Rețeaua de magazine de discount Lidl deschide pe 14 noiembrie încă două noi magazine, rețeaua sa din România ajungând astfel 124 unități. Cele două magazine, plasate la Constanța și Târgu Jiu (Gorj), sunt investiții greenfield.
Lidl ajunge la 124 de magazine · Foto: Business Magazin
Discounterii au fost campionii crizei în segmentul comerțului: au deschis în ultimii trei ani peste 220 de magazine și au ajuns la vânzări cumulate de 1,2 miliarde de euro. Pentru a-și atrage cumpărători, acum se duelează în segmentul discounterilor peste 430 de spații de vânzare numite Lidl, Penny, Profi, Minimax Discount sau Red Market. Lidl a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei față de 1,3 mld de lei în 2009 și pierderi de 59 de milioane de lei.