Maria de Buenos Aires și Zaraza Bucureștiului interbelic

N-ai cum să iubești tangoul, atât cel clasic, cât și neotangoul sau electrotangoul și să nu-ți dorești să te imersezi în atmosfera decadentă și boemă a Buenos Airesului, predându-te fără condiții singurului limbaj care poate descrie o iubire pasională, în esența sa cea mai pură. Despre aceasta este și spectacolul Maria De Buenos Aires.

Mi-am început ultima săptămână de vacanță de vară cu o explozie de poezie cântată: MARIA DE BUENOS AIRES, la Teatrelli, în Piața Alexandru Lahovari nr 7. Aceasta capodoperă lirică de tango opera este compusă de imensul Astor Piazzolla în 1967, iar libretul este semnat de Horacio Ferrer. Pe scena românească, spectacolul poartă semnătura regizorală a artistului Răzvan Mazilu.

De arta lui Răzvan Mazilu m-am îndrăgostit la începutul secolului XXI, când am citit cu ochii larg închiși, poezia din Un Tango Mas, dansată alături de balerina Monica Petrică, pe scena Teatrului Odeon. Știți genul liric și dramatic? Ei bine, la definiție putem pune fără teamă și numele lui Răzvan Mazilu. Pentru că el deține o formulă secretă prin care produce cu arta sa un soi de poțiune magică, pe care o pui pe rănile de la inimioară ca să le alini, chiar dacă ele sunt cicatrizate. Se știe că sub presiunea dorului apăsător, rănile tot timpul zvâcnesc. Era cumva un pas firesc, ca după Un Tango Mas, să apară pe scenă, ca un semn de deplină maturitate artistică și Maria de Buenos Aires.

Spectacolul a avut premiera anul acesta în luna februarie și de la lansare, se joacă sold out. Și pentru că știu că pe la noi e o mare comunitate de iubitori și pasionați de tango și milonga, cred că spectacolul se va juca mult timp cu casa închisă. N-ai cum să iubești tangoul, atât cel clasic, cât și neotangoul sau electro-tangoul și să nu-ți dorești să te imersezi în atmosfera decadentă și boemă a Buenos Airesului,predându-te fără condiții singurului limbaj care poate descrie o iubire pasională, în esența sa cea mai pură.

În distribuție veți vedea o Maria perfectă, în interpretarea cu nerv latin a actriței Ana Bianca Popescu, de la Teatrului Mic. Ea are o lungă colaborare pe proiecte cu Răzvan Mazilu, în calitatea sa de regizor, de aproape 7 ani. Împreună au mai colaborat în spectacolele West Side Story, Fecioarele Noastre Grabnic Ajutătoare, Sunetul Muzicii, We Will Rock You, Mon Cabaret Noir.

Discutând cu ea, după ce am văzut spectacolul în data de 23 august, mi-a spus foarte decisiv că îi plac toate proiectele lucrate cu Răzvan, pentru că „este un regizor care mă provoacă de fiecare dată, îmi dă sarcini diferite și mă ajută să descopăr alte căi în conturarea personajelor, lucru care mă ajută să evoluez artistic”. Așa se explică și performance-ul ei din Maria de Buenos Aires, în care, fiind vorba de un musical, rolul este foarte complex, cu partitură și dans. E adevărat că, pentru interpretarea vocală au ajutat-o și lecțiile de canto luate de mică, dar și faptul că mama ei este artist liric la Teatrul de Operetă. Pentru tango, s-a pregătit în paralel cu un profesor de milonga, reușind astfel să împartă briliant emoția tangoului cu cei doi parteneri de scenă: seniorul Gheorghe Visu, în rolul dramatic al Spiritului (sau nemuritorul Elf Poet) și tânărul Lucian Ionescu, care interpretează foarte versatil o suită de 5 roluri: Flașnetar, Visător, Hoț, Psihanalist și Preot.

Toate aceste personaje intră și ies din scenă pe ușa principală a Teatrelli, unde am avut norocul să am eu scaunul. Aburul de scenă a fumegat tot timpul lângă mine, pătrunzând-mi în haine, astfel încât și acum pot simți mirosul spectacolului și pot retrăi emoțiile, oftând când îmi aduc aminte de anumite scene din el. Și pentru că vorbim de tango operă, musical și Răzvan Mazilu, era inevitabil ca muzica să fie altfel decât live. Ansamblul care ține tot spectacolul, de la primul acord până la ultimul, este condus la acordeon de nimeni altul decât talentatul domn Emy Drăgoi, cunoscut pentru măiestria sa artistică și bogăția repertoriului său cu influențe de jazz manouche. Dau un mic spoiler din spectacol: la final, dincolo de bucățile musicale ale operei, orchestra de muzicieni își încheie flamboaiant prestația cu un formidabil Libertango, condus de acordeonul magic al lui Emy Drăgoi și viorile celor două talentate fiice ale sale. Mai mult nu vă pot devoala din spectacol, pentru că trebuie să mergeți să-l vedeți și să vă lăsați purtați prin atmosfera Buenos Airesului imaginat de Răzvan Mazilu, ajutat în scenografie de magnificul decor creat de Dragoș Buhagiar. Ce m-a convins pe mine să iau bilet, în afară de iubirea pentru tango? O scurtă descriere scursă pe nerăsuflate din sensibilitatea artistului dansator, coregraf și regizor Răzvan Mazilu: „Încă nu am ajuns la Buenos Aires. Plănuisem o călătorie anul trecut, dar nu a fost să fie, cum nu au fost să fie multe altele. Așa că am adus pe scenă un Buenos Aires imaginat din toate clișeele și locurile comune știute, pe care le-am dinamitat, le-am întors pe dos și le-am livrat, sper, în cel mai seducător mod cu putință. Un Buenos Aires inspirat din lecturile din García Márquez și Borges (o fotografie destul de cunoscută a poetului aproape orb, sprijinit melancolic în baston, stă la baza Spiritului, personaj interpretat de Gheorghe Visu). Un Buenos Aires inspirat din muzica lui Piazzolla, ascultată pe repeat. Din vocile copleșitoare ale lui Carlos Gardel sau Julio Sosa. Din joaca mea din spectacolul Un Tango Mas și colaborarea cu Narcotango. Din filmele lui Saura și Sally Potter. Un Buenos Aires inspirat de magazinul de inimi second hand, ținut de o vânzătoare de inimi, undeva într-o zonă promiscuă. Inimi făcute din cărți franțuzești de tarot, din tatuajele marinarilor neatenți, din cântece de leagăn și anghinare. Un Buenos Aires inspirat din cântecul unei Malene de seară, din lupta unei găști de bandoneoane mincinoase și suspinul unui înger de teracotă. Un Buenos Aires inspirat de însăși Umbra Mariei care se spune că bântuie orașul, cântând refrenul obscen al celui mai sfâșietor tango ce nu a fost compus încă.”

Sper din suflet să reușiți să prindeți bilete la spectacol în septembrie și să descoperiți lumea fantastică a parabolelor și metaforelor incluse de Piazzolla în operă; un Piazzolla de patruzeci și ceva de ani la momentul compoziției, cu inima sfâșiată de pasiunea pentru o amantă a sa și gândul tulburat de o iubire veșnică, dar totuși neîmplinită.

Iar dacă nu sunteți familiarizați cu tangoul, dar cunoașteți povestea Zarazei și a trubadurului Cristian Vasile și iubiți parfumul romanțelor din Bucureștiului interbelic, atunci iarăși aveți toate motivele să vă luați bilet, căci sunteți „din target”.