Liviu Popescu, Fratelli: Banii veniți prea repede sunt cei mai periculoși

Liviu Popescu, 47 de ani, este coproprietar Fratelli, unul dintre cele mai mari grupuri de restaurante si cluburi, alături de Mihai, fratele său geamăn, Dani Caramihai si Nicu Mergeani, toți foști colegi de liceu.

Până la 18 ani a jucat tenis de performanță, care i-a  adus rezistența fizică necesară și în business. În 1994 activa ca antrenor de tenis și squash la Le Club, supranumit si Clubul Francez, unul dintre locurile cele mai populare din anii ’90. În 2005 a început cu ,,Fratelli Espresso Bar” de lângă Atheneu și a ajuns astăzi la o rețea de cluburi sub acest brand în mai multe orașe mari din țară și o serie de resto-baruri precum Biutiful,
Fratellini, Uanderful sau Carnivale. Liviu Popescu a fost invitatul emisiunii Viața ta e un business, a canalului Aleph Business, și a vorbit despre cum e să fii manager în industria HoReCa, cu plusuri și minusuri.

Tu când erai copil, ce îți imaginai că vei ajunge?

Când eram copil, mi-am imaginat mult timp că o să ajung jucător de tenis, pentru că și eu, și fratele meu am jucat tenis de performanță până la 18 ani și în timpul liceului și visam să jucăm la Roland-Garros, să câștigăm turnee de tenis și să ne facem meseria din treaba asta.

Dacă ar fi să dai puțin timpul înapoi, ai da tot businessul Fratelli pentru Roland-Garros?

Câteodată te gândești. Dușmanul binelui e tot binele. Partea cu tenisul mi se părea mult mai relaxantă, adică eu am terminat liceul, după care m-am apucat de antreprenoriat. Imediat m-am angajat și am început să antrenez și am avut o viață foarte frumoasă timp de vreo șapte-opt ani. Pentru că jucam cu toată lumea din București, nu aveam stresul ăsta al businessului, să câștig bani frumoși.

Care a fost primul tău salariu?

Aveam 18 ani și m-am dus la mama în 1994 și i-am zis uite, mi-au dat francezii ăștia 300 de dolari. Și mamei i s-a făcut rău pentru că era o sumă foarte mare în perioada respectivă. Și la 18 ani m-a întrebat dacă nu i-am furat de undeva. Atunci salariul mediu era de 70, 80, 100 de dolari.

Ce ai învățat de la Ilie Năstase?

Ce îi trece prin cap spune, nu se ferește, nu se ascunde, este foarte direct și foarte instinctiv.

Când nu te mai uiți la o notă de plată?

Eu sunt destul de artist. Dacă îmi place ceva nu prea mă uit la nota de plată, dar domnul Țiriac m-a învățat și a spus că și-a dat seama că a devenit bogat când nu s-a mai uitat în dreapta meniurilor unde sunt scrise prețurile. E bine să te uiți, oricum.

De la ce pornește totul într-un business?

Totul pornește de la visurile tale și cel mai important, să le și aplici. Adică important e să visezi. E frumos să visezi, dar ceea ce visezi să poți și aplica în termeni reali.

La ce se gândește un antreprenor când face primul milion de euro și de ce nu se oprește acolo?

Banii veniți prea repede sunt cei mai periculoși. Cred că dacă ai posibilitatea de a avea un milion de euro, trebuie să te gândești foarte bine cum să-i ții. În primul rând, îți trec multe idei prin cap și poți să îi risipești. Sfatul meu este să stai să aștepți puțin și să te gândești bine de tot și să iei o decizie înțeleaptă.

Care este cea mai tare afacere pe care ai avut o în mână și ai fi putut s-o faci? 

Dumnezeu cred că ne-a dat exact ce ne-a trebuit. Deocamdată, tot ce am avut în mână și am făcut ne-a mers bine. Am avut și perioade în care am pierdut.

Ce ai păstrat tu din antrenorul de tenis și folosești în business?

Perseverența. Poate și rezistența fizică, care e foarte importantă în businessuri de genul acesta în care lucrăm sâmbăta și duminica, când alții se odihnesc. Sportul te ajută foarte mult să fii rezistent psihic și fizic. M-a ajutat foarte mult stând multe ore pe terenul de tenis cu soarele în cap. De aceea ești obișnuit când ai de tras.

Ce este cel mai greu în business?

În domeniul nostru de activitate este lupta cu oamenii. Pentru că nu există forță de muncă calificată și nu numai atât. Dar nici ca număr nu există forță de muncă în acest domeniu. Toată lumea din industrie, de la ospătar, spălător de vase, picolo, visează să își ia un job în Europa.

Lumea se uită cu admirație la Fratelli. Ce ai putea să le spui celor care astăzi ar vrea să facă la fel?

În primul rând, să se trezească mai devreme decât alții și să muncească mai mult decât concurenții lor. Și să se asigure că au un buget de șase luni în cazul în care se întâmplă ceva, vine o pandemie, nu-ți intră clienți în restaurant, ai niște probleme și atunci trebuie să ai un buget separat de cel de investiții, de șase luni, pe care să fii gata să-l pui la bătaie în cazul în care lucrurile nu merg așa cum ar trebui.

Crezi că ai fi făcut bani mulți dacă intrai în imobiliare?

Important este să faci ce îți place. Cred că m-aș descurca și în imobiliare. Pe partea de vânzări, am avut parte de trai­ninguri profesionale, care sunt foarte importante. Mai ales dacă le faci la o vârstă adecvată.

Există reinventare în business?

Dacă nu reușeam să ne reinventăm noi nu am mai fi fost astăzi aici. Dacă nu ești pregătit să te reinventezi instant atunci poți să poți să-i pui cruce businessului.

Când crezi că o să fie shaormeria Fratelli?

Într-un concept al vieții curente, eu cred că e o idee foarte bună să faci o shaormerie. Pentru că prețul de achiziție al produselor este destul de mic și profitul destul de mare. Nu îți trebuie bucătari cu experiență foarte mare. Îți trebuie doar buni executanți. Însă noi nu prea facem lucruri prin care să îi copiem pe alții. Adică dacă văd o shaormerie care merge, nu fac și eu shaormerie pe care scrie Fratelli. Nu prea mâncăm shaorma.

Ce îți reproșezi în momentele în care ești tu cu tine?

Nu știu, poate n-ar mai trebui să fiu atât de artist în busi­ness, să fiu puțin mai aplicat. Asta e o vorbă mare, știi să fii aplicat în business.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o?

Cea mai importantă lecție este aceea de a fi atent la businessul tău. În România nu merge să faci business, iar tu să stai pe Coasta de Azur. Și să vii din când în când și să ai pretenția să-ți meargă foarte bine. Trebuie să fii prezent în business. Cred că e greu să vinzi un apartament de un milion de euro, tu stând pe Coasta de Azur pe un șezlong.

Tu te uiți după un weekend la încasări?

Asta e cea mai mare greșeală pe care o poți să faci. Pentru un business în HoReCa nu este relevant un weekend sau două. Nici măcar trei. Ci o perioadă de timp care poate fi împărțită în anotimpuri, pentru că, din păcate, Bucureștiul este un oraș bazat foarte mult pe anotimpuri. Deci vara pentru București este un sezon prost. Toată lumea pleacă.

Care sunt conceptele de business din industria ta pe care le admiri?

Cred că noi suntem destul de uniți când am creat business în jurul nevoilor pe care le are orașul și în jurul a ceea ce știm noi să facem. Am făcut lucruri care ne-au făcut plăcere și am modificat idei de afară văzute în călătorii sau studiate. Ne-am uitat la tot felul de lanțuri.

Ce concepte sau idei pe care voi le-ați pus pe piață nu au mers și de ce?

Deocamdată nu pot să zic că n-a mers ceva, dar în general, conceptele și ideile care nu merg, nu merg din cauza faptului că nu te-ai preocupat de ele. Efectiv nu ai muncit acolo să stai să te ocupi de ele. Povestea cu clubul nostru, care era singurul club privat din România, cu număr limitat de membri, unde noi ne așteptam să fie 500 de membri și să ne acopere cheltuielile, n-a fost așa. A fost deschis zece ani de zile. După 10 ani de zile ne-am dat seama că munceam foarte mult și nu aveam criteriul așteptat. Românii se duc în Bulgaria și mai puțin veneau la noi.

Dacă cineva vrea să-și deschidă o cafenea, un restaurant sau un club ce ar trebui să știe?

Trebuie să se priceapă la cifre. Trebuie să aibă o o cultură și o educație în domeniul respectiv. Vedem foarte mulți antreprenori care n-au nicio cultură, nicio educație, dar investesc în cafenele, restaurante, cluburi. Toate sunt businessuri foarte diferite. Trebuie să fii și realist.

Dai bani cu împrumut?

Nu, pentru că am o familie destul de mare de întreținut.

Unde se mănâncă bine în
București?

Condițiile de a avea un restaurant bun sau un loc bun sunt că trebuie să ai mâncare bună, servicii bune, atmosferă, prețuri adecvate, dar cred că cel mai bun restaurant din punctul meu de vedere, sper să nu se supere ceilalți prieteni care au restaurante, este Casa lui David.

Care este indicatorul la care tu te uiți ca să îți dai seama dacă este criză sau nu?

Dacă economia merge, dacă banii se mișcă sau nu, în busi­nessul nostru îți dai seama. Aflăm printre primii dacă se întâmplă ceva rău. La Fratelli până în anul 2009 nu avea meniuri. Mă rog, le aveam, dar nu le foloseam. Nu venea nimeni să întrebe cât costă ceva. Acum, în perioada postpandemică, am constatat cu surprindere că oamenii nu se uită la meniu. Sunt fericiți că ies afară din casă și au o foamete incredibilă de a cheltui și a socializa.

Ce defecte trebuie să ai ca să fii un bun antreprenor?

Să fii cumpătat. Întotdeauna am încercat să fim obiectivi și față de noi și față de clienții noștri. Al doilea defect pe care trebuie să îl ai este să te trezești foarte devreme. Adică trebuie să faci sacrificii să te trezești înaintea concurenței tale. Mai târziu este prea târziu.

Care este lucrul cu care te mândrești cel mai tare în business?

Continuitatea asta pe care o avem. Adică te trezești dimineața de 16 ani de zile și poți să te focusezi profesional. Povestim care e planul pentru ziua respectivă, fratele meu lucrează ceva, eu lucrez altceva. Suntem tot timpul online. Asta e foarte important, să menținem comunicarea bună între noi. Și nu vorbim de bani. E o regulă de familie, regulă nescrisă în grupul nostru de business. Să nu vorbim de bani decât în momentele cheie, când sunt de făcut investiții sau când sunt probleme. 

Când ai făcut primul milion de euro?

Primul million de euro l-am avut în datorie în 2008. Am terminat de construit niște hale, Fratelli Studio și Fratelli Club în luna noiembrie. Și pe
2 ianuarie, ne-a luat foc, am avut un incendiu. Halele nu erau asigurate încă în perioada sărbătorilor. Ne-am agitat cu petreceri, cu revelioane și ne-a luat foc. Am pierdut totul atunci, un milion de euro.

Care este diferența dintre un restaurant în București și un restaurant la New York, dincolo de nota de plată?

Putem să vorbim mult pe diferențe. Să luăm Europa. Ai observat că în Viena există ospătari de 50-60 de ani? Pentru că ei și-au dorit de mici, și-au terminat studiile și s-au gândit să fie ospătari.  În România, a fi ospătar sau barman este doar o oportunitate de moment. Nimeni nu s-a gândit să-și facă o meserie din asta. În România vor doar să facă bani ușor. Să nu creadă cineva că a fi ospătar bun e ușor. Poți fi ospătar toată viața, dar nu asta este mentalitatea în România. Asta e o diferență.