Mark Rutte, olandezul biciclist care a ținut întreaga Europă captivă

„Marele rău” – așa este descris premierul olandez de ziariștii italieni pentru că a ținut pe loc negocierile pentru pachetul de reconstrucție economică a UE, cu refuzul de a oferi gratuități unor state ca Italia.

Să fie acest olandez biciclist noul ticălos al Europei sau vocea rațiunii? Până la urmă, în negocierile maraton pentru bugetul pe termen lung al UE și pentru planul de relansare economică postpandemie, ambele instrumente financiare însumând suma astronomică de 1.820 de miliarde de euro, Rutte a obținut promisiunile Italiei și Greciei că banii nu vor fi risipiți și că noile fonduri UE vor fi însoțite de reforme. Italia este o țară notorie pentru rezistența la reformă, cauză din care s-a și aflat în centrul ultimelor crize.

Apoi, după cum scrie France 24, este prețuit pentru că îi ține sub control pe euroscepticii de acasă. Iar UE numai de un nou val de populism, pornit din nordul bogat, nu are nevoie.

Rutte este înainte de toate un politician versat și un negociator de temut. Interlocutor formidabil, olandezul își pierde rar cumpătul și stăpânește tot ce înseamnă arta comunicării, scrie Le Figaro. Glumește și zâmbește pentru a detensiona situația și pentru a fi văzut în rolul de personaj pozitiv. Folosește calmul și lasă să se vadă doar puțin din intențiile sale reale pentru a-și deruta adversarul și a obține mai multe concesii. Și joacă pe mize mari.  

Când președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a câștigat pe  cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu ideea de împrumuturi colective ale statelor UE pentru finanțarea unui amplu pachet de relansare economică de 750 de miliarde de euro, punând astfel capăt deceniilor de ortodoxie economică germană, avocații unei solidarități mai mari în întregul bloc european s-au simțit de parcă ar fi cucerit în sfârșit Muntele Everest. Nu se așteptau ca Olanda să reprezinte un obstacol în persoana lui Mark Rutte, premierul deșirat și cumpătat al țării.

La discuțiile liderilor UE privind pachetul de reconstrucție, întinse pe patru zile și adânc în noapte, Rutte a fost indicat ca fiind responsabil pentru impas. A fost imediat poreclit „Domnul Nu. Nu. Nu“. Negocierile i-au adus la disperare pe unii lideri europeni. În a treia zi de discuții, un Viktor Orban furios l-a atacat pe Rutte prin intermediul unei coferințe de presă, acuzându-l că „este responsabilul pentru haosul de aici. Vrea să creeze un mecanism care să-i permită să influențeze și să controleze pe ce cheltuiesc banii țările europene”.

Premierul maghiar a mers mai departe spunând că olandezul are „un stil comunist”. Nici premierul bulgar, Boiko Borisov, nu și-a putut păstra calmul, declarând că Mark Rutte „se comportă ca un polițist”. Premierul Portugaliei, Antonio Costa, a declarat că „opoziția din partea «the frugal four» nu mai este tolerabilă”, amintește publicația italiana Corriere della Sera. Olanda face parte din grupul de state cunoscut ca „the frugal four”, alături de Austria, Danemarca și Suedia, economii excedentare care pun mare preț pe cumpătarea fiscală. Lor li s-a alăturat Finlanda. 

Descris de către The Economist ca purtându-se asemenea unui preot catolic care a luat o supradoză de cafeină, Rutte dă impresia unei deschideri energice, însă își păzește cu strășnicie viața privată. Se autodescrie ca fiind „un om al obiceiului și tradiției”. Și-a trăit întreaga viață la Haga, unde era cel mai mic dintr-o familie cu șapte copii. Tatăl său, Izaak, a fost comerciant, în timp ce mama sa, Mieke, a fost sora primei soții a lui Izaak. Aceasta a murit într-un lagăr japonez în al Doilea Război Mondial.

Rutte a dorit inițial să fie pianist de concerte, dar a absolvit facultatea de istorie, după care a lucrat pentru gigantul anglo-olandez de bunuri de larg consum Unilever ca manager de resurse umane, o vreme pentru divizia de unt de arahide. Acest lucru i-a adus experiența și relațiile necesare pentru a intra în partidul liberal probusiness VVD pe care îl conduce din 2006 și cu care a devenit premier în 2010. De atunci, Rutte a condus ca premier trei coaliții de guvernare, personalitatea sa cordială ascunzând instincte de prădător politic. A fost criticat că este vânător de voturi, cum a fost atunci când a pariat pe o poziție puternic antiimigrație pentru a-i fura electoratul liderului de extremă dreaptă Geert Wilders în campania pentru alegerile din 2017.  Mai recent a câștigat admiratori în timpul pandemiei pentru „blocajele sale inteligente”.

„Ceea ce a avut dintotdeauna a fost acea percepție din partea altora de a fi un personaj competent la guvernare“, spune Bergsen, fost consilier de politică economică al guvernului olandez. Așa-numitul „premier de teflon” s-a priceput și la gestionarea imaginii sale personale.

A devenit o figură de cult prin videoclipuri virale cu el mergând cu bicicleta la muncă, chiar și pentru a se întâlni cu lideri străini.Faptul că nu este însurat a stârnit speculații cu privire la sexualitatea sa în urmă cu câțiva ani, dar el s-a strecurat printre întrebările indiscrete, spunând doar că este „fericit” de viața sa.

În timpul carantinei s-a aflat că Rutte a urmat regulile impuse de guvern pentru toată lumea și a evitat să-și viziteze mama într-un azil de bătrâni până cu câteva ore înainte ca aceasta să moară. De la Rutte lumea a aflat că a plâns la moartea tatălui său, a unui frate bolnav de SIDA în 1989 și a unei surori. Pe plan internațional, Rutte ține strâns de imaginea omului care vorbește direct, fără ascunzișuri, dar acest lucru nu i-a adus întotdeauna prieteni.

Spre exemplu, l-a întrerupt pe Donald Trump, chiar în timpul unei vizite la Washington în 2018, cu un „Nu” brusc, când președintele Americii a făcut un comentariu despre un acord comercial cu UE.
Atitudinea dură a lui Rutte în ceea ce privește Grecia în plină criză a datoriilor și criza migrației din UE din anii 2010 i-a înfuriat pe mulți europeni.
Și acum este văzut ca „marele rău”, după cum îl descrie cotidianul italian Corriere della Sera, liderul neoficial și de neînduplecat al „the frugal four”, acum cinci.  

„Nu cred că se simte bine“ în rolul de ticălos, a spus un diplomat olandez. „El ar prefera să fie perceput ca o persoană care îmbunătățește lucrurile, stând la înălțime pentru contribuabilii săi”, a explicat diplomatul. Rutte, înalt de 1,93 m, are o statură impunătoare chiar și pentru națiunea cu cei mai înalți oameni din lume.

În vârstă de 53 de ani și aflat de un deceniu la guvernare, politicianul locuiește în același apartament pe care l-a cumpărat după absorvirea facultății, conduce un Saab second-hand (când nu circulă cu bicicleta) și lucrează voluntar ca profesor de studii sociale la un liceu. O fire veselă (dă sfaturi statelor sudice cu zâmbetul pe buze), Rutte a reușit să-și facă prieteni și să construiască alianțe în peisajul politic olandez destul de fragmentat. „Poate fi oarecum ca un cameleon”, îl descrie Pepijn Bergsen, analist la Chatham House din Londra. „Se spune că își poate modela opiniile pentru a le mula pe consensul din camera de negocieri.”

Diverși lideri europeni, inclusiv președintele Franței, Macron, și premierii Italiei și Spaniei au călătorit la Haga în ultimele săptămâni pentru a încerca să-l facă pe olandez să se răzgândească.
Totuși, Rutte a încercat la rândul său să-i convingă pe toți că nu se va topi sub presiune, spunând că „nu este făcut din marțipan”

Având în vedere că virusul i-a tăiat accesul la o funcție de top în UE, Rutte se va mulțumi probabil să vâneze un al patrulea mandat ca premier în alegerile din martie 2021.
„Bănuiesc că o va face din nou. Nu se poate întoarce la fabrica sa de unt de arahide, așa cum obișnuia să spună“, a spus Bergsen.

Astfel, politica internă joacă cu siguranță un rol în atitudinea lui Rutte. În martie 2021 vor fi alegeri generale, iar partidul conservator VVD trebuie să jongleze cu partidele de extremă dreapta pentru voturile unor oameni care sunt probabil eurosceptici. În plus, actuala sa coaliție de centru dreapta nu are majoritate în parlament. Orice compromis la Bruxelles care ar merge prea departe în ochii olandezilor s-ar putea să nu fie ratificat în parlamentul de la Haga. Lui Rutte i s-a mai întâmplat așa în 2005 și în 2016.

Olandezii, care susțin apartenența la UE cu o majoritate de două treimi, se mândresc atât cu istoria lor ca națiune de comercianți, cât și cu cumpătarea lor tradițională calvinistă.

Alegătorii olandezi sunt conștienți că sunt printre cei care contribuie cel mai mult la bugetul UE, iar ideea de a dărui sau de a împrumuta mai mult este nepopulară printre ei. Criticii spun că reticența olandezilor de a cheltui este acum deplasată, având în vedere surplusul comercial uriaș al țării lor cu restul UE. Erik Nielsen, economist la UniCredit, spune că contribuțiile Olandei la bugetul european din 2018 de 4,8 miliarde de euro „spun doar o mică parte din povestea financiară reală”. „Potrivit Tax Justice Network, în același an structurile de tip paradis fiscal din Olanda i-au ajutat pe olandezi să pună mâna pe 6,7 miliarde de euro în venituri fiscale de la Germania, Franța, Italia și Spania”, a explicat  Nielsen.
Porecla de „Domnul Nu” i se trage de la un videoclip din aprilie, reluat frecvent pe social media, care arată cum un colector de deșeuri din Olanda strigă la Rutte cerându-i să nu dea bani „acelor italieni și francezi”. „Oh, Nu. Nu. Nu”, a răspuns premierul. „Voi ține minte acest lucru.”
Această amenințare, de a spune „nu” generozității franco-germane, a fost poate cea mai bună carte a lui Rutte de la masa de negocieri de la Bruxelles, unde oficialii UE îi sunt recunoscători liderului olandez pentru că reușește să țină la distanță partidele ostile Europei unite.
Deși a jucat cartea eurosceptică în anumite momente când s-a adresat publicului olandez, Rutte a fost îndrăgit la Bruxelles de când l-a depășit pe extremistul de dreapta Geert Wilders în alegerile din 2017. Realegerea sa greu câștigată, urmată la puțin timp de înfrângerea extremistei franceze Marine Le Pen de către Macron în Franța, a ajutat la stabilizarea navei UE după șocul votului pentru Brexit. Marea Britanie a arătat întregii Europe ce poate face populismul.
Realizările sale din trecut i-au „permis liderului olandez să joace un rol important în politica UE”, a scris cotidianul italian La Repubblica. Aceste realizări explică de ce colegii olandezului l-au acceptat în trecut ca partener, deși acest lucru este atât de solicitant, și de ce o vor face din nou.
Diplomații UE au apucat să-i cunoască cu vârf și îndesat talentele la discuțiile din Bruxelles. „Nu-l mai suportam pe Rutte”, povestește un diplomat prezent la discuții. „Când credeai că ai obținut un acord, ceva care să ne conducă spre finalul negocierilor, el îți cere mai mult din altceva, și tot așa.”
În cele din urmă, liderii UE s-au înțeles asupra unui plan de 1.820 de miliarde de euro reprezentând bugetul pe șapte ani al UE și un pachet de reconstrucție economică de 750 de miliarde de euro, dintre care 390 de miliarde de euro sunt granturi, iar restul împrumuturi cu dobândă foarte mică, finanțate prin obligațiuni emise la comun de țările UE. Planul inițial, așa cum a fost prezentat el de Franța și Germania, prevedea ca 500 de miliarde de euro să fie acordate ca granturi țărilor afectate sever de criză și 250 de miliarde de euro să fie distribuite ca împrumuturi.