Lista neputinței

Un înțelept a spus la un moment dat un lucru înțelept (ca orice lucru înțelept, pare evident): „Instituțiile vor căuta să conserve, să mențină problemele pe care ar trebui să le rezolve“. Să recapitulăm: 81% din arierate, care totalizează 77,1 miliarde lei, sunt nerecuperabile.

Este vorba de 62 de miliarde de lei, iar dimensiunea sumei mă determină să le dau dreptate celor are au întrebat, firesc, ce au făcut autoritățile atâta vreme? Apar acolo companii despre care am scris la un m0ment dat sau altul, dar s-au pierdut în negurile tranziției, fost societăți de stat sau aventuri antreprenoriale nereușite. Nu știu dacă este musai o listă a rușinii, ci mai degrabă o listă a neputinței, spun din nou. Și ca să fie clar, trebuie să spun că da, voi fi prezent, cel mai probabil, pe lista datornicilor persoane fizice.

Dar asta se întâmplă pentru că, acum ceva vreme, am plătit prin poștă – o posibilitate perfect legală – niște bani Fiscului dintr-un județ al țării. Un funcționar din JudețulMaiImportantDecâtJudețulMeu a dirijat banii aceia într-un cont greșit, fapt pe care l-am descoperit ulterior, după ce mă amenințaseră în fel și chip, cu ajutorul unei doamne de la Fiscul JudețuluiMeu. Dar demersurile la șefii doamnei celei amabile au rămas fără rezultat, iar eu, în opinia dumnealor, în continuare dator, așa că JudețulMeu a făcut bine și a transferat cauza la Fiscul SectoruluiMeu, care SectorAlMeu mă face în fel și chip oricând mă prinde. Am încercat ani la rând să lămuresc lucrurile, dar mâna regelui s-a dovedit inflexibilă: întâi tăiem capul, apoi verificăm. Motiv pentru care, poate, la fiecare plată de impozite locale sunt pus să plătesc niște amenzi de circulație pe care nu numai că le-am achitat la timp, dar le-am re și re și replătit.

Reușita României nu stă în alimentarea bugetului de stat, pentru ca apoi banii să piară în găuri negre, ci în dezvoltare bazată pe antreprenoriat și inițiativă și în creșterea nivelului de trai. Trei sferturi din totalul sumelor plătite de companii taxează, într-o formă sau alta, munca, iar taxarea muncii ocupă 120 din cele 222 de ore necesare pregătirii documentației, depunerii declarațiilor și plăților. O asemenea politică, concentrarea pe bun-platnici și ignorarea fiscalizării economiei gri nu încurajează nici munca, nici antreprenoriatul.

Mai mult, un leu cheltuit de stat înseamnă numai un leu în PIB, în timp ce un leu eliminat din taxe și impozite înseamnă trei lei în plus la PIB. Multiplicatorul unei reduceri de taxe este 3,8 în cinci ani. Multiplicatorul unei cheltuieli guvernamentale bazate pe deficit este 0,33 în cinci ani. Poate că datele (există studii, dau linkuri la cerere) ar trebui ponderate cu diverse, dar efectele acestea sunt.

Au devenit din ce în ce mai evidente lipsa de comunicare, inflexibilitatea și lipsa de reacție a autorităților române la solicitările sau propunerile societății sau mediului de afaceri; este o cale de a masca nepriceperea, și folosesc cuvântul în sens eufemistic. Acum au dat niște liste la rumegat; acestea nu vor mai fi, în curând, un subiect, în timp ce promisiunile neonorate, infrastructura proastă, șomajul, precaritatea sistemului sanitar sau de învățământ vor rămâne. Am vrut să scriu „vor dăinui“, dar, vorba cuiva, sună ca dracu’.

Ilustrez cu „Autoportert ca Vincent Van Gogh“, tabloul lui Adrian Ghenie vândut recent cu peste 2,5 milioane de dolari.