Managerii din sectorul de construcții estimează pentru perioada aprilie-iunie creșterea activității economice, în paralel cu majorare accentuată a prețurilor, opinie împărtășită și de managerii din comerț
Managerii din sectorul de construcții estimează pentru perioada aprilie-iunie 2026 creșterea activității economice, în paralel cu majorare accentuată a prețurilor, opinie împărtășită și de managerii din comerț, potrivit datelor INS. De asemenea, managerii din sectoarele construcții, comerțul cu amănuntul și…
Managerii din sectorul de construcții estimează pentru perioada aprilie-iunie 2026 creșterea activității economice, în paralel cu majorare accentuată a prețurilor, opinie împărtășită și de managerii din comerț, potrivit datelor INS.
De asemenea, managerii din sectoarele construcții, comerțul cu amănuntul și servicii estimează relativă stabilitate a numărului de salariați în următoarele trei luni.
În industria prelucrătoare, rezultatele anchetei desfășurate de INS în luna aprilie indică, pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producției, reflectată printr-un sold conjunctural de +5%. În ceea ce privește numărul de salariați, se estimeazӑ scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -6%.
Prețurile produselor industriale sunt așteptate să crească, tendință indicată printr-un sold conjunctural de +39%
În construcții, managerii estimează creșterea volumului producției (sold conjunctural +17%) și relativa stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +2 %). În schimb, se așteaptӑ ca prețurile lucrărilor de construcții să înregistreze dinamică accentuată reflectată printr-un sold conjunctural de +51%.
Managerii din comerțul cu amănuntul estimează pentru următoarele trei luni scădere moderată a cifrei de afaceri, soldul conjunctural fiind -7%. În ceea ce privește forța de muncă, angajatorii anticipează o tendință de relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +4%).
Majorӑri de prețuri sunt estimate de 55% dintre respondenți, iar scăderi de doar 6%, soldul conjunctural de +49% indicând creștere accentuată.
În zona de servicii, managerii mizează pe relativa stabilitate a cererii de servicii pentru următoarele trei luni, soldul conjunctural fiind de 0%.
Pe baza datelor, se estimează relativă stabilitate a numărului de salariați în următoarele trei luni (sold conjunctural -2%).
Se anticipeazӑ cӑ prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor urma să crească, tendință reflectată printr-un sold conjunctural de +30%.