Marile orașe, magnet pentru performanța sportivă
Performanța sportivă se concentrează în județele țării care au cea mai dezvoltată infrastructură sportivă și, de asemenea, unde există și cea mai mare putere economică. În 2022, erau legitimați peste 359.000 de sportivi în cadrul federațiilor sportive, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Dintre aceștia, circa 20% vin din București, arată calculele ZF făcute pe baza datelor INS.
După București, județul Timiș numără cei mai mulți sportivi legitimați, cu 17.900, urmat de Cluj, cu 17.200, și Constanța, unde sunt 13.300 de sportivi de performanță.
La polul opus se află județele Tulcea, Mehedinți și Olt, care numără între 2.900 și 3.400 de sportivi legitimați. Performanța țării vine din orașele care au cea mai dezvoltată infrastructură sportivă, dar și cea mai mare putere economică din țară, astfel că sportul este strâns legat de aceste criterii.
Diferența dintre București și Tulcea este uriașă, astfel că diversitatea sporturilor care pot fi practicate, puterea economică și infrastructura sportivă își pun amprenta serios asupra orientării copiilor către sport. Bucureștiul numără 51.700 de sportivi legitimați, în timp ce Tulcea doar 2.900, potrivit datelor INS.
Sportul de performanță a numărat în 2022, ultimul an pentru care există date publice, 359.000 de sportivi legitimați în cadrul federațiilor, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Raportat la ultimii ani, numărul sportivilor legitimați este pe un trend ascendent, însă este sub nivelul din anii ’90.
În 1992, federațiile sportive numărau 379.000 de sportivi legitimați, iar anii care au venit au adus o scădere constantă a acestui număr. Cel mai mic număr de sportivi legitimați a fost înregistrat în 2005, când doar 106.000 de sportivi erau în bazele de date ale federațiilor sportive din România. De atunci, numărul acestora a crescut, însă este sub nivelul din 1992.