Lumea e avidă de indicii privind sănătatea economiei Chinei, însă datele sunt din ce în ce mai greu de obținut, iar analizele negative dispar
Obținerea unei imagini clare asupra problemelor celei de-a doua mari economii a lumii a devenit din ce în ce mai dificilă, scrie The Wall Street Journal.
Obținerea unei imagini clare asupra problemelor celei de-a doua mari economii a lumii a devenit din ce în ce mai dificilă, scrie The Wall Street Journal.
La începutul acestei săptămâni, biroul național de statistică al Chinei a anulat abrupt publicarea datelor trimestriale privind PIB-ul țării fără a oferi vreun motiv sau a stabili o dată nouă. Cu câteva zile înainte, agenția vamală a țării pur și simplu nu a publicat datele comerciale lunare oficiale, neoferind nicio explicație.
Deciziile, despre care economiștii spun că nu au un precedent evident în China, au venit în condițiile desfășurării congresului Partidului Comunist unde liderul Xi Jinping este de așteptat să obțină un al treilea mandat.
În ultimul an, biroul național de statistică al țării și firmele private de cercetare au retractat sau eliminat mai multe date pentru ca acestea să nu fie accesibile publicului, în timp ce rapoarte ale economiștilor și analiștilor, în special cele cu perspective mai pesimiste, au fost retractate sau șterse. Unii analiști proeminenți care au ridicat semne de întrebare privitoare la politicile economice și-au văzut conturile de social media suspendate.
Iar, în ultimele săptămâni, autoritatea de reglementare a pieței serviciilor financiare a îndemnat firmele de brokeraj să se abțină de la comentarii înaintea congresului Partidului Comunist.
Integritatea datelor economice din China se află de multă vreme sub semnul întrebării pentru investitori și economiști. Legea privind securitatea datelor adoptată de China anul trecut îngreunează și mai mult accesul companiilor și investitorilor străini la informații privitoare la firme locale.
Însă îngrijorările privind accesul la indicatori economici exacți și analize independente sunt în creștere odată cu accelerarea încetinirii economiei chineze înaintea congresului. O mare parte din date evidențiază slăbiciuni din economia chineză, care suferă de pe urma declinului sectorului proprietății și politicilor Covid-19 care sufocă cheltuielile consumatorilor și investițiile.
Xi între timp încearcă să izoleze economia țării de turbulențe geopolitice și să prezinte abordarea Chinei drept superioară modelelor occidentale de guvernanță.
Datele privind exporturile care ar fi trebuit publicate săptămâna trecută erau așteptate să indice o încetinire a creșterii exporturilor țării la cel mai scăzut ritm din cinci luni, potrivit unui sondaj WSJ realizat în rândul economiștilor. În mod similar, datele ce ar fi trebuit publicate în această săptămână erau așteptate să arate o încetinire a creșterii PIB-ului chinez.
Unii se tem că economiștii și băncile de investiții din China ezită să ofere evaluări mai pesimiste ale economiei de teamă să nu intre în conflict cu autoritățile, chiar și după o serie de reduceri ale estimărilor privind PIB-ul din ultimele luni.
Acest lucru înseamnă că noi reduceri agresive ar putea urma, în special pentru anul viitor, creând și mai multă nesiguranță pentru investitori, arat Logan Wright, de la Rhodium Group.