Markit: Economia zonei euro a încetinit în mai pentru a doua lună consecutiv
Economia zonei euro a încetinit în luna mai pentru a doua lună consecutiv, semn că redresarea din criza de lungă durată a datoriilor este dificilă, potrivit sondajului efectuat de Markit privind intențiile de achiziții ale managerilor de companii, relatează MarketWatch.
Sondajele continuă să indice că economia zonei euro a ieșit dintr-o perioadă îndelungată de stagnare, ajutată de prețurile scăzute ale petrolului, deprecierea euro și creșterea încrederii datorată programului de stimulare al Băncii Centrale Europene (BCE).
Rezultatele arată însă că redresarea va continua să fie dificilă, iar ritmul acesteia limitat.
BCE a lansat în martie un program de suplimentare a lichidităților cu 1.100 miliarde de euro prin achiziții de obligațiuni, mare parte guvernamentale, până în septembrie 2016. Creșterea economică din zona euro s-a accelerat în așteptarea programului, dar ulterior majoritatea indicatorilor au fost mai puțin încurajatori.
“În prezent, încetinirea nu este un motiv major de îngrijorare, dar va provoca unele preocupări la nivelul BCE, reprezentanții băncii așteptând semne că programul este medicamentul de care regiunea are nevoie pentru a obține o redresare solidă și sustenabilă”, a declarat Chris Williamson, economist șef la Markit.
Încetinirea activităților poate reflecta și temerile tot mai mari legate de capacitatea guvernului Greciei de a rambursa datoriile țării și de a rămâne în zona euro. Guvernul Greciei continuă să se contrazică cu creditorii țării în privința reformelor necesare continuării programului de salvare de 240 de miliarde de euro, din care țara mai are de primit 7,2 miliarde de euro.
Indicele calculat de Markit privind intențiile de achiziții ale managerilor de companii, care măsoară activitățile din industria prelucrătoare și servicii, a scăzut la 53,4 puncte în luna mai, de la 53,9 puncte în aprilie, și a atins cel mai redus nivel din ultimele trei luni. Indicele este calculat în urma intervievării a peste 5.000 de directori de companii din zona euro.
Potrivit cercetării, activitățile din Germania au încetinit, iar cele din Franța s-au intensificat.
Economia Germaniei a încetinit peste așteptări în primul trimestru, la o creștere de 0,3%, în timp ce PIB-ul Franței a înregistrat un avans de 0,6%, cel mai rapid din ultimii doi ani, potrivit datelor publicate săptămâna trecută de institutele de statistică din cele două țări.