Made in China: 2.300 de kilometri în opt ore, cea mai lungă cale ferată de mare viteză din lume
Cu o lungime de 2.298 de kilometri, cea mai lungă cale ferată de mare viteză din lume face legătura în opt ore între nordul și sudul Chinei, trecând prin aproximativ 20 din marile orașe ale țării, printre care capitala Beijing.
Cu o lungime de 2.298 de kilometri, cea mai lungă cale ferată de mare viteză din lume face legătura în opt ore între nordul și sudul Chinei, trecând prin aproximativ 20 din marile orașe ale țării, printre care capitala Beijing. Costurile totale ale investiției sunt estimate la 250 miliarde yuani (30 miliarde euro), scrie Les Echos. Proiectul nu este finalizat, deoarece autoritățile chineze se gândesc să prelungească linia în sud din Guangzhou până în Hong Kong în următorii doi ani. Primele călătorii-test au fost efectuate la sfârșitul anului trecut și marchează revenirea ambițiilor Beijingului de a mări infrastructura de cale ferată de mare viteză. Proiectele în acest sens au fost aproape înghețate după coliziunea din iulie 2011 a două trenuri de mare viteză, accident în urma căruia și-au pierdut viața aproximativ 40 de persoane. Anterior accidentului, în China au fost construiți peste 7.000 de kilometri de cale ferată de mare viteză în doar câțiva ani, ceea ce a pus sub semnul îndoielii siguranța lucrărilor. După evenimentul din iulie, Beijingul a ordonat verificarea infrastructurilor. Auditul a găsit un nivel îngrijorător de îndatorare a ministerului căilor ferate. La sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, datoria se cifra la 2.210 miliarde yuani (257 miliarde de euro), o cifră atât de mare – echivalentul a 5% din PIB – încât dă emoții analiștilor care încearcă să calculeze la cât se ridică datoriile totale ale statului chinez.