Home Opinii Lilia Dicu, Master Certified Coach și ex...
Opinii

Lilia Dicu, Master Certified Coach și executive coach: Team coachingul, secretul performanței echipei tale?

Acum este mai important ca oricând ca managerii să reunească mai mulți oameni sub un singur obiectiv comun, cu scopul de a construi o cultură de echipă, un cadru și un mod în care angajații colaborează pentru a obține rezultate…

Lilia Dicu, Master Certified Coach și executive coach: Team coachingul, secretul performanței echipei tale?
Lilia Dicu, Master Certified Coach și executive coach: Team coachingul, secretul performanței echipei tale? · Foto: Business Magazin

Acum este mai important ca oricând ca managerii să reunească mai mulți oameni sub un singur obiectiv comun, cu scopul de a construi o cultură de echipă, un cadru și un mod în care angajații colaborează pentru a obține rezultate colective, decisive pentru succesul companiei. Celebrul citat al lui Peter Drucker conform căruia „cultura mănâncă strategia ca mic dejun” subliniază importanța culturii organizaționale în atingerea obiectivelor de business. În contextul actual, marcat de multiple crize și transformări, inclusiv pandemia și avansul tehnologic, devine tot mai evident că aspectul uman, interacțiunea și dezvoltarea relațiilor sunt esențiale, iar reașezarea și consolidarea oamenilor în echipe devin prioritare.

Dacă ar fi să facem o comparație cu lumea sportului, vedem că cele mai performante echipe nu sunt doar cele care se antrenează împreună, ci acelea al căror antrenor se concentrează pe dezvoltarea mentală a jucătorilor, pe gestionarea emoțiilor și pe îmbunătățirea dinamicii de echipă.

Și, deși putem vedea că echipele pot primi sponsorizări și pot avea jucători talentați, performanța lor depinde în mare măsură de capacitatea de a lucra împreună și de a crea o sinergie. Un team coach este precum un antrenor concentrat atât pe jucători și pe joc, cât și pe modul în care acestea se îmbină pentru a crea o performanță de excepție. El înțelege sistemul în ansamblul său și poate identifica rapid zonele de îmbunătățire și punctele forte ale echipei, pentru a o ajuta să atingă potențialul maxim. Așadar, în lumea afacerilor, este la fel de important să investim în coaching și dezvoltarea personală a membrilor echipei pentru a maximiza performanța și succesul colectiv.

Din punct de vedere organizațional, avem acele documente – team chartere de echipă – care descriu valorile, comportamentele, obiectivele, responsabilitățile, KPI-urile și KBI-urile, strategiile anuale și cele pentru următoarea decadă, precum și deadline-urile echipei. Acestea există formal de mult timp, însă, din punct de vedere informal, esența unei echipe este dată de atmosfera generală, calitatea dialogurilor și cunoașterea comunicării, de direcția în care se îndreaptă, de modul în care se motivează și se aliniază membrii săi, de gestionarea stakeholderilor, de capabilitățile dezvolate: toate acestea fiind aspecte asupra cărora puține organizații s-au concentrat într-un mod structurat.

Procesele de team coaching încep cu o evaluare a echipei, folo­sind o varietate de instrumente pentru a analiza multiple dimensiuni ale acesteia: a identifica punctele forte și punctele slabe ale echipei, relațiile între membrii săi, înțelegerea rolului fiecăruia, nivelul de deschidere, motivație, angajament și responsabilitate al întregii echipe în relație cu stakeholderii săi, precum și modul în care echipa își dezvoltă și își îmbunătățește abilitățile și cunoștințele.

De asemenea, evaluarea analizează cât de bine înțelege echipa întregul context actual (socio-economic, cultural) și ce transformări sau îmbunătățiri sunt necesare pentru a se adapta și a crește. Ulterior, un coach lucrează atât individual, cât și cu întreaga echipă pentru a alinia obiectivele și pentru a crea o cultură de echipă puter­nică. Aceste evaluări periodice sunt recomandate pentru a asigura că echipa rămâne concentrată, motivată și adaptabilă într-un mediu în continuă schimbare.

Este important, totodată, ca procesul de coaching personalizat al echipei să abordeze nu doar performanța imediată, ci și dezvolta­rea continuă pentru a-și îmbunătăți abilitățile strategice, de leader­ship. Însă, team coachingul nu se concentrează doar pe indivizi, ci pe întreaga dinamică a echipei și pe relațiile sale cu mediul său extern, creând astfel un cadru puternic pentru succesul și creșterea continuă a echipei. Un team coach joacă un rol crucial în sprijinirea organizațiilor să învețe și să se dezvolte de la un proiect la altul, de la o perioadă la alta și de la un an la altul. Astfel, echipele devin agile și dinamice, iar membrii lor se bucură de oportunitatea de a crește și de a se dezvolta.

Cum alegi un team coach potrivit pentru ne­voile echipei tale? Alegerea unui team coach potrivit este esențială pentru succesul procesului de coaching. În primul rând, este recomandat să alegi un coach certificat în team coaching, care are o metodologie bine definită și o vastă experiență în domeniu. Ideal ar fi să optezi pentru un coach care a fost antrenat într-un mediu internațional, deoarece în acest fel va fi familiarizat cu cele mai bune practici și tendințe la nivel global. De pildă, specialiști precum Peter Hawkins, Ruth Wageman și Richard Hackman vorbesc despre mai multe abordări și metode de team coaching (Systemic Team Coaching, 6 condiții pentru echipele eficiente – 6 team conditions). Un team coach eficient este un facilitator al schimbării și al dezvoltării organizaționale. E nevoie ca el să fie capabili să înțeleagă dinamica complexă a echipei și să ofere un cadru adecvat pentru explorarea și dezvoltarea acesteia. De asemenea, abilitățile de coa­ching ale managerilor, cum ar fi comunicarea și empatia sunt cruciale pentru a construi relații solide și încredere în cadrul echipei. Multe companii recunosc că investiția în serviciile de coaching de echipă este vitală și regretă că nu au luat această decizie mai devreme.

Când știi că ai nevoie să apelezi la team coa­ching? În primul rând, atunci când simți nevoia unei soluții noi pentru problemele organizaționale cu care te confrunți. Acela este momentul să explorezi alternative și să investești în dezvoltarea echipei tale, înțelegând că acesta nu este un cost, ci o investiție care aduce beneficii garantate.

Printre situațiile care necesită acest tip de instrument se numără dorința de a îmbunătăți nivelul de responsabilitate și implicare în echipă și de a crește încrederea și sentimentul de siguranță psihologică. De asemenea, este important să recunoști nevoia de a revitaliza entuziasmul și angajamentul membrilor echipei, în special în situații în care disciplina muncii scade, iar presiunea asupra ta și a echipei este copleșitoare. Când simți că te afli mereu în situația de a stinge incendii sau că nu reușești să faci față cerințelor, dacă îți dai seama că nu deții toate abilitățile necesare pentru a răspunde cerințelor și așteptărilor stakeholderilor sau simți că deadline-urile sunt prea strânse, team coachingul poate fi soluția potrivită pentru a îmbunătăți performanța și eficiența echipei tale. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună