Maimutele si statul servil
Uaaau! Dacian Ciolos va fi comisar european pentru agricultura. El o sa faca in asa fel incat romanii sa aiba multi bani, ca doar nu degeaba l-am sprijinit noi sa ajunga sa gestioneze jumatate din bugetul uniunii. Si Herta Müller e cea mai tare, ca a luat premiul Nobel pentru literatura. Tot pentru noi. Pentru romanasii nostri, adica.
Si Google a stiut cand e ziua noastra nationala si a marcat
evenimentul asa cum stiu ei, asa ca mandria ne-a napadit si mai
tare. Ba mai e unul, Radu Afrim, care e personalitatea culturala
europeana a anului 2009. Ma rog, Afrim e regizor de teatru, adica
salile alea unde nu poti manca floricele asezat confortabil si nici
nu poti vorbi la telefon; dar, oricum, e bun la numaratoarea
succeselor care ne tot napadesc.
Pana acum am fost relativ ironic. Acum, in registru serios, vreau
sa amintesc de o poezie a lui Geo Bogza, care nu a fost numai un
mare reporter, ci si un poet sensibil si sincer; are el undeva
niste versuri despre cei ce se imbraca fericiti in hainele mortilor
si se plimba falosi in hainele mortilor si zangane in buzunare
maruntisul ramas in hainele mortilor. Unii vor fi inteles deja ce
vreau sa spun; traduc pentru restul: Dacian Ciolos si Herta Müller
si Radu Afrim au izbutit ei singuri, fara ca Romania sa-i ajute in
vreun fel. Si cred ca nu avem dreptul, in nici un caz, sa ne
impaunam cu izbanzile celor ce au gasit puterea, taria si
frumusetea sa se rupa de banal si sa izbandeasca. Ei singuri.
Cand scriu acest text nu stiu cine va fi noul presedinte al
Romaniei, pentru ca este vineri, dupa marea disputa. Cand veti citi
textul in revista, veti sti deja si rezultatele finale ale
alegerilor. Acesta se cheama blestemul presei tiparite, si incerc
sa-l depasesc cu o profetie: stiu ce fel de stat va fi Romania
viitorului presedinte. Statul slugarnic. Oricine va fi fiind
presedinte.
Sintagma apartine scriitorului Hilaire Belloc (1870 – 1953), un ins
nascut in Franta, dar stabilit in Marea Britanie. Prolific si cu o
personalitate puternica, calat pe dispute, este plasat de critici
pe acelasi palier cu H.G. Wells, George Bernard Shaw si GK
Chesterton. In 1912 Hilaire Belloc scrie “The Servile State”, o
carte lipsita de formule economie, dar despre economie. Cartea
prevestea reaparitia sclaviei, intr-o forma modificata, in lumea
moderna: statul slugarnic este societatea in care un grup de insi
sunt constransi de o constructie legislativa bine intentionata sa
munceasca pentru beneficiul unei alt grup social. Servilismul lui
Belloc este o norma, un stalp al societatii, impus de legislatie;
exista, in societatea slugarnica, posibilitatea sa refuzi aceasta
conditie, dar cel ce procedeaza asa este ostracizat.
Statul slugarnic nu este economie de piata, economia de piata se
bazeaza pe liber arbitru, cerere si oferta, justitie si
corectitudine, determinare si compasiune. Statul slugarnic nu este
nici comunism, unde nimeni nu-si pune intrebari si exista
supercentralism, extraplanificare si fericire impusa.
Economistul Friedrich von Hayek, care l-a apreciat pe Belloc,
credea ca ascensiunea nazismului in Germania a fost un exemplu
potrivit pentru viziunea scriitorului. Departe de mine concluzia ca
in Romania ar putea aparea apucaturi fasciste; dar sugerez oricarui
suparat sa se gandeasca, cu propriul sau cap, cinci minute la
situatia reala a acestei natii. Avem un grup nu prea mare de
platitori de taxe si impozite care sustin cea mai mare parte a
bugetului de stat. Bugetul de stat este distribuit altui grup; avem
asadar platitori de taxe si beneficiari de taxe, fiecare in stare
neta. Nici unul, nici celalat grup nu este vinovat pentru starea
creata, sunt victime ale sistemului. Si acesta este numai un
exemplu dintr-o multitudine, alegeti doar taberele potrivite. Ca sa
indulcim pilula, luam doze mici de Ciolos, Müller sau Afrim si
credem ca suntem grozavi.
Dupa aproape un secol de la aparitia “The Servile State”, un grup
de studenti de la universitatea din Plymouth au primit un grant de
2.000 de lire sterline; cu banii acestia au luat un PC pe care l-au
pus in cusca maimutelor din gradina zoologica Paington. Scopul lor
a fost de a testa teoria care spune ca o maimuta care bate la
nesfarsit, aiurea, la un computer, va sfarsi prin a emite, la un
moment dat, un text coerent, ba va putea rescrie o opera a lui
Shakespeare.
Studentii de la Plymouth n-au avut un timp infinit, dar si dupa
numai o luna de zile teoria s-a dovedit falsa: maimutele, cinci
macaci negri cu creasta, au distrus computerul, au facut pipi pe
tastatura si nu au emis nici macar un singur cuvant coerent si
intreg; au batut cinci pagini de text in care predomina litera
“S”.
Suntem la sfarsitul unui an in care romanii s-au zbatut singuri in
criza economica, fara niciun ajutor, in care grupul platitorilor de
taxe a trebuit sa suporte nu numai propriile probleme, ci si nevoia
de orgoliu si faima si impaunare stupida a “elitei” politice si
guvernamentale, un alt grup care n-ar supravietui o secunda fara un
stat servil. Probabil ca alesul va fi rostit deja ceva de genul
“…ne asteapta o perioada grea, dar o sa fie bine…”, in
cuvantarea victorioasa de duminica seara, inchipuindu-se un soi de
Churchill. Dar nu, e doar un biet macac cu creasta care a insirat
ceva mai multe S-uri pe tastatura. Iar eu, un altul, am tot izbit
tastele si am rescris o zicere a lui Bertolt Brecht: “n-ar fi mai
usor sa dizolvam poporul si sa alegem altul in locul lui”?