Managerul care a înființat departamentul de prețuri de transfer al EY România
Alex Milcev este partener în cadrul departamentului de Asistență Fiscală al EY România și coordonatorul departamentului de Asistență Fiscală al biroului din Republica Moldova.
Alex Milcev are o perspectivă de afaceri globală conturată de-a lungul celor 17 ani de experiență, în calitate de consultant în cadrul unor companii de renume din industria de servicii profesionale. Primele sale cunoștințe în materie de business și de drept s-au format în cadrul unor instituții de învățământ, precum Academia de Studii Economice din București și Universitatea din București – Facultatea de Drept, oferindu-i un avantaj considerabil în a înțelege și aprecia orice eveniment sau tranzacție din punct de vedere financiar și juridic.
Alex Milcev este membru fondator al Camerei Consultanților Fiscali din România și membru al Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), participând activ la toate inițiativele mediului de afaceri privind îmbunătățirea legislației și practicilor fiscale în România. S-a alăturat echipei EY România în anul 2002, iar în 2006 a devenit partener în cadrul departamentului de Asistență Fiscală din București. Alex a lucrat o perioadă în SUA pe probleme de prețuri de transfer și a adus know-how-ul necesar pentru înființarea serviciului de prețuri de transfer și în cadrul EY în România.
Alex Milcev colaborează îndeaproape cu publicații economice și este invitat în cadrul emisiunilor financiare pentru a comenta noutățile și proiectele legislative fiscale și participă în mod regulat la întâlnirile cu Ministerul de Finanțe în ceea ce privește modificarea și implementarea legislației fiscale. Este lector și speaker la numeroase conferințe și seminarii pe teme fiscale, inclusiv cele organizate pentru studenții din ASE și alte instituții de învățământ economic și juridic. ãCând vorbim de principii, atunci viața profesională și cea personală seamănă foarte mult. În fiecare dintre ele, ca să mergi înainte și să ai succes durabil, trebuie să fii întotdeauna sincer și să ai grijă întotdeauna de interesele, dorințele și așteptările celuilalt”, spune Alex Milcev.
Alex Milcev face parte din promoția tinerilor manageri de top din 2014. Citește în premieră alte 99 de povești de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

Comandă acum catalogul în format electronic la prețul de 35 lei.