Marina americană a ales un model de navă propus de Damen Shipyards pentru înzestrarea flotei. ”Aceeași abordare bazată pe standardizare și reutilizarea designurilor verificate în operațiuni se regăsește și în programul propus pentru România”
Naval Sea Systems Command (NAVSEA) a selectat designul Landing Ship Transport (LST) 100 produs de Damen Shipyards Group pentru înzestrarea marinei americane, care căuta un design deja existent, fără dezvoltări suplimentare, pentru a accelera livrarea către floată. Aceeași abordare bazată…
Naval Sea Systems Command (NAVSEA) a selectat designul Landing Ship Transport (LST) 100 produs de Damen Shipyards Group pentru înzestrarea marinei americane, care căuta un design deja existent, fără dezvoltări suplimentare, pentru a accelera livrarea către floată.
Aceeași abordare bazată pe standardizare și reutilizarea designurilor verificate în operațiuni se regăsește și în programul de Offshore Patrol Vessels (OPV) propusde Damen pentru România. Compania spune că poate utiliza experiența deja acumulată prin proiectarea și construcția navelor similare produse deja la șantierul din Galați.
”Folosirea unei platforme mature și testate permite accelerarea procesului de producție și adaptarea rapidă la cerințele Forțelor Navale Române. În plus, capacitățile demonstrate ale șantierului Damen Galați — inclusiv în proiecte militare complexe pentru Țările de Jos, Belgia, Germania și Portugalia — oferă baza tehnică necesară pentru livrarea unor OPV moderne, fiabile și conforme standardelor NATO, șantierul fiind singurul în măsură să producă și să livreze două astfel de nave la nivel național până în 2030, ca parte a programului SAFE”, se arată într-un comunicat al companiei olandeze.
Acordul semnat cu NAVSEA prevede construcția a până la 35 de nave LST100 în șantiere navale din Statele Unite, în cadrul programului „Medium Landing Ship” (LSM). Această inițiativă urmărește să consolideze capacitatea Marine Corps de a transporta și debarca unități în medii ostile.
Pentru a accelera livrarea către flotă, Marina americană căuta un design deja existent, fără dezvoltări suplimentare. Damen avea deja un LST100 în exploatare, oferind astfel reprezentanților NAVSEA posibilitatea de a evalua o navă aflată în serviciu.
Anul trecut, Guvernul australian a selectat același design pentru programul „Landing Craft Heavy” al Forțelor de Apărare Australiene, până la opt nave urmând să fie construite în șantierele locale.
Peste 150 de nave proiectate de Damen au fost construite până acum în SUA, inclusiv clasele Sentinel și Protector, operate de US Coast Guard.
LST100 are o lungime de 100,68 metri, o lățime de 16 metri și și o adâncime a navei în apă de 3,58 metri fiind potrivit pentru misiuni diverse. Datorită capacității sale de transport personal, vehicule, echipamente și marfă, nava poate fi utilizată în operațiuni de patrulare, debarcare, cercetare, recunoaștere, precum și pentru misiuni umanitare și intervenții în caz de dezastre.
În configurația standard include cabine cu paturi suprapuse pentru 282 de persoane.