Ligia Deca, elevilor în prima zi de școală: Învățarea - calea sigură spre succes
Ministrul Educației Ligia Deca le-a transmis elevilor, luni, în prima zi de școală, că învățarea este calea sigură spre succes.
Ligia Deca susține că la începutul acestui an școlar se poate vorbi de schimbări palpabile în educație.
„Școala trebuie să fie un loc potrivit pentru o educație de calitate și avem investiții în infrastructură cum nu am avut niciodată! Datorită acestor investiții, școala poate sprijini atât performanța, cât și incluziunea și echitatea: dotări în toate școlile, laboratoare smart în peste 1.000 de licee, microbuze școlare ce vor transporta la școală peste 200.000 de copii. O școală din trei își susține copiii să recupereze decalaje de învățare prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, iar tot o școală din trei oferă, deja, copiilor o masă la școală. Oferim burse prin care sprijinim progresul, însă susținem și performanța prin burse de excelență. Construim peste 50 de școli verzi și recredibilizăm învățământul dual, pentru ca tinerii să crească astfel încât să se poată adapta cerințelor pieței muncii”, a declarat ministrul, într-un mesaj adresat cu ocazia începerii noului an școlar.
Ea le-a mulțiumit profesorilor pentru eforturile făcute în fiecare zi.
„Creșterea istorică a salariilor a fost o formă de a vă arăta că ne pasă și că ne dorim să vă simțiți respectați pe măsura importanței pe care o aveți în societate. Sunt alături de dumneavoastră pentru a face ca profesia nobilă pe care o aveți să-și recâștige prestigiul meritat! Avem măsuri care își vor vedea impactul în timp: investiții, dotări, salarii mai mari și legi noi ale educației. Acum este datoria noastră să îmbunătățim rezultatele elevilor. Trebuie să trecem de la nevoile de bază la calitate și echitate în întregul sistem”, a spus ministrul Educației.
Ea a reafirmat că reducerea violenței în mediul școlar rămâne o prioritate.
„Educația este modul în care vă dezvoltați, iar învățarea – calea sigură spre succes. Vă doresc ca anul ce începe astăzi să vă aducă mai aproape de visurile voastre. Fiți ambasadori ai toleranței și ai empatiei în comunitățile voastre, bucurați-vă de timpul la școală și faceți din el o experiență minunată! Fiți mai buni cu fiecare zi care trece și nu uitați că orice vis împlinit începe cu o dorință în care credeți!”, le-a spus Ligia Deca elevilor.