Lucia Costea, CEO, Secom: „Stabiliți principiile care vă ghidează și nu vă abateți de la ele”
„Este esențial să vă stabiliți singure direcția, să nu vă fie impusă, astfel încât să aveți motivația și determinarea pentru a deveni «cea mai bună» în domeniul respectiv. Apoi, cred că ar trebui să vă stabiliți principiile și valorile care vă ghidează și să nu vă abateți de la ele. Și, poate cel mai important, căutați încă de la început să păstrați un echilibru între timpul acordat zonei profesi…
„În ultimii trei ani sunt mândră că am reușit să continuăm dezvoltarea sustenabilă a companiei Secom, realizare ce se traduce printr-o creștere anuală constantă cu două cifre a vânzărilor, prin extinderea portofoliului cu produse inovatoare din segmentul suplimente, dar și cosmetice naturale și ceaiuri premium, dezvoltarea rețelei proprii de retail – care a ajuns în prezent la 14 magazine – și, nu în ultimul rând, creșterea echipei”, descrie Lucia Costea evoluția businessului de suplimente alimentare pe care l-a dezvoltat împreună cu soțul său. Din punctul de vedere al antreprenoarei, în acest moment în România oricine, bărbat sau femeie, care crede în sine, care este hotărât și perseverent poate avea o carieră de succes, în orice domeniu: „Cred că mulți dintre factorii care susțin succesul fiecăruia sunt învățați și nu înnăscuți. Creștem în fiecare zi ca oameni, acceptând provocările mediului, învățând lucruri noi, experimentăm adaptând practici pe care le observăm la cei din jurul nostru, indiferent că vorbim de persoane de sex feminin sau masculin”. Echilibrul între carieră și viața personală este un obiectiv pentru Lucia Costea, pentru care spune că face eforturi în mod constant și conștient și pe care reușește deseori să îl atingă: „În primii ani în care am pus bazele businessului Secom, am pus viața personală în plan secund. În timp însă, am reușit să construiesc o echipă de încredere pe care să mă pot baza și, astfel, mi-am recăpătat echilibrul, pe care mă străduiesc să îl păstrez și astăzi”.
Profilul LUCIEI COSTEA a apărut în catalogul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, a cărui varianta digitală o puteți răsfoi aici.