Lovitură pentru guvernul Orban: Curtea Constituțională a decis că alocațiile copiilor trebuie dublate
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului și decis că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute etapizat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Judecătorii CCR au decis respingerea sesizării Guvernului privind legea care respinge Ordonanța de urgență…
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului și decis că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute etapizat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Judecătorii CCR au decis respingerea sesizării Guvernului privind legea care respinge Ordonanța de urgență ce prevede creșterea etapizată a alocațiilor copiilor.
Astfel, alocațiile copiilor trebuie să fie dublate.
Ordonanța de urgență adoptată de Guvern prevedea o creștere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creșteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie și 1 iulie, până în 2022.
Legea prin care urmau să fie mărite alocațiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de președintele Klaus Iohannis.
Alocațiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilități începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.