Mai merită să te lupți pentru a ajunge manager?

Business Magazin a strâns până în prezent 1.100 de manageri, sub 40 de ani, la care se vor adăuga de săptămâna aceasta încă 100. Până la urmă este un pariu pentru viitor din partea Business Magazin.

În 2006, la prima ediție, nu știu dacă ne gândeam că Iulian Stanciu de la eMAG va ajunge unde a ajuns astăzi, de exemplu. La fel, Călin Drăgan, de la Coca-Cola, care era un director operațional în România când l-am descoperit, pentru a ajunge acum în Japonia șef peste un business de peste 10 miliarde de dolari.

Fiecare dintre cei 1.100 de tineri manageri adunați an de an are propria poveste de creștere, de eșec, de stagnare sau de ieșire de tot din business.

Odată cu creșterea investițiilor străine și apariția multinaționalelor, noțiunile de manager, de director, de CEO, CFO, COO, CMO au devenit tot mai importante. De asemenea, numele celor care ocupă aceste poziții au crescut în importanță în mediul de afaceri din România, mulți identificându-se chiar cu firma.

La polul opus, în companiile românești, numele managerilor din interior sunt mai puțin cunoscute. Antreprenorul este cel care are prim-planul.

Spre exemplu, la Mobexpert, toată lumea știe de Dan Șucu, proprietarul, patronul, antreprenorul. Prea puțină lume știe de Bogdan Staicu, unul din oamenii de bază din spatele acestui brand, cu o activitate de peste 20 de ani în companie.
Dar, dincolo de panoul de onoare, o întrebare care se pune din ce în ce mai des este dacă mai merită să te lupți să fii manager, director și – de ce nu? – chiar antreprenor.

Stresul de zi cu zi din businessul românesc este infernal, iar acest lucru îți poate aduce o depresie, o cădere totală din punct de vedere psihic și fizic, un colesterol, un cancer sau rupturi ireparabile în familie.

Creșterea orgoliului odată cu avansul din organigramă și majorarea salariului/bonusului, necesitatea de a fi în priză tot timpul, obligația de a atinge țintele din buget, dorința de a nu claca și eșua pun presiune pe manageri în fiecare zi.
Viața a făcut ca în România anilor 2000, când se deschidea o altă economie, mulți angajați români să ajungă manageri și directori în foarte scurt timp. Ei au ars etapele și nu au avut timp să acumuleze nici experiență și nici detașare pentru a face față schimbărilor rapide. Criza a măcelărit mulți manageri care știau că sunt buni, dar care au aflat că nu sunt de neînlocuit.

Cu ridurile acestui ultim deceniu, care a lovit în plin mediul românesc de afaceri, mulți manageri se întreabă dacă merită acest job, dacă merită să te lupți să ajungi sus, dacă merită să-ți strici sănătatea pentru 3.000 – 5.000 de euro pe lună, în condițiile în care diferența dintre salariile de intrare și cele de manager nu mai sunt atât de mari ca acum un deceniu.
Tendința în piață este de a majora salariile de intrare și cele de la limita de jos și de a plafona salariile de top, dacă nu chiar de a le reduce.

Noile generații de angajați prețuiesc timpul, locul și cu cine lucrează, cafeteria și cantina de la parter mai mult decât salariul și poziția în companie. Plus că pleacă la prima dispută verbală.

Pentru noile generații de angajați, nici nu se mai pune problema determinării, energiei, dorinței de a mișca lucrurile, de a sări etapele, de a ajunge sus, de a muri pentru companie.

La ora 18.00 toată lumea vrea să plece la mall sau la bere.

În aceste condiții, tu, ca manager, cu cine mai lucrezi? Pe cine mai suni noaptea ca să-i dai de lucru pentru a doua zi la prima oră? Cu cine îți mai faci bugetul? Cu cine mai obții bonusurile, care oricum au scăzut de la criză încoace?
Acum un deceniu, multă lume voia să fie șef, să aibă angajați în subordine, să fie și mamă, și tată pentru problemele tuturor.
În prezent, toată lumea fuge de poziții care înseamnă a lucra cu alții, a-i învăța pe alții, de a fi responsabil de munca altcuiva. Ierarhiile verticale s-au transformat în multe poziții orizontale pentru că nimeni nu mai vrea să-și ia crucea responsabilităților pentru alții.

Mulți manageri, odată ce își preiau poziția mai mult ca o corvoadă decât un mare pas înainte, încep să se gândească cum să devină mici antreprenori, să facă prăjituri, dulciuri, bijuterii, să înlocuiască un salariu de 3.000 de euro cu un business din care să câștige 2.000 de euro pe lună, dar fără stres, cu trei vacanțe pe an. În aceste condiții, de ce mai merită să lupți pentru a ajunge manager?

O parte din răspunsuri le veți primi de la noua generație de tineri manageri descoperiți, și anul acesta, de Business Magazin.