Marcel Ciolacu : Prețurile la alimente vor fi plafonate până pe 30 iunie. Trebuie să asigurăm accesul cât mai larg al producătorilor români la marile lanțuri
Premierul Marcel Ciolacu spune că anul acesta va continua proiectele începute de anul trecut, iar având în vedere că România are un deficit de 3 miliarde de euro în zona alimentară susține că va continua demersul de a asigura producătorilor…
Premierul Marcel Ciolacu spune că anul acesta va continua proiectele începute de anul trecut, iar având în vedere că România are un deficit de 3 miliarde de euro în zona alimentară susține că va continua demersul de a asigura producătorilor locali accesul la marile lanțuri de distribuție.
„Avem un deficit comercial de 3 miliarde de euro, dar România continuă să exporte foarte multă marfă, în special materie primă, și importă produse procesate. Săptămâna viitoare, împreună cu domnul secretar de stat Botănoiu și cu echipa de la Minister, vom face o analiză punctuală a deficitului, astfel încât să vedem unde mai trebuie să intervenim cu programe pentru a reduce acest deficit cât mai mult și să obținem o scădere începând cu anul 2024”, a spus Marcel Ciolacu.
Ce mai declarat premierul:
- Mai există o problemă legată de accesul producătorilor români la marile lanțuri de magazine, iar domnul ministru va iniția, începând de săptămâna viitoare, o discuție pe acest subiect cu toți retailerii din România. Știm cu toții că mai avem o plafonare până pe 30 iunie și cred că este normal să începem acest demers din timp pentru a asigura accesul cât mai larg al producătorilor români la marile lanțuri de distribuție, astfel încât să respectăm legislația europeană și să facem o comparație a directivelor. Astfel, vom asigura un avantaj concurențial pentru produsele românești.
- Vom continua și cu popularea fermelor, știind că deficitul cel mai mare este la carnea de porc. La carnea de pasăre am ajuns la 146%, devenind unul dintre cei mai importanți exportatori.
- Am discutat și despre menținerea licențierii pentru importurile din Ucraina pe toate gamele menționate. Vom continua această politică pentru a reduce deficitul comercial și pentru ca românii să aibă acces la cât mai multe produse românești, produse și procesate în România, nu doar ambalate de mari retaileri.
- Este un fenomen în care se importă produse vrac și doar se ambalează în România, ceea ce duce la un sistem concurențial neloial față de procesatorii din România.