Home Opinii Lumea așa cum cred chinezii de cuviință
Opinii

Lumea așa cum cred chinezii de cuviință

Dacă veți căuta pe Google „Dalai Lama White House backdoor„ veți găsi lesne o fotografie reprezentativă pentru lumea în care trăim: undeva la jumătatea lunii februarie 2010 Dalai Lama a făcut o vizită la Casa Albă; pentru a menaja orgoliile liderilor chinezi, care s-au exprimat fățiș împotriva unei astfel de întâlniri, oamenii lui Barack Obama l-au scos pe liderul spiritual al Tibetului pe ușa di…

Lumea așa cum cred chinezii de cuviință
Lumea așa cum cred chinezii de cuviință · Foto: Business Magazin

Zâmbetul lui Dalai Lama contrastează puternic cu sacii de gunoi și troienele din backdoorul reședinței președintelui american. Cu atât mai puternic este mesajul pe care fotografia îl transmite, surprins mai bine decât orice analiză geopolitică: o Chină de care trebuia să țină cont chiar și pe atunci cel mai puternic om al lumii, președintele american (și cred că la fel este obligat să gândească și actualul cel mai puternic om al lumii, chiar dacă orgoliile moscovite sunt mult mai exacerbate decât cele de pe malurile Potomacului).

Mi-am adus aminte de fotografie în toiul discuțiilor din societatea românească legate de vizita premierului Li Keqiang și a delegației economice chineze. De la abordări radicale de genul „sunt comuniști și n-ar trebui să avem treabă cu ei„ la manifestări slugarnice, opiniile n-au lipsit, în buna tradiție locală. Dar tare mi-e teamă că miliardele anunțate ne vor ocoli, și nu din rațiuni ideologice sau politice, ci pur și simplu din nepăsare și nesimțire dâmbovițeană.

Voi fi scurt: cred că oportunitățile oferite de chinezi sunt cât se poate de bune și ar trebui să încercăm să devenim un partener important pentru cei ce vor deveni în curând principala putere economică a lumii. În același timp, va trebui să facem eforturi pentru a înțelege corect și a folosi în beneficiul nostru interesele care l-au mânat pe Li Keqiang la București.

O imagine pe care am mai folosit-o: iadul este un loc al dezmățului culinar – o mare masă plină cu toate bunătățile posibile, la care oamenii stau câte doi, față în față. Fiecare are o furculiță suficient de lungă pentru a-l hrăni pe cel din față, dar prea lungă pentru a se putea hrăni pe sine. Mâncatul devine o chestiune de încredere, pentru că ar trebui să-i dai hrana celui din față pentru a fi sătul. Iar în iad nimeni nu are încredere în cel din față și fiecare suferă de foame în fața mesei încărcate. Relația China – restul lumii se bazează în prezent pe un soi de încredere în care sunt implicate seturi de furculițe cu cozi lungi de miliarde, multe miliarde din orice valută veți fi vrând. Și cel din fața chinezului va trebui să-i capete încerderea și să-l înțeleagă.

Dincolo de linia partidului, dincolo de execuțiile publice, dincolo de clădirile din Shanghai și de fabricile mizere, dincolo de cei 150 de miliardari și de poluarea nesăbuită. Ne aflăm acum, ne place sau nu, de partea perdantă a lumii, iar chinezii reconstruiesc lumea așa cum cred ei de cuviință. Dacă ei vor să folosească estul Europei drept cap de pod pentru interesele lor pe bătrânul continent, cu atât mai bine; poate că sunt de preferat ineficienților birocrați sau mult prea pasionaților de austeritate lideri politici europeni.

Mă întorc la Dalai Lama; există chiar un studiu care se cheamă „Prețul unei vizite; efectul Dalai Lama asupra comerțului internațional„, realizat de doi profesori de la Göttingen, care au constatat că țările vizitate de Dalai Lama au înregistrat scăderi de până la 20% ale exporturilor către China. Este aritmetica nedreaptă a lumii în care trăim; de regulă, după doi ani de zile, chinezii uită și ei și exporturile reintră în normal.

Pentru a rămâne în ton cu subiectul, nu voi ilustra cu un tablou, ci cu o imagine din Dafen, o suburbie a orașului Buji, unde în anii ‘90 un grup de pictori sub îndrumarea unui om de afaceri au pus la punct un atelier de copii ale tablourilor marilor maeștri. În prezent, ceva floarea- soarelui pictate inițial de Van Gogh costă cam 3 dolari. Cum ziceam, lumea așa cum cred chinezii de cuviință.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună