabil dat fiind și că Asia pierde teren. „Din Asia se întorc o serie de comenzi în România. Nici nordul Africii nu mai este mirajul de acum câțiva ani. Cred astfel că majorarea salariilor nu se va reflecta în numărul de comenzi, care nu vor scădea, dar nici nu vor crește. Va avea loc o stabilizare a pieței”, explică Poruțiu.
De aceeași părere este și șeful Artifex, al 12-lea cel mai mare producător local de haine și încălțăminte. El afirmă că salariile din România vor crește, însă Artifex va rămâne aici pentru că are planuri de investiții pe termen lung în România. Economiile vestice își mută fabricile, iar nordul Africii este o destinație pentru producția de haine pentru zi. Europa de Est, unde România și Bulgaria sunt cele mai mari piețe, primește comenzile mai complicate, potrivit lui. El explică faptul că Ungaria și Cehia nu mai sunt competitive în ceea ce privește salariile, de aceea fabricile subcontractează producători din România și din alte țări. Pe termen lung însă, aceasta nu este o soluție.