Home Actualitate Marcel Ciolacu: Facturile vor scădea ime...
Actualitate

Marcel Ciolacu: Facturile vor scădea imediat, urmare a propunerilor PSD

Facturile românilor vor scădea imediat ca urmare a propunerilor PSD, agreate luni în coaliție, afirmă liderul social-democraților, Marcel Ciolacu. El precizează că pachetul de măsuri al PSD „duce prețul la energie electrică la nivelul de dinainte de liberalizarea sălbatică făcută de dreapta”.

Marcel Ciolacu: Facturile vor scădea imediat, urmare a propunerilor PSD
Marcel Ciolacu: Facturile vor scădea imediat, urmare a propunerilor PSD · Foto: Business Magazin

„Facturile românilor vor scădea imediat – ca urmare a propunerilor PSD, agreate ieri (luni – n.r.) în coaliție. Pachetul de măsuri al PSD duce prețul la energie electrică la nivelul de dinainte de liberalizarea sălbatică făcută de dreapta, respectiv 0,68 lei/kWh. De asemenea, am crescut plafonarea la 0,31 lei/kWh și am aplicat o compensare de 40% la gaze naturale, astfel încât prețurile finale să fie mai mici. În plus, măsurile PSD au vizat și creșterea volumele de consum atât la electricitate, cât și la gaze pentru ca 90% dintre cetățeni să beneficieze de prețuri scăzute, spre deosebire de doar 20% ca până acum”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El afirmă că propunerile PSD, agreate de întreaga Coaliție, trebuie să fie adoptate cât mai repede prin ordonanță de urgență de către Guvern, astfel încât să fie aplicate de la 1 februarie, inclusiv la factura din ianuarie.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seara noile plafoane la facturile la energie electrică și gaze. De asemenea, prim-ministrul a spus că peste un milion de facturi vor fi refăcute fără ca românii să fie debranșați.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună