Lucia Varga critică reacția ministrului Mediului și poziția PSD privind proiectul Codului Silvic
Fostul ministru delegat al Apelor și Pădurilor, deputatul PNL Lucia Varga, critică reacția actualului ministru de resort care a spus că ar putea suspecta Consiliul Concurenței de interese după ce instituția a cerut un punct de vedere din partea CE privind proiectul de modificare a Codului Silvic.
Varga a declarat, sâmbătă, la Galați, că PSD dă dovadă de ipocrizie în ceea ce privește subiectul Codului Silvic atunci când acuză PNL că nu este acord cu articolul 60 referitor la dreptul de preemțiune și limitarea monopolului pe piața lemnului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lucia Varga a afirmat că a văzut declarația ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, care a spus că ar putea supecta Consiliul Concurenței de interese, după ce această instituție a solicitat un punct de vedere din partea Comisiei Europene referitor la proiectul legii de modificare a Codului Silvic, dar se întreabă dacă Grațiela Gavrilescu s-a adresat până acum vreunei instituții a statului având în vedere “gravitatea” acestor afirmații.
“Am văzut declarația doamnei ministru și mă întreb însă, având în vedere gravitatea afirmațiilor dumneaei, care a fost pasul următor instituțional vorbind? A făcut vreun demers către vreo instituție? A sesizat Parlamentul, pentru că Parlamentul e cel care alege conducerea Consiliului Concurenței? Care este demersul următor instituțional din partea doamnei ministru?”, a spus, sâmbătă la Galați, Lucia Varga, răspunzând unei întrebări.
În plus, a adăugat Varga, PSD a refuzat să asculte punctul de vedere al Consiliului Concurenței în comisia reunită a Parlamentului în care se analiza cererea de reexaminare a Codului Silvic formulată de președintele Klaus Iohannis, motiv pentru care lucrurile au rămas nelămurite pentru toată lumea.
“Noi am văzut în cererea de reexaminare înaintată de domnul președinte Klaus Iohannis că sunt cerute precizări referitoare la legilslația privind concurența și la legislația privind ajutorul de stat. Aceste cereri erau clare și întemeiate. PNL, în grupul de la Camera Deputaților, a luat decizia să cheme Consiliul Concurenței la ședința comisiilor reunite în care se analiza cererea de reexaminare pentru a auzi punctul de vedere și a vedea dacă sunt sau nu încălcate prevederi ale Tratatului de Aderare privind concurența. Din păcate, PSD nu a acceptat punctul de vedere al Consiliului Concurenței, nu le-a dat voie să vobească în ședința comisiei reunite. Prin urmare, toată lumea a rămas nelămurită în această privință”, a afirmat deputatul PNL.
Lucia Varga a acuzat PSD de ipocrizie în privința Codului Silvic când spune despre că PNL nu este de acord cu articolul 60 privind privind dreptul de preemțiune și limitarea monopolului pe piața lemnului, în condițiile în care, afirmă fostul ministru al Mediului, liberalii au susținut ideea reducerii monopulului, introducerea dreptului de preempțiune și propunerea ca România să nu mai exporte materiile prime sub formă de cherestea, ci ca produse finite, dar și reducerea defrișărilor.
“Din păcate, în spațiul public, PSD a încercat să spună opiniei publice că noi, PNL, nu suntem de acord cu acel articol 60 privind dreptul de preemțiune și privind limitarea monopolului pe piața lemnului. Noi, în rezoluția aprobată de PNL la începutul lui martie, când am fost ministru în 2013, am aprobat ca legea de modificare a Codului Silvic să conțină dreptul de preemețiune pentru operatorii din industria mobilei. Deci noi am venit cu acest concept pe piață, noi am fost cei care ne-am luptat să avem un Cod Silvic care să dea drept de preemțiune, deci sprijin pentru prelucrarea mobilei în România. Și în noiembrie 2013 am avut o rezoluție prin care propuneam să trecem de la țara care-și exportă materiile prime sub formă de cherestea la țara care-și prelucrează materile prime și care exportă produse finite, sprijinind antreprenoriatul local și producătorii de mobilă. În afară de aceste rezoluții am mai avut a treia, care ținea de reducerea defrișărilor de pădure. În comisie, un coleg de-al meu, domnul Chirteș, a fost cel care a venit cu amendamentul privind introducerea unui procent pentru diminuarea monopolului. Deci PNL este cel care dorește ca această resursă, aurul verde al României, să nu plece neprelucrat, ci să plece ca produs finit. Prin urmare, este ipocrizie din partea PSD și noi, PNL, nu vom renunța odată ajunși la guvernare, vom impune aceste politici pe care ni le-am asumat și, din păcate, PSD nu a dorit clarificarea acestor aspecte care țin de legea concurenței”, a mai afirmat Lucia Varga.
Lucia Varga a fost prezentă, sâmbătă după-amiază, la Galați, la o festivitate a Organizației de Femei a PNL Galați pentru decernarea de diplome de excelență femeilor neafiliate politic care au înregistrat performanțe profesionale în diverse domenii de activitate.
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că Guvernul intenționează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată, procedura fiind deja pregătită printr-un proiect de ordonanță de urgență.
Anunțul lui Ponta a fost făcut după ce, marți, proiectul de modificare a Codului Silvic, inițiat în vara anului trecut de 125 de parlamentari PSD și trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de către președintele Klaus Iohannis, a intrat în dezbatere la comisiile Camerei Deputaților.
Deputații din comisiile juridică, de agricultură și mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului Silvic. Camera Deputaților este forul decizional privind propunerea legislativă, pe care Senatul a readoptat-o în aceeași formă, după ce președintele a trimis-o spre reexaminare.