Macovei: Ponta are o singură idee fixă - să scape baronii locali PSD de justiție
Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că Ponta are "o singură idee fixă, să scape baronii locali PSD de justiție", pentru că aceștia "îi aduc voturi prin minciună sau prin furt sau prin cumpărare", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaților pentru alegerile europarlamentare, că PDL trebuie să câștige alegerile “pentru a scăpa țara de Victor Ponta și de grupul infracțional organizat condus de el”.
“Ponta are o singură idee fixă: să scape baronii locali PSD de justiție. Ponta vrea să scape baronii PSD de justiție pentru că acești baroni locali îi aduc voturi prin minciună sau prin furt sau prin cumpărare”, a spus Macovei.
Ea a adăugat că românii nu au nevoie de un premier “șantajabil”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro