Lovitură de proporții pentru WhatsApp. Toți utilizatorii ar putea fi afectați
Comisia Federală pentru Comerț din SUA (FTC) reia cazul istoric împotriva companiei Facebook și susține că gigantul ar trebui să fie spart în bucăți și forțat să vândă Instagram și WhatsApp, potrivit relatărilor presei internaționale. FTC-ul a explicat că Facebook…
Comisia Federală pentru Comerț din SUA (FTC) reia cazul istoric împotriva companiei Facebook și susține că gigantul ar trebui să fie spart în bucăți și forțat să vândă Instagram și WhatsApp, potrivit relatărilor presei internaționale.
FTC-ul a explicat că Facebook are monopol asupra pieței rețelelor de socializare din SUA, iar compania fondată de Mark Zuckerberg ar fi făcut eforturi pentru a se asigura că orice altă companie din piață are dificultăți în a concura cu ea, potrivit The Independent.
Plângerea depusă de Comisia Federală pentru Comerț este redactată doar parțial la acest moment, întrucât autoritatea a cerut să fie secretizat conținutul pentru încă zece zile.
Reluarea cazului reaprinde discuția despre dimensiunea și puterea imperiului construit de Zuckerberg, precum și despre modul în care gigantul a cumpărat competitorii care începeau să crească.
Comisia face referire în mod direct la un email trimis de Mark Zuckerberg în 2008, prin care el susținea că „este mai ușor să cumperi decât să concurezi”.
Avocații FTC-ului argumentează faptul că Facebook a acționat în conformitate cu strategia descrisă de fondatorul companiei în acel mesaj, urmărindu-și rivalii și cumpărându-I atunci când au devenit destul de mari pentru a prezenta o amenințare.
Printre companiile pe care Facebook le-a preluat în linie cu această strategie se numără Instagram și WhatsApp, care reprezintă astăzi o parte importantă a gigantului.
Mark Zuckerberg a lucrat în ultimii ani la integrarea celor trei aplicații, susținând că ar fi mai ușor de utilizat în acest fel. Totuși, criticii susțin că o astfel de mutare ar îngreuna misiunea autorităților de reglementare de a separa cele trei companii.
Concluzia cazului construit de FTC arată că Facebook ar trebui să vândă celelalte businessuri pe care le deține, inclusiv Instagram și WhatsApp, pentru o mai bună funcționare a pieței.
Mai mult, Comisia cere ca Facebook să nu mai aibă voie să realizeze achiziții similare în viitor.
Potrivit The Verge, FTC susține că Facebook acționează ca un monopol cel puțin din 2011.