Lipsa unui nivel bun de middle management, o problemă mare a companiilor din România

Iar acest lucru se vede în criză, atunci când cineva trebuie să strângă echipele, să găsească soluții pentru ieșirea din situațiile dificile și mai ales să pună în aplicare noile strategii.
Avem specialiști buni și foarte buni, avem executivi de top buni, dar la nivel de middle management nu stăm așa bine.
Dintre toate piețele pe care a activat, cine are un nivel bun de middle management?
Ungurii, spune Sorin Faur.
În România, poziția de middle management, de manageri care trebuie să conducă echipele de specialiști până la urmă, este mai puțin apreciată, valorizată și remunerată.
În România, cei din top management sunt foarte bine plătiți, chiar peste media regională.
Dar acest lucru se „compensează” la nivelul următor, în middle management, adică la cei care trebuie să execute, la cei care trebuie să ducă zilnic povara businessului, mai ales în vremuri de criză. După anul 2000, odată cu venirea multinaționalelor s-au creat poziții de middle management ocupate de români, pentru că la vârf erau expați.
Când au plecat expații, au fost promovați în top management și români.
Dar după ei nu a mai fost timp si poate nici dorință să se creeze altă generație de manageri, mai ales la nivel operațional. Astfel, au fost promovați specialiști, cei care știau tehnic foarte bine, dar care nu au mai apucat să-și dezvolte abilitățile de manageri, să închege și să conducă echipe.
Nu cei mai buni specialiști din punct de vedere tehnic pot deveni și cei mai buni manageri. Multe organizații au eșuat în această privință, declanșând adevărate lupte interne, care au măcinat companiile.
Firmele românești, într-o luptă permanentă de supraviețuire din punct de vedere economic, nu au mai apucat să facă planuri interne de carieră. La acest lucru se adaugă și faptul că patronii știu și vor să facă tot.
În multinaționale, mulți manageri buni au realizat că nu pot accede în top management, așa că au decis să plece, să devină antreprenori sau să treacă la concurență, în cel mai bun caz.
Pentru că firmele nu au un parcurs profesional clar pentru angajați, se trezesc după ani că oamenii s-au plictisit și că vor să facă altceva, și atunci pleacă, spune Sorin Faur.
Businessul din România a crescut foarte mult în ultimii zece ani la nivelul afacerilor mici, făcute de cei care au lucrat în multinaționale și pentru care un câștig de 2.000-3.000 de euro pe lună în businessul lor este suficient.
Businessul din România, fiind atât de intens, este și o moară care macină mult mai repede managerii.
Multinaționalele stau mai bine la nivelul de middle management, dar la nivelul companiilor antreprenoriale românești este dezastru. Și de aceea mulți patroni, mulți antreprenori români își epuizează energia în lucruri mărunte, cheltuind multe ore ocupându-se de middle management, și în final nu mai au forță și energie să devină mai mari. Plus că patronii nu au încredere în oamenii de sub ei, pentru că se așteaptă ca ei să fie copia fidelă a lor.
De partea cealaltă, românii care aspiră la pozițiile de manageri preferă să lucreze în multinaționale decât în companiile românești, pentru că acolo lucrurile sunt mai clare, mai stabile, chiar dacă birocrația este mai mare, iar timpul de realizare a unor proiecte mult mai ridicat. Până la urmă, această situație de resurse umane este o copie fidelă a businessului din România, unde
1.000 de companii – dintre care 90% sunt multinaționale – realizează 49% din cifra de afaceri totală, iar restul de 599.000 de companii – dintre care 90% sunt românești – se bat pentru ce a rămas. Și până la urmă este și copia structurii sociale din România, unde clasa de mijloc lipsește, cea care ar trebui să aducă o stabilitate mult mai mare și să ducă România mai departe, mai repede.