Lista compensatelor, neactualizată de peste 1.900 de zile
Lista medicamentelor compensate și gratuite nu a mai fost actualizată de peste 1.900 de zile, ceea ce ceea ce face din țara noastră un caz unic în Uniunea Europeană și limitează egalitatea de șanse pentru pacienți.
Peste 167 de molecule, dintre care 141 de medicamente noi și 26 de molecule cu indicații teraputice noi – potrivit estimărilor autorităților din Sănătate -, așteaptă de peste 5 ani să ajungă la pacienți. În tot acest timp, pacienții au primit și continuă să primească tratamente la nivelul anului 2007-2008.
Prin comparație, pacienții din țările vest-europene reușesc să primească gratuit sau cu grad de compensare un tratament inovator chiar în anul în care acesta a primit aprobarea de punere pe piață. Conform unui studiu bazat pe datele Federației Europene a Asociațiilor și Industriei Farmaceutice (EFPIA)*, între momentul aprobării unui medicament de către Agenția Europeană a Medicamentului și momentul în care acesta poate fi prescris în regim compensat de către medici se așteaptă 392 de zile în Belgia, 206 zile, în Suedia, iar în Austria doar 88 de zile.
Potrivit estimărilor ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, pacienții români vor avea cel mai probabil o nouă listă de medicamente compensate începând cu 1 ianuarie 2014. Acest lucru după ce fuseseră anunțate anterior date precum 1 iulie și 1 august 2013.
« Încurajăm autoritățile și comisiile de specialitate să grăbească avizarea noilor tipuri de medicamente, care ar crește șansa și calitatea vieții pacienților români. Cele mai multe medicamente introduse pe lista nouă sunt pentru cancer (16%), urmate de diabet (10%), hipertensiune arterială (8%), anemii (5%), leucemii (4%) și boli psihice (2%) », a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România