Lucian Enaru, Schneider Electric, despre pandemie: „Nimic n-a mai corespuns cu planurile făcute pe hârtie, am navigat fără hartă și fără busolă". Ce atuuri l-au ajutat să depășească, cu echipa, vremurile de criză
Lucian Enaru a preluat conducerea operațiunilor locale ale Schneider Electric, companie pentru care lucra de peste 15 ani, chiar când zorii crizei COVID se iveau la orizont. Cu ajutorul lecțiilor aduse de crizele precedente, a reușit să țină cârma dreaptă…
Lucian Enaru a preluat conducerea operațiunilor locale ale Schneider Electric, companie pentru care lucra de peste 15 ani, chiar când zorii crizei COVID se iveau la orizont. Cu ajutorul lecțiilor aduse de crizele precedente, a reușit să țină cârma dreaptă prin furtuna economică traversată de mediul de business. Coordonatele după care s-a ghidat? Experiența, discernământul, judecata, spune el.
„Sigur că atunci când am preluat mandatul nu mă așteptam să am, în doar câteva săptămâni, parte de o asemenea transformare de proporții, dar am privit situația cu obiectivitate și din perspectiva experienței de schimbare pe care o aveam, iar deciziile pe care le-am luat, acum când privesc în urmă, au fost în majoritatea lor rapide și corecte”, spune executivul numit în fruntea operațiunilor locale ale companiei Schneider Electric la începutul anului 2020. La acel moment i-a fost încredințată și conducerea operațiunilor din Republica Moldova ale companiei, iar anul acesta și-a extins atribuțiile și pe piața din Armenia.
Lucian Enaru consideră că lecția principală pe care a deprins-o din parcursul ultimilor doi ani a fost aceea a flexibilității, a capacității de a analiza repede situația curentă, oricare ar fi fost aceea, și de a lua măsuri rapid, adaptate la circumstanțe. „Nimic n-a mai corespuns cu planurile făcute pe hârtie, am navigat fără hartă și fără busolă, a trebuit să ne bazăm pe experiență, discernământ și judecată. Surpriza cea mai plăcută pentru noi a fost accelerarea transformării digitale, o viteză de adoptare a noilor tehnologii la care, până la începerea pandemiei, nu puteam decât să visăm.”
Într-o retrospectivă mai largă, ce cuprinde evoluția din ultimele decenii a pieței locale, executivul spune că România a fost o țară în care „cred că nimeni nu s-a plictisit în ultimii 30 de ani”. Transformările, susține el, au fost constante, „ne-am obișnuit cu schimbarea ca stare de fapt, dacă pot spune asta”. În ceea ce-l privește, susține că a fost important să valorifice aceste transformări, atât la nivel personal, cât și la nivel profesional.
Compania pe care o conduce a intrat pe piața locală în urmă cu 25 de ani, reunind operațiunile companiilor Telemecanique și Merlin Gerin, prezente în România încă din 1993. „Am venit de la bun început pe o bază solidă, dar cu ambiții foarte mari și cu un portofoliu de produse și soluții care ne justifică ambițiile”, spune el. În primul an, în 1997, au fost deschise filiale în Constanța, Cluj, Iași, Brașov, Craiova și Timișoara, „pentru că ne interesau pe de o parte marile centre urbane, cu proiecte rezidențiale în derulare, iar pe de altă parte, centrele industriale, unde puteam propune soluțiile noastre pentru marile companii”. La început, compania a avut clienți în special din rândul multinaționalelor, companii industriale active în România. Jucătorul a ajuns lider în piața de echipamente de management al energiei și a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 81 de milioane de euro, având la ora actuală o echipă de aproximativ 320 de angajați. În plus, adaugă Enaru, „țara noastră reunește prin centrul de suport clienți Bucharest Shared Services HUB aproximativ 120 de colegi care vorbesc 16 limbi diferite, acoperind 27 de țări și reprezintă un partener global care furnizează o experiență unică pentru clienții noștri din întreaga lume”.
Breakfast with the GM”. Lucian Enaru se descrie drept un om foarte matinal și ne-a împărtășit faptul că are o rutină pe măsură. „Mă trezesc de obicei la ora 5:00-5:30, beau cafeaua de dimineață și, timp de jumătate de oră, citesc presa, apoi ascult un podcast sau audio book, după care, timp de 45 de minute, ies să fac mișcare, fie alergare, fie plimbare, iar la 6:30 mă îndrept spre birou și ajung printre primii. Sunt privilegiat având susținerea soției mele și a celor apropiați.” O zi de lucru, adaugă el, include fie întâlniri cu clienții, fie participarea la evenimente sau conferințe.
În paralel cu aceste activități își rezervă timp și pentru a întâlni membrii echipei. „Sunt deschis și, mai ales în contextul curent, am încercat să găsesc, alături de colegii din departamentul de resurse umane, căi de a ne întâlni informal și de a ne cunoaște mai bine chiar dacă lucrăm acum într-un regim hibrid. Am acum asemenea întâlniri – se numesc formal Breakfast with the GM – dar sunt discuții relaxate, matinale, cu câte zece colegi care își doresc să mă întâlnească și care ajung să se cunoască între ei și să mă cunoască și pe mine mai bine. Regimul hibrid nu are de ce să ne împiedice să ne întâlnim și să ne consolidăm cultura organizațională.” Întâlnirile sunt importante, crede el, mai ales în cursul zilelor de lucru, căci fiecare interacțiune cu ei îl încarcă pozitiv. Energia necesară conducerii companiei o găsește și în alte surse. „Liniștea din familie mă ajută să mă încarc cu energie și programul de lucru din ultimii ani mi-a permis să petrec mai mult timp cu ei, timp care pentru mine a fost foarte prețios. Schimburile de idei cu colegii mei, atât de aici, cât și din străinătate îmi ridică probleme și îmi dau răspunsuri, mă ajută să iau în considerare mai multe variabile și mai multe perspective atunci când am de luat o decizie. Interacțiunile cu oamenii în general mă ajută și mă încarcă.” În weekend dedică timp familiei, iar în timpul săptămânii încearcă să îmbine activitățile profesionale cu cele de familie și cele sportive. „Gestionarea work-life balance-ului reprezintă o provocare căreia încerc să-i fac față cât mai bine posibil.”
Ca lider, se descrie drept unul corect, iar la modul general integritatea și corectitudinea față de oameni sunt caracteristicile care i se par extrem de importante într-un rol de leadership. De altfel, este de părere că integritatea este o calitate extrem de importantă pentru orice membru al unei echipe. „Fără ea, nu poți să te bazezi că echipa va funcționa. Integritatea și onestitatea hrănesc încrederea, iar încrederea este liantul echipei.” Acum poate și mai mult decât în trecut, adaugă el, trebuie să ne bazăm pe integritate, etică și simțul responsabilității când vine vorba de toți membrii echipei, „câtă vreme nu mai lucrăm fizic împreună, ci fiecare de unde și-a stabilit și de unde îi este cel mai confortabil”. Cât despre greșeli, susține că le tolerează în sensul în care cu toții avem ceva de învățat din pașii greșiți pe care îi mai facem din când în când, nimeni nefiind perfect. „Dar nu tolerez ascunderea greșelilor sau minciuna, iar asta se leagă de ce spuneam mai devreme cu privire la integritate. O greșeală pe care o recunoști și o comunici repede poate fi remediată cu consecințe minime. Una pe care o ascunzi are șanse să genereze consecințe grave sau de durată.”
Carte de vizită
► Lucian Enaru, s-a alăturat companiei în urmă cu aproape 17 ani, iar în rolul actual a fost numit în iarna anului 2020;
► Este absolvent al Universității Politehnica din București, Facultatea de Electrotehnică (acum Facultatea de Inginerie Electrică);
► În ultimul an și-a făcut lucrarea de diplomă în Finlanda, în cadrul Helsinki University of Technology, pe o temă care viza aplicațiile energiei solare, partea practică presupunând montarea unui ansamblu de panouri solare chiar în incinta universității;
► Și-a început cariera în automatizări industriale, la o companie locală despre care spune că reprezenta una dintre marile companii internaționale în domeniu;
► Este pasionat de sport și de drumețiile pe munte, iar în copilărie, când a practicat înot de performanță, își dorea o carieră în domeniul sportiv.
O alegere pragmatică. În copilărie, cum toți cei din familia sa erau ingineri, a visat, la rândul său, să devină și el unul. „Pe lângă aceste modele, un vis personal a fost să fiu sportiv de performanță. Am făcut înot de performanță în clasele primare. Am făcut școală cu profil sportiv și mă vedeam un campion, având în jurul meu personalități sportive de succes, care erau exemple pentru toți copiii.” Odată ajuns în București însă, aspirațiile sale sportive s-au diminuat și s-a reîntors la modele din familie și la visul de inginer. S-a înscris la Facultatea de Electrotehnică (acum Facultatea de Inginerie Electrică) din cadrul Universității Politehnica București, iar în ultimul an și-a făcut lucrarea de diplomă în Finlanda, în cadrul Helsinki University of Technology, pe o temă care viza aplicațiile energiei solare, partea practică presupunând montarea unui ansamblu de panouri solare chiar în incinta universității.
Pasionat de drumețiile montane, Lucian Enaru povestește că anul acesta, ca destinație de concediu, a bifat atât marea, cât și muntele. „Sunt iubitor de natură și îmi place să urc pe munte, dar în același timp, îmi place să mă bucur și de liniștea mării alături de familie. Anul acesta le-am putut bifa pe amândouă, atât în țara noastră, cât și în străinătate.” În vacanțe susține că reușește să se deconecteze de job, „dar dacă este nevoie de mine, rămân și în contact. Am încredere în colegii mei, care îmi țin locul în perioadele în care sunt plecat”.
La capitolul lectură, două cărți pe care executivul le consideră de nelipsit din biblioteca unui lider sunt „Leaders Eat Last”, a lui Simon Sinek, și „Atlas of the Heart”, scrisă de Brené Brown.
Prioritatea principală? Extinderea echipei. Indiferent de situațiile imprevizibile care au apărut și continuă să apară la nivel global și care ne afectează pe toți, Lucian Enaru consideră că prin inovație, digitalizare și orientarea concretă spre sustenabilitate a putut face față, alături de echipa sa, tuturor provocărilor, „și continuăm să facem acest lucru”. Unul dintre obiectivele sale viitoare este creșterea echipei, în special ca răspuns al faptului că Schneider Electric România își propune să fie implicat activ în dezvoltarea țării și a segmentului energetic, în mod special. „Drept urmare, investim în continuare în oameni. Susținerea activităților din universități (atragerea studenților), proiectele de sustenabilitate în care investim pentru protejarea mediului înconjurător, reprezintă priorități permanente pentru noi.” Sfatul pe care Lucian Enaru l-ar da unui tânăr aflat acum la începutul carierei este: să învețe cât mai mult, de oriunde poate și să profite de oportunitățile care se ivesc, deoarece, spune el, de cele mai multe ori ajungem să regretăm oportunități pe care le-am omis, fie din lipsă de timp, fie dintr-o anumită teamă. „Să aibă curaj să își asume și eșecuri, căci din ele învățăm cel mai mult.”
Acum, poate și mai mult decât în trecut, trebuie să ne bazăm pe integritatea, etică și simțul responsabilității al tuturor membrilor echipei, câtă vreme nu mai lucrăm fizic împreună, ci fiecare de unde și-a stabilit și de unde îi este cel mai confortabil.
Lucian Enaru, Country General Manager, Schneider Electric România, Republica Moldova și Armenia
Sustenabilitatea, laitmotivul viitorului. În încheiere, executivul subliniază că viitorul este electric, misiunea companiei pe care o conduce fiind aceea de a se asigura că acest viitor poate fi alimentat continuu și eficient și că, dincolo de toate, este sustenabil. Potrivit lui, sustenabilitatea va deveni o cerință tot mai accentuată, pe măsură ce consumul nu încetează să crească „și resursele epuizabile sunt… ei bine, epuizabile”. Astfel, adaugă Enaru, un control automat al casei, al clădirii de birouri, al halei de producție va fi necesar nu numai pentru un consum rațional și echilibrat, ci și pentru confortul nostru. „Ne vom obișnui tot mai mult să interacționăm cu inteligența artificială și vom începe să învățăm și noi de la ea, nu doar vice-versa.” Potențial enorm au, în continuare, marile companii industriale și, de altfel, către acestea ne îndreptăm acum la nivel global, completează el. „Ne uităm cu atenție nu numai la centrele lor proprii de producție, ci și la furnizorii lor de materiale și materii prime, analizăm lanțurile valorice și venim cu propuneri care să reducă amprentele de carbon și consumurile de energie la nivelul tuturor verigilor. Acesta este un aspect care ne privește pe fiecare dintre noi. Și scopul nostru este foarte simplu: să permitem tuturor să profite la maximum de energia și resursele noastre. Credem că tehnologia ne permite să susținem progresul și sustenabilitatea pentru toți. La Schneider Electric numim acest lucru Life Is On, pentru că, pe de o parte, trebuie să aducem energie tuturor oamenilor care nu au acces la ea, dar în același timp trebuie să ne asigurăm că amprenta de carbon va fi înjumătățită în următorii 20 de ani.”