Home Actualitate Lupte pentru putere în Rusia. Armata rus...
Actualitate

Lupte pentru putere în Rusia. Armata rusă a bombardat trupele de mercenari ruși Wagner. Prigojin amenință cu răzbunarea / Putin este la curent: se iau toate măsurile necesare

Evgheni Prigojin a declarat vineri că armata rusă a bombardat intenționat o tabără a mercenarilor Wagner din Ucraina, conform unei postări pe o rețea de socializare, notează monitorulapararii.ro. Șeful mercenarilor Wagner a precizat că rachetele au venit din spatele frontului,…

Evgheni Prigojin a declarat vineri că armata rusă a bombardat intenționat o tabără a mercenarilor Wagner din Ucraina, conform unei postări pe o rețea de socializare, notează monitorulapararii.ro.

Șeful mercenarilor Wagner a precizat că rachetele au venit din spatele frontului, iar pierderile sunt uriașe, potrivit www.monitorulapararii.ro.

Evgheni Prigojin a anunțat începutul „eliminării răului”, referindu-se la conducerea militară a țării. El a cerut ca nimeni să nu interfereze cu activitatea de luptă a mercenarilor Wagner, iar cei care se vor opune vor fi distruși. După „restaurarea justiției”, luptătorii Wagner, potrivit lui Prigojin, se vor întoarce pe front. În trecut, mercenarii Wagner au mai capturat un locotenent-colonel rus, comandant de brigadă la Bahmut, pe care l-au acuzat că încerca să-i elimine pe mercenari.

În ultimele zile, Evgheni Prigojin a criticat conducerea armatei ruse și a acuzat Ministerul rus al Apărării că a inventat pretexte false pentru a-l păcăli pe Vladimir Putin să invadeze Ucraina și a afirmat că Moscova ar fi putut evita complet războiul.

“Nu este o lovitură de stat. Este un marș al justiției. Acțiunile noastre nu îi împiedică deloc pe soldații ruși obișnuiți”, a declarat Prigojin în urma speculațiilor online cu privire la comentariile sale anterioare, potrivit cărora ar fi anunțat de facto o revoltă armată împotriva armatei ruse.

Ministerul rus al Apărării, însă, a transmis că „toate informațiile care vin dinspre Prigojin despre așa-zisul atac al armatei ruse asupra mercenarilor Wagner nu corespund realității și reprezintă o provocare.”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele Vladimir Putin era la curent cu “situația în desfășurare” din jurul lui Prigojin și că se iau “toate măsurile necesare”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună