Mama lui Navalnîi i-a cerut lui Putin să-i permită să ia cadavrul fiului ei
Mama lui Alexei Navalnîi i-a cerut președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să-i permită să ia acasă cadavrul fiului ei. Inițial familiei și avocaților li s-a spus că procedura va ține două săptămâni.
Mama lui Alexei Navalnîi i-a cerut lui Vladimir Putin să-și vadă fiul și să-i predea cadavrul fiului ei.
„Vladimir Putin… lasă-mă să-mi văd în sfârșit fiul”, a transmis Lyudmila Navalnaya, potrivit Sky News.
Trupul lui Alexei Navalnîi nu va fi dat familiei în următoarele 14 zile, potrivit purtătorului său de cuvânt.
„Anchetatorii le-au spus avocaților și mamei lui Alexei că nu le vor da cadavrul. Corpul va fi supus unui fel de „examinare chimică” pentru încă 14 zile”, a transmis luni, purtătorul de cuvânt, pe X.
Soția lui Navalnîi a susținut că disidentul a fost otrăvit și a acuzat autoritățile ruse că îi ascund corpul pentru a permite substanței să dispară din corp.
Disidentul a murit din motive necunoscute în închisoare săptămâna trecută.