Mândria de a fi român, tragedie în patru acte

Într-o perioadă când sentimentul de a fi român este, cred, la cote destul de joase, simțim, pare-se, nevoia de a ne raporta la succesele oricui are o cât de mică legătură cu noi; ultima reușită este a celor doi români care au creat o cameră video specială, care a fost pomenită la Oscar, dar premiată cu două săptămâni înainte. Astfel de abordări, interesante și generatoare de inspirație în anumite condiții, au început să mă obosească, pentru că periodic descoperim de fapt aceiași și aceiași oameni. Nu înțeleg de ce unu, nu căutăm să realizăm aici, în România, un loc cu care să ne mândrim și la care să se raporteze cei care au plecat și au reușit în străinătate și doi, de ce nu ne raportăm la valorile reale românești.

Căutați pictura lui Victor Brauner și veți descoperi un pictor excepțional, ale cărui opere sunt plătite cu sute de mii și milioane de dolari la licitații.Și povestea picturii pe care o vedeți, “Autoportret cu ochiul enucleat”, este excepțională, o măsură a capacităților sale premonitorii; veți vedea ce și cum.

Victor Brauner s-a născut la Piatra Neamț, în 1903. Este un avangardist care a cochetat intens cu suprarealiștii și care a îmbinat imaginația debordantă cu ocultul și simbolistica, fie și religioasă, alături de influențe folclorice. Ani de zile România l-a ignorat și așa a rămas, chiar într-o epocă în care recuperarea altor exilați, precum Cioran, Ionescu sau Eliade s-a făcut într-un mod sistematic.

Să-l reținem pe Brauner drept un june febril, talentat, care studiază artele și se apropie de suprarealism, poate și din cauză că a crescut într-o casă în care marea distracție erau ședințele de spiritism care umpleau nopțile.

Actul unu. Pleacă la Paris în 1930 și se atașează de Brâncuși, omul care îi pune în mână un aparat de fotografiat, o unealtă capabilă să rețină – spune sculptorul – insolitul. Brauner străbate bulevardul Montparnasse și fotografiază un cuplu de magicieni, spectatorii, împrejurimile. Ultima fotografie din set reține o casă – numărul este vizibil clar, este casa unde își va pierde, peste ani, ochiul.

Actul doi: în 1931 își pictează autoportretul; într-un interviu televizat își amintește, în 1960, că se simțea “vidat”. A decis să își facă un autoportret minuscul, pe lemn, și, pentru a-l “anima puțin, pentru a-l face mai extravagant…am scos un ochi”.

Actul trei: “Peisaj mediteranean”, pictat în 1932, o compoziție onirică și violentă, găzduiește în prim-plan un chip care are înfipt în orbită un stilet pe care stă scrisă litera D, inițiala celui care avea să-l lovească mai târziu.
Actul patru: mutilări apar în tablouri din 1932 (“Ușa”), 1937 – “Moartea lunii”, “Adrianopole”, “Ultima călătorie”.

Actul cinci: 28 august 1938, data mutilării. Un cerc de prieteni și cunoștințe din boema Parisului, o ceartă între doi spanioli focoși pentru o femeie, o încăierare, un pahar masiv de vin care zboară, aruncat cu furie. Brauner se prăbușește, prietenii îl ajută să se ridice, pictorul își zărește fața desfigurată într-o oglindă.

Accidentul îl transformă pe Brauner irevocabil; devine obsedat de fantastic, de vis și de mistic. Căutați excepționala “Prelude to a civilization” din 1954, tablou aflat la Metropolitanul din New York și veți înțelege și veți mai căuta. Firesc, Brauner a oferit lumii spiritualitate românească pură, tragică, misterioasă.