Care este legătura dintre cei mai bogați 1% din oamenii planetei, alta decât cea evidentă, că dețin 50% din averea mondială? Ei bine, fiecare dintre cei care au reușit să adune miliarde și miliarde de euro în „conturi” a investit de-a lungul vieții – mai mult sau mai puțin – în domeniul imobilliar, indiferent că e vorba de terenuri, birouri, proiecte rezidențiale sau industriale.
Marii proprietari imobiliari ai României · Foto: Business Magazin
De ce? Pentru că este unul dintre cele mai sigure pariuri în business, cel puțin pe termen lung, chiriile obținute asigurând un venit constant celui care dorește să se implice mai puțin în activitatea de zi cu zi a afacerii.
Situația nu e diferită nici în România, unde marii antreprenori locali au în portofoliu și câteva încercări imobiliare, chiar dacă orientarea principală a businessului e în altă direcție.
Dan Ostahie (Altex), Dan Șucu (Mobexpert), Raul Ciurtin (fondatorul Albalact) și Doina Cepalis (Te-Rox) sunt doar câțiva dintre cei care și-au completat portofoliul cu proprietăți de real estate, dar nu singurii. Ei nu se numără însă printre cei mai mari proprietari imobiliari și latifundiari ai țării, topul fiind dominat (mai ales la vârf) de companii străine, care au venit atrase de prețurile mici ale terenurilor, de randamentele mari ale proiectelor și de potențialul de business.
Cine sunt cei care au o avere imobiliară estimată la peste 10 miliarde de euro?
Un deceniu și 2 miliarde de euro
Fondul de investiții cu focus imobiliar NEPI Rockcastle este cel mai mare proprietar de malluri din România și principalul jucător din Europa Centrală și de Est. Compania este totodată liderul pieței imobiliare din România după valoarea portofoliului, ce a sărit ușor de 2,1 miliarde de euro la jumătatea anului, valoare ce cuprinde un total de 22 de proprietăți, dintre care 17 malluri și centre comerciale și cinci clădiri de birouri.
Aceste titluri“ nu sunt ceva nou pentru compania care poartă numele actual de circa doi ani, mai exact după ce sud-africanii de la NEPI, prezenți deja local, au fuzionat cu Rockcastle. Încă din 2014 fondul de investiții devenise cel mai mare proprietar de centre comerciale, prin achiziția a șase malluri și dezvoltarea altor patru proiecte de retail. La momentul acela, în urmă cu cinci ani, portofoliul NEPI (actualmente NEPI Rockcastle) era evaluat la 1,2 miliarde de euro, adică aproape la jumătate față de prezent.
Numărul proprietăților era și acesta la jumătate, pe când suprafața cumulată se situa la 350.000 mp, adică 40% din cea actuală, semn că în ultimii ani fondul a mers pe proprietăți mai mari sau a mizat pe extinderea celor existente.
Povestea NEPI Rockcastle începe să se scrie în urmă cu un deceniu, în 2009, primul an de criză, când sectorul centrelor comerciale din România era dominat de omul de afaceri Iulian Dascălu, proprietarul Iulius Group.
Intrarea NEPI pe acest segment a avut loc în octombrie 2009, odată cu achiziția proiectului Promenada Mall din Brăila de la grupul belgian BelRom, tranzacție de 63 de milioane de euro semnată contra curentului de la acel moment din piața imobiliară, ținând cont că formula „cash is king“ intrase în limbajul zilnic al investitorilor.
Între timp, investițiile NEPI în piața locală de retail au sărit de de 1 miliard de euro, conform estimărilor Business Magazin.
NEPI Rockcastle
Valoare portofoliu România: 2,1 mld. euro
Suprafață închiriabilă România: 885.600 mp
Rată de ocupare România: 98,8%
Principalele proiecte din România: mallul Promenada, Ploiești Shopping City, Floreasca Business Park
Număr total de proiecte în România: 22, dintre care 17 de retail și 5 de birouri
Birouri de un miliard de euro
Numele omului de afaceri grec Ioannis Papalekas este strâns legat de cel al pieței imobiliare românești, antreprenorul – unul dintre cei mai discreți din peisajul local – reușind să construiască un colos – Globalworth – al cărui portofoliu sare de 1 miliard de euro în România. Mai mult, replicând modelul local, el a pariat și pe piața din Polonia, cea mai puternică economie din regiune, unde a reușit să construiască un business evaluat la 1,5 miliarde de euro.
Nu degeaba omul de afaceri a primit poreclele „vulturul imobiliar” și „vulturul fără chip”. Papalekas are astăzi 43 de ani și o experiență de peste 15 ani pe piața imobiliară locală.
Inițial el a pariat pe active la discount, precum City Mall, Tower Center sau Cathedral Plaza, care pot aduce randamente mai ridicate. Apoi, în 2013, a decis să își grupeze afacerile imobiliare în fondul de investiții Globalworth, pe care l-a listat pe bursa de la Londra. Astfel, acum datele companiei sunt publice și arată că – indirect – Papalekas, prin Globalworth, este, după sud-africanii de la NEPI, al doilea mare investitor din piața imobiliară locală. Sunt luate în calcul doar companiile specializate în domeniu, nu și cele din retailul alimentar care au magazinele în proprietate.
În primii ani de la izbucnirea crizei grecul a fost mai puțin activ în piață, însă din toamna anului 2011 a început o campanie susținută de achiziții, prima tranzacție notabilă fiind răscumpărarea pentru 17,3 milioane de euro a centrului comercial City Mall, aflat în faliment, proiect pe care în 2006 îl vânduse unui fond de investiții din Australia pentru 103 milioane de euro. Apoi el a continuat să cumpere și să dezvolte proiecte care sunt astăzi evaluate la 1,2 miliarde de euro.
Globalworth
Valoare portofoliu România: 1,2 mld. euro
Rată de ocupare România: 94,9%
Principalele proiecte din România: Globalworth Tower, depozitul Dacia din Pitești și sediul UniCredit
Număr total de proiecte în România: 14, dintre care majoritatea de birouri, dar și din zona industrială/ logistică și altele
Pariu pe imobiliare, focus pe retail
Retailerul german Kaufland, liderul comerțului alimentar local după cifra de afaceri, este unul dintre cei mai mari trei proprietari de active imobiliare din România după sud-africanii de la NEPI Rockcastle și Globalworth, potrivit datelor BM. Aceste companii sunt dezvoltatori imobiliari, astfel că activitatea lor de bază este să ridice malluri sau clădiri de birouri pe care apoi să le închirieze sau să le vândă. Dezvoltatorii imobiliari își extind constant portofoliul pentru că sursele de venit sunt chiriile sau vânzările ulterioare ale acestor proprietăți. Retailerii, chiar dacă dețin spațiile în proprietate, au ca activitate de bază comerțul.
Kaufland are un portofoliu evaluat la 1,1 miliarde de euro (5,1 miliarde de lei), potrivit datelor declarate de companie la Ministerul de Finanțe. Valoarea a crescut cu 8,5% față de anul anterior și cu 30% în ultimii cinci ani.
Creșterea vine ca urmare a investițiilor realizate și a terenurilor cumpărate. Astfel, rețeaua Kaufland a cumpărat deja 40 de terenuri pentru a accelera expansiunea în următorii 4 ani. Din datele BM, nemții au aproape totul în proprietate, deși în ultimii ani au început să ia în calcul și chiria pentru a intra în inima cartierelor rezidențiale.
Podiumul marilor proprietari imobiliari din comerțul alimentar este completat de alte două firme germane: rețeaua soră Lidl și discounterul Penny Market. Portofoliile celor trei au o valoare totală de 10,6 miliarde de lei, adică 70% din totalul industriei.
Lidl și Kaufland sunt două companii deținute de aceeași familie – Schwarz, împreună alcătuind cel mai mare grup din retailul european. Deși operate independent în România, ele au aceeași strategie, mai exact merg acolo unde pot în proprietate, indiferent că e vorba de un magazin sau de un depozit. În cazul Lidl România situația este întrucâtva diferită de cea a Kaufland pentru că discounterul german a venit local în 2011 (oficial) prin preluarea Plus Discount.
Atunci, el a preluat o rețea dezvoltată atât pe terenuri în proprietate, cât și pe unele în chirie. Apoi, nemții au mers în special pe terenuri proprii, dar în continuare există și magazine în chirie.
Cumulat, familia Schwarz are o avere imobiliară ce se apropie de 2 miliarde de euro
Familia Schwarz
Businessuri:
Lidl și Kaufland
Valoare portofoliu Kaufland România: 1,1 mld. euro
Portofoliu: peste 120 de magazine construite pe terenuri proprii, două depozite în proprietate și alte 40 de terenuri achiziționate pentru dezvoltare
Valoare portofoliu Lidl România:
750 mil. euro
Portofoliu: 100-150 de magazine construite pe terenuri proprii, cinci depozite în proprietate și alte terenuri achiziționate pentru dezvoltare
Notă: În cazul Kaufland a fost luată în calcul doar valoarea terenurilor și construcțiilor. În cazul Lidl a fost luată valoarea totală a imobilizărilor corporale conform situațiilor contabile.
Mix de office și comercial
Grupul austriac Immofinanz deține astăzi în România un portofoliu evaluat la 766,5 milioane de euro, conform celui mai recent raport al companiei, unde apar un total de 50 de proiecte pe plan local, dintre care doar 17 proprietăți, iar restul terenuri.
Spre deosebire de cei mai mari doi jucători din sectorul imobiliar românesc NepiRockcastle și Globalworth, Immofinanz are un portofoliu evaluat în scădere față de anii de criză spre exemplu. Mai exact, în 2012 la început, portofoliul austriecilor avea o valoare ce sărise de pragul de 1 miliard de euro. Avansul era susținut de achiziția companiei de dezvoltare imobiliară Adama.
În anii care au urmat, în special în ultimii ani, compania austriacă de investiții în imobiliare Immofinanz a vândut mai multe terenuri, dintre care o parte erau administrate chiar de către de Adama. „Aceste tranzacții reprezintă un pas natural în strategia noastră de a ne concentra pe proprietățile de retail și birouri, atât cele existente, cât și cele viitoare. Deși Adama deține un portofoliu extins de terenuri premium, credem că acestea sunt potrivite în special pentru complexurile rezidențiale”, spuneau anterior oficialii de la Immofinanz.
Mai mult, în 2015 austriecii au cedat întregul portofoliu de proprietăți logistice către Blackstone. Este vorba de o tranzacție regională, dar cu impact local.
Astfel, astăzi compania deține în special proiecte de birouri și malluri.
Immofinanz
Valoare portofoliu România: 766,5 mil. euro
Principalele proiecte din România: mallurile Vivo!, birourile myhive S-Park
Număr total de proiecte în România: 50, dintre care o bună parte terenuri și 17 proprietăți imobiliare
Pariul pe mixed-use
Antreprenorul român Iulian Dascălu este unul dintre cei mai vechi și totodată cei mai puternici investitori locali din sectorul imobiliar. Supranumit „regele mallurilor”, el a dezvoltat proiecte comerciale precum Iulius Mall, sub acest brand fiind operate centre comerciale în Iași, Cluj, Timișoara, Suceava. El mai deține și clădiri de birouri, dar și două proiecte de tip mixed-use, acesta fiind pariul său în ultmii ani. Este vorba de complexul Palas Iași și de Iulius Town (fostul Openville Timișoara), deschis recent. Iulian Dascălu este licențiat în finanțe-contabilitate în cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, respectiv economie și administrarea afacerilor în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Iulian Dascălu a început să parieze pe malluri într-o perioadă în care România abia începea să descopere conceptul care deja cucerise piețe din Occident.
Antreprenorul a fost astfel unul dintre primii investitori în malluri din România; în 2000, când a deschis Iulius Mall la Iași, pe piața locală mai funcționa doar proiectul București Mall al companiei turcești Anchor Grup.
După ce multă vreme a dezvoltat singur proiectele, în 2017, fondul Atterbury Europe – în spatele căruia se află acționari sud-africani – a preluat jumătate din rețeaua de centre comerciale Iulius –, fondată de Iulian Dascălu, pentru peste 150 milioane de euro, potrivit datelor din piață.
Tranzacția de tip joint venture a inclus și cele două clădiri de birouri de lângă Iulius Mall Cluj, precum și prima clădire finalizată la acel moment în ansamblul Iulius Town, aflat în construcție în Timișoara. Complexul Palas Iași nu face parte din asociere. Iulius Group se află în topul celor mai mari dezvoltatori din real estate din România, fiind, de altfel, printre puținele companii românești care și-au făcut loc pe această piață, dominată în principal de jucători străini. Planurile lui Dascălu nu se opresc aici însă.
Iulius Group
Valoare portofoliu România:
750 mil. euro – 1 mld. euro (estimare Business Magazin)
Proiecte: Iulius Town (fostul Openville Timișoara), Palas Iași, Iulius Mall (Iași, Cluj, Timișoara, Suceava) și birourile United Business Center
Suprafață: 260.000 mp retail și 80.000 mp de spații de birouri
De la mall, la birouri și rezidențial
Dezvoltatorul imobiliar israelian AFI Europe, care deține în București centrul comercial AFI Cotroceni din zona Politehnicii, are în plan să dezvolte noi proiecte de birouri și rezidențial, alături de un mall la Brașov și unul la Arad.
Pe plan local, israelienii au finalizat deja mallurile AFI Cotroceni din București și AFI Ploiești, complexul de birouri AFI Park și au alte trei investiții în desfășurare – proiectul mixt cu mall și birouri AFI Brașov, ansamblul de birouri AFI Tech Park din zona Palatului Parlamentului și complexul rezidențial AFI City din Bucureștii Noi. Proprietățile generatoare de venituri ale AFI în România au ajuns anul trecut la o valoare totală de 700 de milioane de euro, după o creștere cu 10% față de anul anterior.
Dezvoltarea businessului din România vine în contextul în care acum circa 3 ani israelienii au vrut să vândă proiectul AFI Park, format din cinci clădiri de birouri, situat exact lângă mallul AFI Cotroceni. Cele cinci imobile au fost subiectul unei tranzacții prin care frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman, anunțaseră că ar vrea să le cumpere. Ulterior însă, înțelegerea – care presupunea o tranzacție de 164,5 milioane de euro – a căzut. Acum, oficialii companiei spun că pariul AFI în România e pe dezvoltare.
AFI
Europe
Valoare portofoliu România: 700 mil. euro
Principalele proiecte din România: AFI Cotroceni, AFI Ploiești, AFI Park (cinci clădiri de birouri)
Proiecte în curs de dezvoltare în România: AFI Brașov, AFI Arad, AFI Tech Park (birouri), AFI City (rezidențial)
15 ani de investiții imobiliare
Liviu Tudor, care controlează dezvoltatorul imobiliar Genesis Property, este, alături de Iulian Dascălu, unul dintre cei mai puternici și mai vechi antreprenori din sectorul imobiliar.
El deține parcurile de birouri West Gate și Novo Park, având astfel în portofoliu 150.000 de metri pătrați de birouri clasa A. West Gate cuprinde cinci clădiri de birouri, iar Novo Park este format din alte șapte. Pe lângă acestea, antreprenorul a dezvoltat și complexul de cămine West Gate Studios, deschis în 2009 ca fiind primul cămin studențesc privat din București.
Liviu Tudor deține o diplomă de inginer în Aeronautică de la Institutul Politehnic din București și a urmat cursuri de specialitate la London Business School. El a intrat în business în urmă cu circa 25 de ani, când economia locală abia făcea primii pași în capitalism. Apoi, în urmă cu circa 15 ani, a pariat pe sectorul imobiliar.
În 2005, Genesis Development a dezvoltat Novo Park, unul dintre primele parcuri de birouri din România, de mari dimensiuni. Complexul este situat în Pipera, ce a devenit ulterior cea mai dinamică zonă pentru dezvoltarea spațiilor de birouri”, potrivit site-ului propriu.
În 2007, compania a inaugurat prima clădire din cadrul complexului West Gate Business District, în zona de vest a Bucureștiului, una dintre cele mai aglomerate zone rezidențiale, ce a devenit în timp un hub major de birouri, conform aceleiași surse.
Genesis Development
Principalele proiecte din România: Novo Park, West Gate Business District și West Gate Studios
Proiecte: 3 (office + campus privat)
Suprafață închiriabilă totală: peste
150.000 mp
Afaceri „sfințite”
Biserica se numără, alături de statul român prin RAPPS, Academia Română și moștenitorii marilor familii aristocratice românești sau maghiare, printre cei mai importanți proprietari de imobile istorice din România, potrivit reprezentanților diviziei imobiliare a casei de licitații Artmark.
Acestea nu sunt însă singurele averi imobiliare ale acestei instituții care numără peste 15.000 de lăcașe de cult în proprietate. O investigație anterioară a televiziunii de stat a scos la iveală faptul că Biserica Ortodoxă Română deține la nivel național 35.000 de hectare de pădure și 40.000 de hectare de teren arabil.
Această situație nu este una neobișnuită dat fiind că biserica este în general un mare proprietar de terenuri. O analiză mai veche a publicației Business Insider arăta că Vaticanul deține 71 de milioane de hectare de teren la nivel mondial, pe lângă cele circa 30 de hectare pe care se află Vaticanul în inima Romei.
Averea imobiliară a Bisericii Catolice o depășea pe cea a emirului din Kuweit sau regelui Mohammed VI al Marocului conform aceleiași surse. În România, date exacte nu sunt disponibile, dar compania Patriarhia Română – adm. Patriarhală figurează la Ministerul de Finanțe cu active imobilizate de 657 milioane de lei (140 milioane de euro). Din datele BM aceasta este doar o firmă, existând o serie de alte comapnii care administrează afacerile Bisericii Ortodoxe Române.
Un business tot mai complex
Dragoș și Adrian Pavăl, cei doi antreprenori care controlează retailerul de bricolaj Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială locală, cu business anual de peste 7 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro), dețin un portofoliu imobiliar evaluat de Business Magazin la 850 milioane de euro – 1 miliard de euro.
Evaluarea are la bază valoarea terenurilor și clădirilor din portofoliul Dedeman de circa jumătate de miliard de euro, potrivit bilanțului contabil depus de companie, alături de sumele plătite de cei doi antreprenori pentru proiectele de birouri The Bridge și The Office.
Cei doi oameni de afaceri au început încă de acum mai mulți ani să se uite pe piața imobiliară pentru a-și investi banii, inițial fiind în discuție preluarea celor cinci clădiri de birouri ale AFI, o tranzacție estimată atunci la 165 de milioane de euro. Deal-ul a picat, însă alte două s-au semnat, și anume cei doi oameni de afaceri au achiziționat cele trei clădiri de birouri The Bridge de la Forte Partners pentru circa 200 milioane de euro și proiectul de birouri The Office din Cluj de la NEPI Rockcastle și de la Ovidiu Șandor pentru 120 milioane de euro. Recent, Dedeman a anunțat că preia împreună cu Element Invest Partners firma Element Distribution Center și urmează să construiască trei depozite logistice, intrând astfel pe un alt segment al pieței imobiliare.
De-a lungul anilor, cei doi frați și-au construit o rețea de circa 50 de magazine de bricolaj, cele mai multe dintre ele pe terenuri proprii, conform datelor existente.
Dragoș și Adrian Pavăl mai dețin și alte businessuri, însă în alte sectoare decât cel imobiliar. Decizia de a paria pe real estate a venit în contextul în care antreprenorii stăteau pe cash, Dedeman fiind cel mai profitabil business din tot retailul românesc. Doar anul trecut compania a obținut un profit net de peste 1 miliard de lei.
Familia Pavăl
Businessuri: Dedeman (cu o rețea de 50 de magazine construite în special pe teren propriu), proiectul de birouri The Bridge, proiectul de birouri The Office din Cluj
Valoare portofoliu imobiliar: 850 mil. euro – 1 mld. euro (estimare Business Magazin)
Mici, dar multe
Companiile Practic, Romarta, Universal, Romconsulting și Meteor, controlate de mai mulți antreprenori locali, dețin peste 1.000 de spații comerciale stradale, majoritatea în Capitală. Aceste spații sunt astăzi ocupate de farmacii, supermarketuri și agenții de pariuri, marii chiriași de la parterul blocurilor fiind magazinele Mega Image, jucătorii din retailul farma în frunte cu Sensiblu și Catena și companiile active în industria jocurilor de noroc.
În acest context, spațiile deținute de Radu Dimofte (prin firmele Practic, Meteor și Universal), Siminel Andrei cu fondul de investiții Broadhurst, prin intermediul Romarta, și Raluca Petcu prin Romconsulting sunt evaluate la câteva sute de milioane de euro, potrivit Business Magazin.
În urmă cu un deceniu, valoarea sărea de 1 miliard de euro, potrivit estimărilor de la acea vreme, însă în ultimii ani, pe fondul dezvoltării de malluri, centre comerciale și parcuri de retail, aceasta a scăzut. Astăzi o parte dintre aceste spații – amplasate chiar pe principalele artere comerciale precum Calea Victoriei sau bulevardul Magheru – sunt în așteptarea chiriașilor după ce retailerii s-au mutat la mall, băncile au închis din sucursale, la fel și operatorii telecom. În acest context, Romconsulting vinde aproape 50 de spații comerciale și rezidențiale, unele cu prețuri de câteva sute de mii de euro, iar altele cu peste 1 milion de euro, cum este cazul celor de pe Calea Dorobanților.
Datele exacte despre portofoliile acestor firme sunt relativ puține, atât în ceea ce privește numărul total al spațiilor, cât și valoarea acestora, singura listată la BVB fiind Practic SA. Aceasta este de altfel singura dintre companii care a răspuns solicitării ZF.
„În prezent, în portofoliul Practic SA sunt incluși aproximativ 46.000 mp de spații închiriabili pe diverse funcționalități. Din total, 25% sunt spații de birouri clasa B, iar 75% spații comerciale stradale”, potrivit oficialilor companiei.
Ei adaugă că valorile proprietăților sunt actualizate în mod regulat, conform standardelor internaționale de contabilitate, de către evaluatori autorizați. Ultima reevaluare a fost efectuată la 31 decembrie 2016, iar testele de depreciere efectuate la 31 decembrie 2018 au arătat că valorile se mențin în limita pieței de profil, adică 69 mil. lei valoarea birourilor și 268 milioane de lei cea a spațiilor comerciale.
Dincolo de retail stau păduri și imobiliare
Cel mai mare proprietar privat de păduri din România este IRU Forest Assets, parte a grupului de mobilă Ikea, cu aproape 50.000 de hectare de codri pe plan local, grupul suedez având inclusiv propriul ocol silvic, conform celor mai recente date.
Acesta este doar unul dintre multiplele pariuri pe care le are în România grupul cunoscut pentru magazinele cu același nume. Astfel, în prezent compania Vastint, parte a diviziei imobiliare a Ikea, se pregătește să dea drumul construcției unui proiect rezidențial în zona de nord a Capitalei. Terenul de 47 ha a fost cumpărat la începutul anului 2016 de la Teia Sponte, potrivit datelor din piață, cu circa 70 mil. euro, fiind una dintre cele mai mari tranzacții cu terenuri pentru proiecte rezidențiale semnate până acum. Viitorul ansamblu promite de la început să includă școli, centre comerciale, parcări supraterane și subterane și piste pentru bicicliști, fiind din start cel mai mare proiect de acest tip demarat până acum în București.
Vastint mai lucrează la două mari proiecte în Capitală, ambele de birouri, la Timpuri Noi Square și la Business Garden Bucharest, din zona Orhideea.
Businessul cu păduri și cel de imobiliare completează activitatea de bază a Ikea în România, cea de retail. Compania a intrat inițial în sistem de franciză, preluând apoi magazinul din zona de nord a Bucureștiului. La aproape un deceniu distanță, în 2019, retailerul a deschis al doilea magazin, tot în București, și are planuri pentru provincie.
Grupul Ikea
Businessuri: magazinele Ikea, terenuri pentru dezvoltarea de noi magazine, proiectul de birouri Timpuri Noi Square, 50.000 de hectare de pădure
Și alții…
Dezvoltatorul imobiliar S Immo deține în România mallul Sun Plaza, hotelul Novotel și birourile The Mark și Sun Offices. Dezvoltatorul austriac a finalizat oficial proiectul de birouri The Mark de pe strada Buzești de lângă Piața Victoriei în vara lui 2019, proiect în care a investit 45 mil. euro.
În continuare, S Immo analizează piața din Capitală și este în căutare de terenuri pentru noi dezvoltări de birouri, dar caută și birouri gata construite.
Pe lista principalilor dezvoltatori imobiliari locali se numără grupuri precum Forte Partners sau Skanska, însă de multe ori aceste companii construiesc pentru a vinde mai degrabă decât pentru a dezvolta portofolii. Unul dintre cele mai concludente exemple este vânzarea celor trei clădiri de birouri The Bridge către Dedeman.
Dezvoltatorul imobiliar Anchor Grup este cel care a deschis piața mallurilor din Capitală acum două decenii, odată cu proiectul București Mall. La câțiva ani după aceea, în 2004, și-a deschis porțile și Plaza România, amplasat la granița dintre cartierele dormitor Militari și Drumul Taberei. Grupul mai deține clădirea de birouri Anchor Plaza, de 25.000 de metri pătrați, situată chiar lângă mallul Plaza România, dar și Plaza Romania Offices (10.600 mp), o parte din mall fiind transformată din retail în office, alături de Anchor Plaza Metropol, un proiect de office de 34.500 mp. În paralel cu acestea, Anchor Grup dezvoltă proiecte rezidențiale precum Pallady Towers și alte patru imobile de locuințe pe calea Dudești, care se alătură ansamblului InCity Residences, situat în același loc.
Companii din comerțul alimentar precum Penny Market (Rewe România) sau Auchan au portofolii imobiliare evaluate 250-500 mil. euro în contexul în care fiecare deține terenuri, dar și magazine și depozite dezvoltate de la zero pe terenuri proprii. Tot din grupul francez Auchan – o afacere de familie controlată de familia Mulliez, una dintre cele mai bogate din Franța – face parte dezvoltatorul imobiliar Ceetrus, fostul Immochan. Ceetrus administrează un portofoliu de 23 de centre comerciale la nivel național, este vorba de galeriile comerciale ale hipermarketurilor Auchan. În 2016, dezvoltatorul și-a lărgit sfera de activitate pe noi segmente de business: cel rezidențial, prin dezvoltarea Coresi Avantgarden în parteneriat cu Avantgarden Immo Invest, și office, prin Coresi Business Park din Brașov, în parteneriat cu Ascenta Management.
Grupul Apex Alliance din Lituania, care deține hotelul Hilton Garden Inn din Centrul Vechi, a deschis recent o nouă unitate de cazare în apropiere de aeroportul Otopeni, proiect în care a investi 19 mil. euro. Deschiderea Hilton Garden Inn Bucharest Airport este a doua dintr-un șir de hoteluri de pe lista grupului lituanian. Grupul Apex Alliance va deschide în perioada următoare și hotelul Courtyard by Marriott din zona Floreasca. Până la final de an, grupul lituanian va inaugura și cel de-al treilea hotel din 2019, este vorba de o unitate Moxy by Marriott din Centrul Vechi (117 camere), în timp ce anul viitor va fi livrată unitatea de cazare Autograph by Marriott, ce va fi dezvoltată tot în centrul vechi al Capitalei, potrivit datelor furnizate de companie. Grupul lituanian devine unul din cei mai mari jucători de pe piața hotelieră după deschiderea unităților aflate în construcție, cu un portofoliu evaluat la câtva sute de milioane de euro.
De altfel, conform surselor din piață, hotelul Garden Inn de lângă BNR, deschis în 2017, este scos la vânzare de grupul lituanian. Unitatea cu 210 camere a fost deschisă după o investiție estimată la 20-25 mil. euro.
One United, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de birouri și rezidențial de pe piața locală, are un portofoliu evaluat la peste 270 mil. euro. Compania este condusă și controlată de două prezențe discrete în spațiul local de business, antreprenorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu. One United deține și dezvoltă mai multe proiecte în special pe zona de rezidențial, dar și birouri, cumpărând activ terenuri pentru noi investiții. Spre exemplu, One United a demarat în primăvară construcția One Herăstrău Towers, de la intersecția dintre străzile Aviator Șerbănescu și Nicolae Caramfil, care va include 139 de apartamente. De asemenea, continuă construcția proiectului One Mircea Eliade de la intersecția dintre calea Floreasca și Mircea Eliade, cu un total de 247 de apartamente în trei turnuri. Acestea sunt ridicate alături de One Tower, clădirea de birouri care va avea 24.000 mp suprafață închiriabilă. Întreg proiectul One Floreasca City ar trebui finalizat în 2020. În perioada 2020-2021, One United ar urma să livreze o suprafață închiriabilă de birouri de peste 120.000 mp în trei proiecte: One Cotroceni Park (fazele I și II, cu 78.000 mp în total), One Tower (24.000 mp) și One Verdi Park (20.000 mp).
Prime Kapital este un nume mai nou pe piața imobiliară locală, însă a dezvoltat o serie de centre comerciale în orașe din provincie, unele dintre ele în centre urbane secundare la care alți competitori nu se uitaseră, precum Roman sau Sfântu Gheorghe. Alte proiecte de acest tip apar pe site-ul companiei la categoria „va urma”. Dezvoltatorul are și trei proiecte rezidențiale în plan.
Compania austriacă CA Immo a fost înființată în anul 1987 și începând cu anul 1988 este listată la bursa de la Viena. Dezvoltatorul a început să se extindă în regiunea CEE în 1999, achiziționând proprietăți în Ungaria și Republica Cehă și intrând apoi pe piața din România în 2001. Pe piața locală grupul deține șapte proiecte, toate de birouri, cu o suprafață totală de circa 165.000 mp și evaluate la circa 400 mil. euro. Odată cu adăugarea de noi investiții în portofoliu, valoarea totală a acestuia a crescut cu 30% în 2018 versus 2017. România a ajuns să contribuie cu o cincime la valoarea portofoliului grupului.
Țiriac Imobiliare, controlat de omul de afaceri Ion Țiriac, este un grup de companii ce activează în domeniul imobiliar și care are o istorie de 25 de ani pe piața locală.
Această divizie face parte din Țiriac Group ale cărui principale afaceri se derulează în patru domenii cheie: import și distribuție de mașini, servicii financiare și de leasing, transport aerian de tip VIP charter și real estate.
„Țiriac Imobiliare, parte a Țiriac Group, este un grup de 29 de companii, prezent pe piața locală încă din 1994, ca dezvoltator și investitor în domeniul imobiliar. Țiriac Imobiliare a debutat pe piață de profil din România odată cu înființarea Fergus Construct Internațional, prima firmă imobiliară aparținând Țiriac Group. Pentru viitor, Țiriac Imobiliare are în plan dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare – de tip rezidențial, comercial, clădiri de business sau showroomuri auto multibrand, localizate în București și marile orașe din țară”, potrivit site-ului propriu.
Printre cele mai cunoscute investiții ale grupului se numără complexul Stejarii din nordul Capitalei.
George Becali, finanțatorul echipei de fotbal FCSB Steaua București, este, potrivit surselor din piață, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din zona de nord a Capitalei și Ilfov, el controlând suprafețe importante atât în Pipera – Voluntari, cât și în Otopeni și Balotești. În perioada în care candida pentru Parlamentul Europei, Becali punea pe hârtia declarației de avere loturi cu o suprafață totală de 373 de hectare în București și Ilfov, dobândite începând cu 1991, atât prin contracte de vânzare-cumpărare, cât și prin cesiunea drepturilor de proprietatea asupra unor terenuri litigioase. Surse din piața imobiliară spun că în prezent el ar mai deține peste 140 de hectare, echivalentul a circa 140 de terenuri de fotbal.