Home Actualitate Lucrările întârzie pe cel mai așteptat l...
Actualitate

Lucrările întârzie pe cel mai așteptat lot din A0 – Autostrada Bucureștiului : Grecii de la Aktor spuneau că termină în septembrie cei aproape 18 km, dar cel mai probabil vor fi gata spre finalul anului

Lotul 3 din A0 Sud, dintre Bragadiru și Joița, adică dintre DN6 București-Alexandria și A1, ar putea fi gata spre finalul anului, după ce promisiunile grecilor de la Aktor nu au fost respectate. Cristian Pistol, șeful CNAIR atrăgea atenția în…

Lucrările întârzie pe cel mai așteptat lot din A0 – Autostrada Bucureștiului : Grecii de la Aktor spuneau că termină în septembrie cei aproape 18 km, dar cel mai probabil vor fi gata spre finalul anului
Lucrările întârzie pe cel mai așteptat lot din A0 – Autostrada Bucureștiului : Grecii de la Aktor spuneau că termină în septembrie cei aproape 18 km, dar cel mai probabil vor fi gata spre finalul anului · Foto: Business Magazin

Lotul 3 din A0 Sud, dintre Bragadiru și Joița, adică dintre DN6 București-Alexandria și A1, ar putea fi gata spre finalul anului, după ce promisiunile grecilor de la Aktor nu au fost respectate.

Cristian Pistol, șeful CNAIR atrăgea atenția în iunie că lucrările merg încet, iar la acea vreme rămânea în picioare termenul de „final de septembrie”. În realitate, la mijlocul lunii trecute încă erau utilități de relocat pe traseul autostrăzii.

Într-un interviu acordat ZF în luna aprilie 2024, Alexandros Exarchou, vicepreședinte și CEO al Intrakat S.A., grupul care deține acum Aktor explică faptul că „deja putem vedea rezultatele tranzacției dintre Ellaktor și Intrakt. În trecut nu am performat prea bine în România, dar acum vom rezolva și acest aspect. Spre exemplu, la final de august, început de septembrie, vom finaliza lucrările la lotul 3 din A0 între DN6 și A1. Avem aici 650 de angajați și vom crește. Nu vrem să avem Aktor ca o ramură, vrem ca o companie“.

Miza lotului 3 din A0 Sud o reprezintă deblocarea actualei centuri, DNCB pe tronsonul dintre DN6 și A1, unde cu excepția pasajului de la Domnești în continuare se circulă pe o bandă pe sens – motiv pentru care nici pasajul nu a avut un impact mare asupra traficului, în condițiile în care imediat după pasaj din trei benzi se formează una singură.

La fel ca și pasajul de la Domnești, lucrările realizate până acum nu fac decât să blocheze și mai mult sudul Bucureștiului – zona pasajului la Domnești este la fel de blocată precum înainte pe centura Capitalei, iar în plus, pentru că A0 se termină în Bragadiru, tot traficul de pe autostradă este „vărsat” pe DN6 în Bragadiru, spre DNCB. Bragadiru este o localitate din Ilfov care a cunoscut o amplă dezvoltare rezidențială, dar fără a ține cont de norme de urbanism – străzi mici, înguste, blocate de mașini parcate, sufocate acum și mai mult de traficul rutier.

Potrivit datelor CNAIR publicate la începutul lunii septembrie, Aktor a ajuns la circa 70%, față de  63% în aprilie – grad de execuție pe lotul al treilea din A0 București Sud, cu un progres de trei puncte procentuale față de martie. Pentru a recupera teren, ar fi necesar un progres de cel puțin șapte puncte procentuale lunar.

Cu A0 gata pe zona de sud a Capitalei, se va putea circula practic pe 362 km de autostradă, de la Constanța la Pitești. Până atunci, cel mai lung tronson de autostradă din România este de 245 km, de la Târgu-Mureș la Holdea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună