Maracineni, Tarlisua, Nassiria

Ideea de retragere a majoritatii trupelor romanesti din Irak a starnit reactii cel putin la fel de intense ca si, cu ani in urma, propunerea de a-i trimite acolo. O dezbatere publica altfel normala pentru orice tara care a avut sau are militari in Irak s-a transformat intr-un conflict politic violent sau, mai bine zis, a oferit un camp nou de manifestare conflictului de mult existent intre palatele Cotroceni si Victoria, respectiv intre PD (sustinut de presedintele Basescu) si PNL (sustinut de UDMR, PRM, PC si partial de PSD).

Nici nu putea fi altfel: impulsul conducerii PNL de a anunta direct la televizor o initiativa pe care n-a comunicat-o principalului sau partener de coalitie, PD, a venit firesc dupa alte impulsuri asemanatoare venite recent din partea PD, cu ocazia retragerii din Guvern a doi ministri democrati sau a enuntarii unui proiect de restructurare radicala a aparatului administrativ, proiect menit sa vaduveasca Guvernul de multe din prerogativele sale. Iar replica data de presedintele Traian Basescu, excesiv de personalizata, a fost o repetare aproape in aceleasi cuvinte a mai vechilor sale atacuri la adresa premierului Tariceanu (regretul ca l-a numit in functie, reprosul pe tema legaturilor acestuia cu „grupurile de interese“). S-ar zice, deci, ca nimic nu se poate intampla in societatea romaneasca, inclusiv in politica externa, fara polarizarea obsedanta intre cele doua tabere ale puterii de la Bucuresti. Nu trebuie uitat ca toata cearta in jurul iesirii din Irak s-a intamplat la cateva zile dupa una din cele mai ridicole expresii ale rivalitatii Basescu-Tariceanu, intamplata in jurul podului de la Tarlisua, una din comunele afectate de ultimele inundatii. Podul in cauza a luat locul celui de la Maracineni de anul trecut, dar competitia de imagine intre presedinte si premier a ramas aceeasi.

Interpretarea incidentului cu retragerea din Irak drept o simpla prelungire a conflictului dintre palate/partide e explicabila insa si daca ne uitam la calitatea argumentatiei folosite de acestea ca sa-si sustina pozitiile. PNL (sau partea de PNL care a lansat ideea retragerii) a folosit cateva argumente complet disparate si usor de combatut: costurile excesive pentru Romania ale participarii la razboi, plecarea din zona Nassiria a trupelor italiene (in a caror subordine actioneaza militarii romani) si motivul emotional al pierderilor de vieti romanesti in Irak si Afganistan. De cealalta parte, presedintele Basescu si Partidul Democrat (sustinuti de ministrul penelist de externe, Mihai Ungureanu, lasat de propriul partid pe dinafara dezbaterii) au exagerat voit daunele internationale provocate de propunerea PNL, vorbind de un „atentat grosolan la interesul national“ si de „decredibilizarea Romaniei“ in fata partenerilor externi.

In aceste conditii, faptul ca si presedintele, si premierul, si partidele accepta in principiu ca ar fi nevoie de o dezbatere publica in privinta ramanerii trupelor noastre in Irak nu e decat o expresie a disponibilitatii politicianului roman de a conversa si de a-si da cu parerea pe orice tema care ii poate aduce castiguri de imagine. Toata lumea stie ca o asemenea dezbatere n-a avut loc niciodata pana acum, din lipsa de interes a societatii pentru asa ceva. E posibil ca acest interes sa se trezeasca brusc, doar fiindca primii oameni in stat inteleg sa se incontreze si pe podul de la Nassiria?