Home Actualitate Macron și Scholz vor intensificarea auto...
Actualitate

Macron și Scholz vor intensificarea autonomiei strategice a UE,cer Rusiei să reducă tensiunile

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, au pledat, marți, pentru consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, au cerut Rusiei să reducă presiunile militare asupra Ucrainei și au analizat măsuri de relansare economică și de protecție a mediului.…

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, au pledat, marți, pentru consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, au cerut Rusiei să reducă presiunile militare asupra Ucrainei și au analizat măsuri de relansare economică și de protecție a mediului.

“Vizita președintelui Franței este semnalul privind consolidarea prieteniei între țările noastre și privind intensificarea coordonării Franței cu Germania în toate problemele importante”, a afirmat cancelarul Olaf Scholz, conform unui comunicat postat pe site-ul Guvernului german și vizualizat de MEDIAFAX.

Întâlnirea lui Emmanuel Macron cu Olaf Scholz a avut ca scop principal stabilirea agendei la nivelul Uniunii Europene și pe plan mondial, în contextul în care Franța exercită Președinția semestrială a Consiliului UE, iar Germania deține Președinția Grupului națiunilor puternic industrializate (G7).

“Este bine că asumăm împreună aceste sarcini și că putem formula împreună teme relevante”, a precizat Olaf Scholz.

Emmanuel Macron și Olaf Scholz au pledat pentru consolidarea suveranității Uniunii Europene și pentru menținerea unei ordini internaționale bazate pe reguli. În acest context, cei doi lideri analizează opțiuni pentru facilitarea procesului decizional în materie de politică externă la nivelul Uniunii Europene și au analizat măsuri de protejare a mediului și acțiuni de relansare economică. “Germania și Franța cooperează strâns și pentru depășirea crizei pandemiei, urmând să folosească mandatele Președinției Consiliului UE și Președinției G7 în acest sens”, inclusiv pentru îmbunătățirea sănătății pe plan mondial, a subliniat Olaf Scholz.

Cancelarul Germaniei a argumentat că promovarea valorilor statului de drept și a normelor democratice reprezintă un element “unificator” în Europa.

“Sunt necesare acțiuni coordonate și în contextul situației dificile de la frontiera Ucrainei cu Rusia”, a afirmat Olaf Scholz, îndemnând toate părțile să ia măsuri pentru reducerea tensiunilor. “Iar Rusia trebuie să facă pași concreți în această direcție”, a insistat cancelarul Germaniei, avertizând că un atac militar rus va atrage “consecințe severe”.

“Este bine să continue negocierile”, a subliniat Olaf Scholz, salutând dialogul cu Rusia în diverse structuri, prin intermediul NATO, al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și în Formatul Normandia.

Emmanuel Macron va vorbi vineri cu Vladimir Putin

La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că intenționează să discute vineri cu omologul său rus, Vladimir Putin. “Nu putem decât să constatăm că Rusia este pe cale să devină o putere a dezechilibrului”, a afirmat Emmanuel Macron, conform postului France 24, observând că “se multiplică” acțiunile în sensul destabilizării fostelor republici sovietice.

“Dar nu trebuie să abandonăm dialogul cu Rusia”, a continuat Emmanuel Macron, anunțând că vineri va discuta prin telefon cu președintele Vladimir Putin despre criza din Ucraina și despre securitatea Europei. “Îi voi cere clarificări despre intențiile privind Ucraina”, a subliniat Emmanuel Macron, insistând pentru continuarea dialogului cu Rusia, în principal în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Miercuri, la Paris, consilieri politici din Franța, Germania, Rusia și Ucraina vor purta discuții în Formatul Normandia pe tema soluționării conflictului separatist din estul Ucrainei.

“Lucrăm împreună pentru detensionarea situației. Și vreau să subliniez că Germania și Franța au aceeași poziție asupra acestui subiect. În cazul unui atac militar, va exista o ripostă, iar costurile vor fi mari”, a afirmat Emmanuel Macron în conferința de presă organizată alături de Olaf Scholz.

Rusia este acuzată că a mobilizat aproximativ 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei. Administrația de la Kiev se teme de o invazie sau de o lovitură de stat.

Administrația Vladimir Putin cere garanții că Alianța Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est și argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele și echipamentele militare inclusiv din România și Bulgaria. Washingtonul urmează să transmită în următoarele zile răspunsuri scrise Moscovei privind garanțiile de securitate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună